TUPEUL UNUI VIRUS

Stiu ca nu am facut nimc pentru a merita lucrurile bune ce mi se intampla in ultima vreme... Si nu ma opresc din a ramane uimit cat de carcotas sunt in continuare... Ba nu imi place cutare detaliu, ba nu imi place cutare lucru... Si totusi, Dumnezeu m-a binecuvantat cu sanatate si cu rezolvarea multor dificultati de natura financiara, fara ca eu sa misc un deget in acest sens...

Si daca eu, care ma dau drept crestin si cu credinta in Dumnezeu sunt atat de nemultumit si de grabit, ce pretentii sa am de al aceia care nu cred?!! In plus zilele acestea in care am stat mai mult in pat din cauza problemelor de sanatate, am realizat ca eu am prea putina rabdare cu oamenii desi Dumnezeu a avut rabdare cu mine timp de peste patruzeci de ani si inca mai are... Sper sa merit aceasta atentie...

Evolutia mea de la ateism la crestinism a fost anevoioasa si, de ce sa nu recunosc, uneori a fost chiar dureroasa... Au trecut mai bine de douazeci si cinci de ani de cand am inceput sa imi pun pentru prima oara intrebari despre divinitate... Intotdeauna am fost uin visator... Rautaciosii ar spune cascat... Este buna si aceasta expresie... O imbratisez cu drag...

O imbratisez cu drag pentru ca m-am trezit, cel mai adesea fara voia mea, ca imi fug gandurile catre lucruri care nu au valoare in lumea atat de excitata de material si pragmatism in care am vazut lumina zilei... Mi-ar place sa va pot spune cu detalii dintre cele mai interesante cum s-a petrecut transformarea... Insa cum sa explici un sfert de secol de trairi, senzatii, ganduri, suisuri si coborasuri?!!

Pana la urma este adevarat. Fiecare dintre noi este un unicat. Fiecare traieste in felul sau aceasta viata, asa cumn o intelege. Doar cu nivelul de intelegere am eu o problema si sunt lipsit de rabdare. Caci pana la urma, ajung din nou la cuvantul educatie... Educatie insa pentru mine inseamna mai mult decat a merge la o scoala doar pentru ca vrei sa eviti strungul...

Am convingerea ca toti avem la nastere un dar. Un talent. O vocatie. Eu spre exemplu am doua maini stangi cu care ma descurc greu atunci cand este vorba de a repara ceva. Cand vine insa vorba de chitara este cu totul altceva... Insa bunicul meu a fost un om care avea maini de aur. Putea repara orice. Putea construi o casa de la fundatie pana la varful acoperisului... Si aceasta a fost binecuvantarea ce a primit-o la nastere...

Dis de dimineata am mai facut un sertar, cand am realizat din nou cat de ridicola este omenirea care, astazi, in marea ei majoritate, are tendinta sa se creada buricul Universului, cand de fapt ar trebui sa isi plece umil fruntea in fata strivitoarei imensitati pe care nu o poate strabate... Si uite asa, ni se umfla inima de mandrie ca putem strabate cateva mii de kilometri cand de fapt ar trebui sa ne simtitm umiliti de miile de ani lumina ce nu ii putem parcurge...

Atitudinea asta imi aminteste cumva si de faptul ca mediocritatea intotdeauna are tupeu. Inainte de toate pentru ca nu intelege. Mai apoi pentru ca vrea sa fie ceva ce nu este si, pentru ca sa poata fi ce vrea, neavand calificarea necesara, va alege intotdeauna sa minimizeze marile realizari ale altora pentru ca Maria-Sa, mediocrul de, sa para genial...

Cand vine insa vorba de Dumnezeu si de Creatia Sa apar surprize care ii face mereu pe plapanzii bipezi ce au drept furnicar o bucata de roca pe care o numesc Terra, si care au prin comportamentul lor azi mai mult valoarea si marimea unui virus in Creatia divina, sa caute sa inventeze mereu scuze dintre cele mai nastrusnice  si sa indoaie sistemele de referinta, in timp ce isi educa mediocritatea ca sa le ofere mai mult tupeu... Si mai mult... Si mai mult... Si uite asa am ajuns la concluzia ca suntem doar niste virusi cu mult tupeu! CE daca eu vreau sa fiu altfel? Majoritatea ma ineaca... De aceea aleg eu mereu sa fiu oaia neagra!