site stats

joi, 26 ianuarie 2012

MASOCHISM...

Romanii au prostul obicei de a-si pune geniile in ospicii, de a imbogati nesimtirea si de a admira parvenitismul. Cum altfel sa privesti soarta unui Mihai Eminescu? Cum altfel sa privesti ce se intampla astazi sub ochii nostri... Si totusi, in mod ciudat, sunt mandru ca sunt roman. Nu as da voie nimanui sa vorbeasca de rau Romania.

Astazi, m-am trezit cu dor de tara... Chiar si pe ne-prieteni i-am simtit dragi... Nu stiu unde am insamantata aceasta dragoste fata de locurile in care am crescut si am lasat in urma atatea amintiri... De cate ori incerc sa vorbesc despre o eventuala intoarcere acasa mi se spune scurt si aproape tipat: "Nu!"...

Sunt roman. Si asta nu se va schimba niciodata. Nu pot sterge cu buretele trecutul meu. Nu pot uita asta. oriunde m-as duce port cu mine chipuri, imagini, foste iubiri... Toate cele importante mi s-au intamplat acolo... Acolo am avut probabil cele mai intense trairi...

Nimic de zis, si cele mai mari neimpliniri... Si parca viata linistita ce o duc astazi nu este pentru mine... Interesant... Am fost in contact cu atea mentalitati in ultimii doi ani cat sa imi ajunga pentru o viata... Si dintre toate cel mai probabil mi se potriveste ca o manusa firea anglo saxonilor...

Dar sunt roman... Am realizat un lucru uimitor zilele acestea... In timp ce aici imi este usor sa spun "nu" atunci cand situatia o impune, acasa nu am putut face acest lucru aproape niciodata, chiar si atunci cand am stiut ca voi avea de pierdut...

Ma simt astazi in deriva pe o insula aruncata aiurea, undeva in Atlantic... Si Romania mi se pare atat de departe... As vrea sa pot merge in fiecare weekend acasa, sa revad locurile si oamenii dragi, ba inca si sa ma iau la harta cu cei care nu ma au la inima... Astazi si acestora din urma le gasesc o scuza...

Scriind aceste randuri nu ma pot opri sa gandesc cat de putin ne lipseste noua romanilor pentru a fi un neam... Caci avem o istorie, avem o cultura, am avut oameni mari... Insa am avut mereu prostul obicei sa ne recunoastem geniile si eroii post-mortem, si am crezut ca avutiile innobileaza pe orice neam de straita...

Ne-am lasat inselati si asta nu o data... Ne-a fost frica mai des decat am avut curaj... Am imitat sau am copiat mai mult decat ar fi trebuit, privind intotdeauna cu admiratie la altii, crezand ca sunt neaparat si necesar mai altfel si mai buni decat noi...

Ne-am simtit inferiori si ne-am caciulit mai des decat ne-am smtit egali si egali in drepturi cu alte natiuni... Am inventat pentru asta si un proverb ca sa ne scuzam: "Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie"... Si totusi...

Am avut eroi, de la inceputurile istoriei, care au ales mai bine sa moara decat sa se predea maretelor armate ale lui Darius sau Traian, pana in 1957 cand a fost stinsa ultima farama de rezistenta anti-comunista si in 1989, cand desi am vazut ca putem plati cu viata, am ales sa mergem inainte sperand la un viitor demn de sacrificiul ce il faceam... 

Si atunci de ce nu avem incredere in fortele noastre proprii? Raspundeti-mi voi de ce alegem sa stam cu mainile in san si inca ne mai uitam la aceia pe care ii putem invinge doar ignorandu-i? De ce alegem sa ne miscam acum in sens invers acelor de ceasornic si nu vrem sa facem pasul inainte? 

De ce nu vrem sa ne scapam de aceia care, strecurati printre noi, neavand nici un fel de simtire in afara de aceea a celei dictate de stomac si instinctele primare, voiesc a ne vinde pentru ca ei sa se poata transforma in bulibase peste natiunea romana?

Pana cand o sa permitem celor care au cladit trepte din cadavrele romanilor, trepte pe care s-au aburcat la putere in 1989 si care ne-au asmutit pe unii impotriva celorlalti, sa ne considere doar niste unelte bune doar pentru a-i imbogati pe ei?

Pana cand o sa ii mai toleram pe Ion Iliescu si urmasii sai, caci despre cei din USL am vorbit (in caz ca se indoia cineva), care s-au adunat, ca hienele, in aceasta scarboasa adunare de ticalosi, parveniti, tradatori, in ceea ce ei au numit USL? Pana cand va intreb? Pana cand?

Inca astept... Inca astept sa ne facem bine... Inca astept sa ne insanatosim... Inca astept... Astept de mai bine de douazeci de ani... Nu am decat viata aceasta la dispozitie... Dar sunt dispus sa astept si sa sper... Si chiar daca stiu ca oasele mele nu mai sunt la fel de vioaie ca si in 1989 mintea mea este mai coapta si inca pot asterne in scris gandurile mele... Ca sa aflati si ca sa nu uitati...

Sunt roman. Si asta nu se va schimba niciodata!

PS: Din nefericre... Sau o fi din contra?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Eu cred ca: