EFECTE INTARZIATE

Parintii mei, care m-au vazut crescand, si-au dorit pentru mine numai lucruri bune... In afara de muzica... Astazi ii inteleg de ce... Aveam un spirit prea rebel si prea razvratit pentru vremurile in care cresteam... Nu m-am schimbat nici acum si ma intreb daca nu cumva aceasta este crucea pe care trebuie sa o port...

Insa tin minte si acum ca tata a avut doua propuneri care mi s-ar fi potrivit excelent... La un moment dat a incercat sa ma directioneze catre teologie. Eu credeam in existenta extraterestrilor, asa ca am pufnit in ras... Mi-a pomenit apoi dreptul si am refuzat ideea gandind ca nu sunt potrivit pentru asa ceva... Insa cumva aceste doua lucruri m-au zgariat mereu pe creier...

Doua lucruri atat de diferite propuse de acelasi om, care, cu certitudine, nu imi dorea raul... Nu am inteles atunci motivatia, dar am ajuns in timp sa o inteleg si sa ii respect mai mult pentru ca au vazut in mine inca din vremea adolescentei calitatile care m-ar fi facut sa am succes pe aceste doua cai...

Mi-as fi dorit sa aibe la fel de multa incredere in mine si vis-avis de patima mea pentru sunete... Probabil ca altul ar fi fost parcursul vietii mele... Am o problema in ceea ce priveste studiul insa... Am crezut intotdeauna in lucrurile ce vin natural... Ce nu se obtin cu greutate... Care se revarsa din interiorul fiecaruia inspre afara si care in final trebuiesc sa dea rezultate...

Din vremea copilariei, am fugit de lucrurile ce impun rigoare... Disciplina... Pentru mine aplecare spre cercetare a lucrurilor neinteresante, a fost intotdeauna un chin... Si daca in clasele gimnaziale asimilam avid cunostintele, in liceu obligatia de a studia lucruri cu care nu rezonam a creat un soi de reactie adversa...

Acasa faceam orice numai nu ceea ce se numea "tema de casa"... Am citit mult. Foarte mult. Favoritele mele erau cele din Editura politica. Al doilea razboi mondial indeosebi. Mi-au trecut prin mana si Platon, si David Hume, si "Fabrica Mortii" si "Un pod prea indepartat"... Si Stendhal, si Bronte... Si George Sand si Dumas...

In acelasi timp, invatam cantec dupa cantec... In viata mea am cantat in limba romana doar cateva cantece... Am evitat Phoenix pentru ca mi se parea un sacrilegiu sa asculti Phoenix altfel decat cantat de Phoenix... Dar "Amintire cu haiduci" a lui Vali Sterian, "Cantec soptit", "Cantec pentru Charlie Chaplin", si cea mai cea melodie pentru mine, "N-a sti nimeni ca m-am dus" sunt melodii pe care le-am cantat si mi le voi aminti mereu...

Nu stiu de ce am fugit cu gandul incolo... De fapt ma intreb cum de salasluiesc in mine cele doua antiteze... Amandoua la fel de puternice... Duritatea inimii de piatara si melncolia iubirii... Timiditatea extrema si curajul nebun... Credinta ca pot face orice si teama ca nu sunt suficient de bun... Abia astazi am inteles...

Am citit si recitit mereu randurile de mai jos... Sunt din postarea de mai inainte... Si asa am inceput sa inteleg ca aceasta zbatere interiora s-ar putea sa fie indusa... Ca s-ar putea sa fi fost "lucrat", pentru a ma incadra in masa de manevra... Si pentru ca nu am acceptat acest lucru am sunt catalogat drept "nefolositor"... Mai ales pentru ca nu sunt aliatul gratuit al niciunei forte a omului...

"A înlocui revolta cu învinovatirea.

A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie!"

M-am intrebat mereu, si nu o data cu voce tare: cum se face ca avand atatea aptitudini si cunostinte nu am reusit sa sparg barierele... Am simtit mereu cum, atunci cand am refuzat compromisul usile intredeschise se inchideau ca din senin... Am palpat mereu insa cu un soi de al saselea simt ce se intampla... Si acum incep inteleg...

Este vorba de un sistem... Dimensiunile lui si modul in care ne violeaza structura, pana in cele mai intime imbinari, mi se par incredibile inca... Trebuie sa joci cum ti se canta... Sa intri in turma... Daca nu, te vor prezenta tuturor drept rebut. Dar tu trebuie sa stii ca nu este asa!

Acum inteleg mai bine de unde cele doua antiteze in persoana mea... Una sunt eu, asa cum sunt... Cealalta este o REACTIE la incercarile de modelare din vremea copilariei, adolescentei si pana acum... Si cand vorbesc despre aceste lucruri nu ma refer doar la Romania...

Am capatat un indiciu zilele trecute, cand un domn englez, amator de muzica imi spunea ca nu mai avem valorile de acum douazeci de ani. Nici in arta, nici in sport. Nu avem acele valori naturale, ci mai mult le fabricam mecanic. Raspunsul meu a fost, si ramane si in acest context acela ca NOI am permis ca acest lucru sa se intample...

Arta si artistul in general pot reprezenta un mare pericol pentru cei care nu au alt scop decat dominatia celorlalti... Americanii s-au confruntat cu miscarea "flower-power" si si-au invatat lectia... Rusii insa, preventiv de, au suprimat din start orice element de protest din arta...

Si uite asa ne-am trezit ca arta are tendinta sa devina un surogat... Pentru ca reusesti numai daca faci ceea ce ti se cere, sau ce este in general acceptat... Greu de crezut de aceea ca vor mai apare un "Pink Floyd" de exemplu... Sau un al doilea Phoenix... Acum cantam doar despre dragostea fizica si totul trebuie sa fie roz, ca la semanatoristii de la inceputul veacului trecut, si asta chiar daca printre aburii rozalii mai razbate uneori si miros de pestilenta...

Nu ma pot considera "artist"... Nu am luptat destul pentru asta... Si oricate scuze as invoca ele nu pot spala faptul ca nu m-am zbatut pentru lucrurile in care cred... Am crezut ca nu sunt suficient de bun si ca ar trebui sa ii las pe altii inainte... Am crezut ca nu sunt suficient de frumos. destept, inteligent si cult... Cand am inteles ca m-am inselat a fost deja destul de tarziu...

In ce cred eu? Cred in urletul de revolta al artistului... Cred in alarma pe care un artist trebuie sa o strige atunci cand lucrurile in jur au un miros fetid, chiar daca se incearca inselaciunea aplicandu-se Chanel No.5... Nu cred in dragostea carnala, caci aceea are iz de obsesie si dureaza prea putin timp fata de duratele vietilor noastre...

Eu am ratat implinirea menirii mele... Tot ce mai pot face este sa etalez experientele mele, sperand ca cineva va trage invataturi si foloase din aceasta... Este mult talent in Romania de astazi si care se va risipi. Pentru ca este descurajat in a-si folosi propria voce, si de a aduce propriile idei. Eu am ratat, insa am decis sa lupt pentru ca altora sa nu li se mai intample...