INTEGRAREA RROMILOR (de Paul Everac)

Sunt la consulatul nostru din Milano, stau de vorba linistit cu consulul pe problemele populatieiromanesti din Italia. La o usa se produce nitica foiala. Doi rromi pretind viza pe pasaport, iar ajutorul de consul incearca sa le demonstreze ca nu au dreptul. Rromii se supara. Au devenit cinci, li s-au alaturat doua femei indarjite cu fuste largi si un barbat tepos. Consulatul staruie in refuz, explica inca o data si inca o data ca cererea n-are temei legal. Romii s-au facut saispe, au umplut holul. Decibelii au crescut simtitor.

Consulul se duce in persoana sa discute. E huiduit. Var si eu privirea sa vad ce se intampla; sunt huiduit. Nimeni nu mai iese din consulat! Afara in curte asteapta alti douazeci. Sunt, cum s-ar zice, prizonier! Cu sotie cu tot! Consulul e livid, caci unul din “delegati” il ameninta ca se atinge de fiicele lui intr-o dimineata cand merg la scoala, sau cand vin. N-o sa fie bine. Domnul consul se perpeleste, vorbeste precipitat cu Centrala, la Bucuresti, explica situatia.

Framantarea creste. A sosit ora pranzului, dar nici vorba sa putem pleca la masa. Depindem acum de ministerul nostru de Externe. Consulul explica, gesticuleaza, roaga. In fine, soseste si solutia: sa li se dea vize! Sa fie integrati. Vorba aceea, integrarea rromilor, in tanara noastra democratie.

Ma duc, dupa un lung interval, la Timisoara si imi caut un vechi prieten. Nu-l gasesc in vila de la adresa stiuta. Cunoaste cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaste nimeni. Amicul e cadru universitar, il pot dibaci prin Decanat, prin Rectorat. Incep investigatiile si dau in final de el. Slava Domnului, ma temeam ca a murit. N-a murit, a fost un pic... presat. Cine l-a presat, ministerul? Nu, o ceata destul de compacta de rromi. Aceia i-au ochit vila . Le-a placut. Au dorit sa o cumpere neaparat. El n-a catadicsit sa stea de vorba. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat in jurul lui, in casele din vecini, l-au mai agatat o data, de doua ori, i-au mai facut cate o boacana in curte, la garaj, un mic necaz intamplator, l-au... s-o spunem pe cea dreapta, “integrat”! In cateva saptamani, traiul devenind ne-trai, a fost silit sa le vanda vila , sa se mute in alta parte. Sa numim fapta: integrarea rromilor.

Altfel baieti buni, unii, cu dare de mana babana. Probabil cu studii la Paris . Probabil experti in operatiuni cu devize, aur, valuta. Manuitori de salbe. Lansatori de fete frumoase. Sprijinitori de baieti schilozi. La noi, oricum, pietari. Din aceia harnici, care se scoala dis-de-dimineata si il intampina vioi pe taran la bariera, ii dau binete si ii iau marfa, sa o aduca pe piata. Volens nolens. Si apoi mi-o dau mie, cu pret dublu decat mi-ar da-o taranul producator. O intregesc, ca sa zicem asa, o integreaza: integrarea rromilor.

Ma uit cu placere la rromi, mai ales la cei muncitori, cu dare de mana. Aveau cate un palatel ornat cu turnulete. Au acum cate un cartier compact. Ba am vazut si o comuna, sau doua, impodobite toate cu palatele. Romanii nu si-au definit inca un stil specific in constructie; tiganii, da! Ei merg inainte, spre integralism.

Merg si cei saraci, iesiti din bordeie si corturi. De cate ori ma apropii de Contesti sau de Cetateni de Arges vad asezarile rromilor intinzandu-se, cucerind teren, umpland pamantul dupa indemnul biblic. Al cui e pamantul? Cine mai stie? Probabil, al statului roman. Ca si romii. Mai ales cei ce au starnit mila prin Franta si Italia. Au zis ei acolo “saru-mana boierule, mancati-as aia si aia” dar aici, cu francii luati, au pus mana pe pamant, pe vile, si din sfantul cersit o sa apara noi si noi turnulete ale integrarii rromilor.

La o statie se suie in autobuz o familie numeroasa de rromi. Ocupa cateva locuri, se mai foiesc, isi arunca vorbe unul altuia, vorbe foarte sonore, fara nicio pavaza. Lumea tace, n-are incotro. Curand urca si un controlor de bilete, ba doi, sa prinda infractorii din doua parti. Suntem luati la intrebari, ne prezentam fiecare documentele. Pe romi nu-i intreaba nimeni, sunt ocoliti. Nu sunt “integrati”. E mai bine, daca esti controlor, sa nu iti faci de lucru cu ei. Lasa-i sa mearga gratuit, saracii, cum o sa ii pui sa plateasca? Cum o sa-ti plateasca lumina, caldura? Sa-i silesti? Ce, nu ti-e bine? Raman dezintegrati. Doar e tara lor, a lui Peste! A lui Papura Imparat !

Paul Everac