.jpg)
De cand se stie, romanului i-a placut anonimatul... Si a fost mai intotdeauna un creator de suprarealism... Asta se intampla in vremuri pe care le credeam demult uitate, cand scria anonime ca sa isi toarne un coleg de serviciu, ca sa mai faca o "bucurie" unui vecin, sau pur si simplu din lipsa de ocupatie...
Ei si inchipuiti-va ce bucurie pe toti acesti impotentii emotionali cand a aparut Internetul si intr-un tarziu au aflat in ce fel le poate alimenta dezvoltarea patologica si malformata a unui ego mic, scofalcit si vai si amar de el...
Randurile acestea mi-au fost inspirate de chelalaiturile jalnice aparute ca si comentarii la unele din primele mele postari... Nu sunt suparat pe omul in cauza oricine ar fi el...
Am fost pentru o vreme. Pana am reusit sa inteleg. Acum imi pare rau doar. Pentru el. Si mi-e mila. Caci traind cu mizerii in inima nu poti fi un om prea fericit...
Nici nu vreau sa imi inchipui o astfel de stare, in care sufletul sta mic, chinuit, zbarcit inainte de a fi batran, aruncat intr-un colt de inima...
Trebuie sa fie o mare suferinta sa traiesti astfel clipa de clipa. Sa razi dar sa nu fii fericit. Sa zambesti fara sa vrei sa faci asta. Sa fii dezaxat emotional si atat de patetic incat singura bucurie ti-o provoaca micile mizerii pe care le scrii sub numele "Anonim".
Sa ti se umfle inima de placere si relaxare doar cand tastezi anonim si dai enter...Daca vreodata veti reusi sa identificati cine a facut astfel de lucruri impotriva voastra nu ii certati.
Mustrati-i... Faceti-o fara mila... Faceti-o cu asprime.... E spre binele lor... E spre binele nostru... E spre binele tuturor... Si spuneti-i asa:
"Desigur, tu anonimule, crezi ca esti un om de o frumusete rara. Si la interior si la exterior. Toti au fost curve cu tine si tu nu ai fost curva nimanui... Dar... Poate mai citesti odata ceea ce ai scris si, mai important, cum ai semnat... Cu atentie. Cu mare atentie... Sau cu voce tare. In fata oglinzii. Si pentru fiecare minciuna scrisa in numele tau sau al altora ai sa vezi cum cade cate o masca. Exact ca si foile de ceapa cand se usuca... La exterior si la interior...
Nu am nimic de dovedit nimanui... Nici nu astept nimic de la nimeni. Singurele momente in care sunt eu cu adevarat sunt atunci cand trec peste rusinea ce ar trebui sa te copleseasca pe tine ca sa spun celor ca tine ca imi este rusine de rusinea lor. Am de dat ceva din mine altora, asa cum si tu dai... Acum, iata, fiecare da ce are nu?
Pentru mine prieteniile nu se fac din interes. Si un prieten adevarat este acela care se ridica din pat in miez de noapte atunci cand tu ai o problema. Eu asa fac pentru prietenii mei. Nu sunt multi. Dar sunt adevarati. Prietenii nu iti ofera cadouri cu gandul ascuns ca vor trage foloase din aceasta... Acele cadouri le-au inventat grecii antici. Primul cunoscut in istorie este calul troian, un cadou care a ras de pe fata pamantului o cetate intreaga... Dragostea? Trebuie sa fie fireasca. Numai asa poate fi trainica. Altfel e un surogat. Probabil ca nu ai cunoscut-o niciodata. Nu e tarziu. Eu am gasit-o...
Vorbesti despre tradare, inselatorie si minciuna... Zici ca eu sunt asa... Si daca deformezi realitatea (o sa ma repet acum) in forme ce tin de patologic, cu ce te ajuta? Pui in carca mea uraciunea inimii tale. Cu ura... La ce iti foloseste asta? Te miri ca ai primit un bocanc in dos. Normal. In viata te-ai obisnuit sa ocolesti problemele iar atunci cand nu ai argumente reale ataci in disperare si murdaresti tot in jur... Si viata ta si pe a altora... Bocancul in dos este de la mine. Cadou. Utopic. Mi-ar place sa nu fie atat de utopic... Ispita e grea...
Deci, bocancul e cadou. Ca o masura corectionala. Pentru faptul ca ai atacat o persoana care nu ti-a facut nimic si pe care nu o cunosti. Nu indeajuns. Asa ca bocancul nu este o pedeapsa prea aspra. Si nici nemeritata. Au mers la razboi multi oameni, desi nu au vrut, oameni mai nobili decat noi cei de azi. Nu pentru ca au vrut. Ci pentru ca a trebuit. Copii mai primesc o palma peste fund... Si cei mari trebuie scuturati uneori mai serios, desi exista riscul ca nici atunci sa nu se trezeasca... Onoarea este o idee pentru care oameni nobili s-au duelat...
Exact de aceea bocancul. Nu pentru ca vreau. Pentru ca trebuie. Nu din madrie. Nu din disperare. Ci pentru onoare. Prea multi astazi isi permit sa faca ceea ce faci tu pentru ca oamenii de bun-simt nu au ripostat... Pentru ca unii nu inteleg in alt fel. Prostii nu inteleg niciodata ca sunt prosti. Nebunii nu vor recunoaste niciodata ca sunt nebuni. Mincinosii nu recunosc nici atunci cand li se demonstreaza ca au mintit. Unii ajung de se mint atat de tare incat si cred ceea ce spun.
Tu crezi ca daca bagi capul in nisip nu ti se vede dosul nu? La fel cred inca multi altii. Nu am sa renunt niciodata sa spun adevarul in fata. Nimic din cele scrise de tine nu m-a intimidat... Dimpotriva... Acum sunt sigur ca am dreptate! Sunt constient ca Dumnezeu ma vede. Stiu ca sunt un pacatos, dar macar incerc sa corijez asta... Ma straduiesc sa nu supar pe nimeni. Prostia si nesimtirea ma fac totusi sa ripostez. Nu ma vei vedea ripostand in nici un alt caz. Si pana la riposta am o rabdare de care ma mir si eu uneori...
Hristos le-a rasturnat mesele celor care faceau comert in incinta templului de la Ierusalim. Si Isus Hristos nu era un om disperat si cu viermele rautatii in inima, el este cea mai mare nadejde a umanitatii... De ce te-ai astepta atunci ca eu, un simplu om, sa nu ma revolt sau sa nu ripostez impotriva nesimtirii si prostiei? Prostia nu este o scuza. Este o boala. Curabila. De aceea nu am mila pentru omul prost. Cu atat mai putin pentru nesimtit, care face ceea ce face in mod constient.
Desigur, sunt lipsit de diplomatie... La ce mi-ar folosi? Nu ma fereste de rautatea oamenilor... Tot ce poti spune despre mine incepe si se termina cu "odata" sau cu "am auzit"... Inseamna ca am facut ceva impresie, si ca sunt important in patologia ta, nu gluma! De aceea aleg sa raman ceea ce sunt... Pana ieri vroiam sa stiu exact cine esti. Nu mai vreau, desi sunt aproape... Nici nu ar fi greu de dedus. Dar este un exercitiu total neinteresant si e o pierdere de vreme.
Daca as avea o imaginatie atat de bogata ca si a ta as scrie poate un roman... Vad ca intriga se gaseste destula intr-o minte tulbure... Sau mai multe... Poate se vand. Dar ma indoiesc de asta, atata vreme cat nu iti imbunatatesti stilul si nu depasesti faza de mediocritate superficiala...
Dedublarea personalitatii in spatele titulaturii de "anonim" tine de patologie, pentru ca asa poti sa iti inchipui ca esti altcineva si sa iti suprimi eventualele crize de constiinta in cazul in care s-ar dovedi ca ai facut o mare nedreptate. Ma indoiesc ca te poti vindeca... Dar poti sa ne dovedesti tuturor ca ne-am inselat"...
Nu am nimic de dovedit nimanui... Nici nu astept nimic de la nimeni. Singurele momente in care sunt eu cu adevarat sunt atunci cand trec peste rusinea ce ar trebui sa te copleseasca pe tine ca sa spun celor ca tine ca imi este rusine de rusinea lor. Am de dat ceva din mine altora, asa cum si tu dai... Acum, iata, fiecare da ce are nu?
Pentru mine prieteniile nu se fac din interes. Si un prieten adevarat este acela care se ridica din pat in miez de noapte atunci cand tu ai o problema. Eu asa fac pentru prietenii mei. Nu sunt multi. Dar sunt adevarati. Prietenii nu iti ofera cadouri cu gandul ascuns ca vor trage foloase din aceasta... Acele cadouri le-au inventat grecii antici. Primul cunoscut in istorie este calul troian, un cadou care a ras de pe fata pamantului o cetate intreaga... Dragostea? Trebuie sa fie fireasca. Numai asa poate fi trainica. Altfel e un surogat. Probabil ca nu ai cunoscut-o niciodata. Nu e tarziu. Eu am gasit-o...
