site stats

luni, 17 mai 2010

AC/DC: VENI, VIDI, VICI...














M-am trezit acum cateva minute. Inca in stare de soc. Inca mi se pare ca am visat... Timp de 30 de ani am asteptat fara sa stiu daca vreodata am sa ii vad pe scena, live... Ieri seara, cei aproape treizeci de ani de asteptare au luat sfarsit. Si inca sunt in stare de soc.


Am adormit si m-am trezit cu gandul la ceea ce am vazut si auzit. AC/DC au fost tot ceea ce stiam ca sunt si ce imi inchipuiam ca sunt. Ba inca mai mult.... Starea de soc a fost indusa picatura cu picatura, de la primul refren pana la ultima masura din "For Those About To Rock" care a incheiat concertul...

Cine a fost acolo a inteles ce spun... Spectacol spun ca a fost unii... "Nu!" Spun eu... A fost o nebunie intreaga! Si locomotiva scuipand flacari pentru "Rock`N`Roll Train" Si imensa papusa "Rosie" inalta cat scena, care a incalecat locomotiva si, miscandu-se in ritmul frenetic al lui "Whole Lotta Rosie",
batea ritmul cu piciorul ei gargantuesc... Clopotul coborat si Brian Johnson atarnat de el ca sa dea primul dangat ce anunta "Hells Bells"... Tunurile din " For Those About To Rock"... Totul a fost o nebunie care ne-a luat pe toti pe nepregatite...


















Publicul era in aceeasi deliranta frenezie pe care o simti ascultand AC/DC a facut si el spectacolul sau pentru a onora trupa trupelor... In spatele nostru luminitele palpainde ale cornitelor puse pe cap la sectiunea VIP sau transformat intr-o mare de lumin palpainde, unduindu-se in sus si in jos pastrand ritmul impus de uraganul de pe scena...


















Si peste toate, clasicul podium pe care inegalabilul Angus Young isi face plimbarile ce induc starea de hipnoza... Incredibil Angus Young. Incredibil... Este indiscutabil cel mai mare chitarist al tutror timpurilor... Exista chitaristi virtuosi, exista chitaristi modesti si wannabees... Insa Angus Young face parte dintr-o alta liga... Aseara am realizat si de ce...














Angus este in acelasi timp si sectie ritmica si armonie si solo...
Mai presus de orice insa, are capacitatea incredibila de a hipnotiza intr-o fractiune de secunda zeci de mii de oameni care devin, toti in acelasi timp, ceea ce vrea el... Un singur om face ca alte zeci de mii sa fie bandul sau personal...

Este showman-ul total... Momentul in care s-a dezbracat pe "She`s Got The Jack" aratandu-ne marca AC/DC inclusiv de pe lenjeria intima a aratat clar ca o provocare la energia descatusata numita simplu "Angus"...


Aseara Angus ne-a cerut sa il urmam ritmic pe parcursul 15-20 de minute, timp in care a stat singur singurel pe scena si ne-a facut pe noi elevii sai... Omul este o imensitate... Este Yoda si Alien in acelasi timp... In timp ce se arunca asupra multimii ca sa o sfasie cu corzile ce vibreaza sub tremurul nervos al degetelor sale, da senzatia ca spune "may the force be with you" tradusa in note pe faimosa lui chitara Gibson SG...


Brian Johnson a fost uimitor... A cantat piesele cu acel timbru inegalabil si a facut sa sune foarte bine piesele din perioada Bon Scott... Seniorul vocal al trupei, la 63 de ani alearga pe scena alaturi de Angus (55 de ani!!!) de parca ar fi amandoi liceeni...














Dar nu il poti trece cu vederea pe Phil Rudd... Omul e balansat, simplu, scurt si la obiect... Si incredibil de drept desi sta mereu relaxat cu tigara in coltul gurii de parca ar nu ar avea plamani... Malcom, fratele lui Angus canta exact ce trebuie si este atent la Tot ce se intampla... Iar la bass, Cliff Williams este parca impletit cu Phil...

In deschidere au cantat "Down" si "Iris". Personal, "Down" nu mi-a captat in mod deosebit atentia... Eram si putin rautacios... Nu suportam sa vad pe nimeni altcineva in afara de AC/DC... Dupa 30 de ani de asteptare aveam dreptul sa fiu carcotas... "Iris" a fost o briza usoara...

Apropos de asteptarea asta de 30 de ani... In timpul concertului, in exact fata mea o fatuca s-a gasit sa se suie in spinarea prietenului ei... In mod normal nu m-ar fi deranjat ca doar era o adunare rock, dar dupa 30 de ani de asteptare m-am luat de viata ei... Scurt si la obiect... M-a inteles, si ii multumesc pentru aceasta, desi nu o cunosc...

Nu mi-a placut de loc faptul ca Minculescu a promis un nou album "Iris" la un concert AC/DC, dar pana la urma e roman de-al nostru si pe deasupra si fan AC/DC... Oricum totul a fost uitat cand a inceput show-ul australienilor... Cand s-a terminat spectacolul parea ca doar AC/DC a fost pe scena in acea seara...


AC/DC... Un tavalug rock...Nu se poarta cu manusi, nu te iau nici usurel si nici cu binisorul. Se revarsa peste tine...
Te iau pe sus, te scutura bine, te impacheteza frumos si te trimit acasa fericit ca ai primit ce ti-ai dorit... Dar EXACT ceea ce ti-ai dorit...

Undeva in timpul concertului ne-am amintit de Bon Scott, eterna si nevazuta legenda prezenta la toate concertele AC/DC... La "Highway To Hell" am auzit mai clar ca niciodata cuvintele cantate de el insusi cu putin timp inainte de a muri: "Hey Satan, payed my dues/Playin` in a rockin` band/ Hey Momma, look at me/ I`m on my way to the promise land"... Si am facut o legatura care m-a pus pe ganduri astazi si m-a intristat un pic...















Mi-am facut o gramada de prieteni noi acolo... Joze era francez, venise din Pitesti unde lucra, si ne facea fata cu greu mie, lui Marius, lui Paul si restul... Dar parca ne stiam de o viata... Eram acolo pentru acelasi lucru... Aveam aceeasi dorinta... Stiam aceleasi texte din aceleasi piese...

Marius a incearcat sa imi trimita fotografiile toata dimineata si intr-un tarziu am batut modul in care firmele romanesti ce furnizeaza internet ne servesc pe noi clientii... De cateva ori reteaua a refuzat sa ne ajute sa facem transferul...


AC/DC... Inca un vis implinit... Totul a fost la modul superlativ... Nu pot descrie in cuvinte milioanele de senzatii si furnicile ce umblau pe autostrada de pe propria mea sira a spinarii... Nu am simtit cele sapte ore de stat continuu in picioare... Nu am mai avut aceasta senzatie de multi, foarte multi ani...

Sunt in recuperare acum... Si simt durerea pe care sub efectul anestezicului AC/DC aseara nu am simtit-o...Dar nu voi uita experienta aceasta. Niciodata... Acum de dimineata un fior rece strabate lumea muzicii... A murit Ronnie James Dio... Insa AC/DC a fost aici. Si a aratat cum se face treaba... The show must go on...

PS: Am fost dupa amiaza aceasta la Real la cumparaturi dupa ce am scris acest articol... Nu veti ghici niciodata ce muzica se auzea in fundal... Sau poate ca ati ghicit avand in vedere postarea...
video
PSS: Pe de alta parte citesc opiniile unora conform carora publicul nu a fost suficient de cald... Ba era... Numai ca era in stare de soc... Asa... Ca si mine... Ca si ei... Doar ca unii au realizat ce i-a lovit si ce s-a intamplat... Vad ca unii inca nu s-au dezmeticit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eu cred ca: