DAR CU CHUCKY CE-ATI AVUT? SAU TRATAT DE SIMBIOTICA PETROLIBERAL-PSEUDOCOMUNISTA... (preluare)

Că Antonescu al II-lea are de-a face cu liberalismul cât Păcală cu Misterele de la Eleusis, e o certitudine. Faptul că el împinge neruşinarea la cote nemaiatinse ar trebui să-l transforme în caz de studiu - ceva între recordul la su ta de metri prin mărăcini şi datul cu scăfârlia de perete.

Proclamându-se „cel mai puternic preşedinte liberal de după 1990”, „Chucky” oferă încă o probă de mitocănie şi aroganţă care, într-o lume normală, l-ar transforma într-un paria. Dar, nicio grabă: ce nu-i fac alţii, îşi face cu obstinaţie, cu încrâncenare, el însuşi. N-am văzut guguştiuc care să nu fi pierit pe limba lui.

De ce-ar face tocmai liberalul excepţie?! Culmea e că nici unul dintre purtătorii de mir brătienesc - de la Nicolai şi Orban la Haşoti şi Fenechiu - n-a sărit ca ars în faţa blasfemiei: şmecheraşul cu breton arunca hlamida otrăvită a comunismului peste miile de ani de puşcărie ale liberalilor, pe când stafful galben-albastru se mulţumea să zâmbească gros, aşteptând să înşface prada.

Onoarea (oricum falimentară) a unui întreg partid se juca la scenă deschisă, iar protagoniştii valsau drăceşte deasupra cadavrului putrefact a ceea ce fusese cândva speranţa de mai bine a României. Toată minciuna, toată demagogia, toată tânjeala bolnăvicioasă după „linişte” se citeau în acea împieliţare sângerie a omului-giruetă de la PNL. Antonescu lua, inconştient, asupra sa şi crimele din decembrie ’89, şi mineriadele, şi cotonogelile din Piaţa Universităţii, şi încleştarea primitivă de la Târgu-Mureş.

Adică tot ce a reprezentat mână criminală comunistă în aceşti douăzeci de ani. Superficialitatea stupefiantă a individului ar trebui stocată şi conservată între marile exemple de prostie ale naţiei. El linge în zori ce-a scuipat la apus şi calcă în picioare la prânz ce-a adorat noaptea. Cucerind prin limbariţa golită de orice sens, poţi pune pe el tot atâta bază cât ai pune pe vulpoiul ajuns paznic la incubatorul de pui.

E nevoie de fanatismul orb al lui Orban şi de resentimentul păstos al lui Nicolai pentru a nu-ţi crăpa obrazul de ruşine când din emblema liberalismului n-a mai rămas decât puroiul lichid al unui grup ahtiat după bani şi putere. Naivii prostiţi în timpul campaniei (cunosc destui) s-au convins acum în ce constă liniştea cerută cu răcnete: în instigarea la ură, la violenţă, la linşaj mediatic. E o linişte „à la Chucky”, în care, atunci când vorbesc ei, trebuie să se audă musca, pentru că presa e demult cumpărată, iar adversarilor politici li s-a tăiat microfonul.

Procedeul a fost îndelung exersat la televiziuni: îl inviţi pe câte unul la talk-show şi când ar avea şi el ceva de spus, gurile de mitralieră din jur se declanşează turbate. Dacă-şi joacă bine cartea, n-am niciun dubiu că Antonescu poate prinde un post de vicepreşedinte la PSD. Ar fi deznodământul firesc al alunecării pe trambulina de zoaie pe care s-a aşezat ca o prinţesă, dar a ajuns la destinaţie mai târnosit decât o animatoare de iarmaroc.

Rolul lui Antonescu a fost să dea cu glanţ peste sudura ce-i lega de multă vreme pe liberali de pesedişti. Şi la guvernare, şi în opoziţie, ba chiar şi în murdara colaborare din vremea lui Tări ceanu, antanta lor a fost desăvârşită. Nu e decât chestiune de timp până când cele două blocuri se vor contopi cu totul. Nu-ţi trebuie un ochi de expert să vezi cât de bine rimează isteria sacadată a lui Orban cu precipitarea nătângă a lui Vanghelie, ce forţă de coeziune există între Hrebenciuc şi Haşoti şi ce miracol de simţire între Nicolai şi Nica. E chiar frustrant că încă nu s-au decis să se adune în aceeaşi copaie pentru a-şi pune potrivita etichetă: Partidul Socialist Liberal al Neantului...

Oricum, prin îmbrăcarea pe faţă de către fruntaşul liberal Antonescu a hainei pesedismului, primul pas - fatal pentru democraţie, gigantic pentru cleptocraţie - a fost făcut. Oricât ai fi de daltonist, n-ai cum să nu constaţi că între discretul ruj de buze al lui Geoană şi îmbrăcămintea purpurie a lui „Chucky” e o poveste de amor. O poveste născută dintr-o comună sete de sânge, de planificată exterminare a adversarului. O iubire deocamdată fără happy end, gingaş brodată în jurul cuvintelor unui bugetar liberal: „Am votat cu Geoană pentru că Băsescu trebuie să dispară”. Trebuie, pentru că aşa vor ei, iubitorii şi făuritorii de linişte sângerie...

preluat de pe "NEINFECTAT DE COMUNISM"