Vorbesti despre tradare, inselatorie si minciuna... Zici ca eu sunt asa... Si daca deformezi realitatea (o sa ma repet acum) in forme ce tin de patologic, cu ce te ajuta? Pui in carca mea uraciunea inimii tale. Cu ura... La ce iti foloseste asta? Te miri ca ai primit un bocanc in dos. Normal. In viata te-ai obisnuit sa ocolesti problemele iar atunci cand nu ai argumente reale ataci in disperare si murdaresti tot in jur... Si viata ta si pe a altora... Bocancul in dos este de la mine. Cadou. Utopic. Mi-ar place sa nu fie atat de utopic... Ispita e grea...
Deci, bocancul e cadou. Ca o masura corectionala. Pentru faptul ca ai atacat o persoana care nu ti-a facut nimic si pe care nu o cunosti. Nu indeajuns. Asa ca bocancul nu este o pedeapsa prea aspra. Si nici nemeritata. Au mers la razboi multi oameni, desi nu au vrut, oameni mai nobili decat noi cei de azi. Nu pentru ca au vrut. Ci pentru ca a trebuit. Copii mai primesc o palma peste fund... Si cei mari trebuie scuturati uneori mai serios, desi exista riscul ca nici atunci sa nu se trezeasca... Onoarea este o idee pentru care oameni nobili s-au duelat...
Exact de aceea bocancul. Nu pentru ca vreau. Pentru ca trebuie. Nu din madrie. Nu din disperare. Ci pentru onoare. Prea multi astazi isi permit sa faca ceea ce faci tu pentru ca oamenii de bun-simt nu au ripostat... Pentru ca unii nu inteleg in alt fel. Prostii nu inteleg niciodata ca sunt prosti. Nebunii nu vor recunoaste niciodata ca sunt nebuni. Mincinosii nu recunosc nici atunci cand li se demonstreaza ca au mintit. Unii ajung de se mint atat de tare incat si cred ceea ce spun.
Tu crezi ca daca bagi capul in nisip nu ti se vede dosul nu? La fel cred inca multi altii. Nu am sa renunt niciodata sa spun adevarul in fata. Nimic din cele scrise de tine nu m-a intimidat... Dimpotriva... Acum sunt sigur ca am dreptate! Sunt constient ca Dumnezeu ma vede. Stiu ca sunt un pacatos, dar macar incerc sa corijez asta... Ma straduiesc sa nu supar pe nimeni. Prostia si nesimtirea ma fac totusi sa ripostez. Nu ma vei vedea ripostand in nici un alt caz. Si pana la riposta am o rabdare de care ma mir si eu uneori...
Hristos le-a rasturnat mesele celor care faceau comert in incinta templului de la Ierusalim. Si Isus Hristos nu era un om disperat si cu viermele rautatii in inima, el este cea mai mare nadejde a umanitatii... De ce te-ai astepta atunci ca eu, un simplu om, sa nu ma revolt sau sa nu ripostez impotriva nesimtirii si prostiei? Prostia nu este o scuza. Este o boala. Curabila. De aceea nu am mila pentru omul prost. Cu atat mai putin pentru nesimtit, care face ceea ce face in mod constient.
Desigur, sunt lipsit de diplomatie... La ce mi-ar folosi? Nu ma fereste de rautatea oamenilor... Tot ce poti spune despre mine incepe si se termina cu "odata" sau cu "am auzit"... Inseamna ca am facut ceva impresie, si ca sunt important in patologia ta, nu gluma! De aceea aleg sa raman ceea ce sunt... Pana ieri vroiam sa stiu exact cine esti. Nu mai vreau, desi sunt aproape... Nici nu ar fi greu de dedus. Dar este un exercitiu total neinteresant si e o pierdere de vreme.
Daca as avea o imaginatie atat de bogata ca si a ta as scrie poate un roman... Vad ca intriga se gaseste destula intr-o minte tulbure... Sau mai multe... Poate se vand. Dar ma indoiesc de asta, atata vreme cat nu iti imbunatatesti stilul si nu depasesti faza de mediocritate superficiala...
Dedublarea personalitatii in spatele titulaturii de "anonim" tine de patologie, pentru ca asa poti sa iti inchipui ca esti altcineva si sa iti suprimi eventualele crize de constiinta in cazul in care s-ar dovedi ca ai facut o mare nedreptate. Ma indoiesc ca te poti vindeca... Dar poti sa ne dovedesti tuturor ca ne-am inselat"...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Eu cred ca: