site stats

sâmbătă, 21 decembrie 2013

NASCUT PE 16 DECEMBRIE (partea a II-a)











Au trecut douazeci si patru de ani de la intamplari... Am deschis in dimineata aniversarii celui de-al 45-lea an de existenta pagina de internet a ziarelor de acasa si am citit, dupa aproape un sfert de secol, randuri care imi spun ca nimic nu s-a schimbat inca. In Romania, romanii mei inca mai lupta pentru democratie si supravietuire. Ba inca mai rau, imi pare ca acum romanii mei lupta pentru a isi pastra intacta identitratea nationala, in mod pervers atacata si stalcita, element cu element, de gasca de nulitati neavenite si tradatoare, animata de gitanul ce este varul primar al defunctului Cioaba al tiganilor: Ion Iliescu.

Toti cei care vor raul Romaniei si romanilor sunt acum adunati in marea lor majoritate in USL. In mod normal ar trebui sa fie foarte usor de izolat fata de viata politica, economica si sociala a Romaniei. Le trebuie doar un bocanc in dosul tradator, ce ne vrea in continuare pe orbita de satelit al Kremlinului de unde Putin zangane, precum odinioara un alt socialist cunoascut in istorie sub numele de Adolf Hitler, idei si cuvinte comsomliste, facand agitatie revansarda...

Iliescu si cei care i-au stat alaturi atunci, in 1989, nu au stat cu mainile in san si au facut prozeliti, fie din randul urmasilor lor, fie racoland minti fragede, ce nu au cunoscut ororile de care sunt capabili socialistii... Si daca e sa pun in balanta ceea ce spunea parameciul socialist de origine gitana, Dan Voiculescu, despre gelozia romanilor care nu au putut fura si ei ca el, speculand, cred ca unul dintre argumentele forte folosite de seniorii raului condusi de USL au raspandit virusul spunandu-le odraslelor si inavataceilor lor ca noi suntem o armata de prosti, usor de manipulat si ca ne meritam soarta. Scuze ale unor constiinte mediocre, daca exista constiinta catusi de putina...

Nu au suflat o vorba despre crimele pe care le-au comis si despre faptul ca ei, in marea lor majoritate, nu sunt de fapt romani, sau ca sunt tradatori de neam si tara aserviti unor intere pe care romanul le destesta, interesele Kremlinului... Au uitat sa le spuna ceea ce bunicii nostri ne-au spus noua: primii care s-au inscris cu entuziasm in randurile partidului comunist, la venirea sovieticilor in tara au fost scursorile si gitanii... Nu le-au spus ca ei sunt urmasii acestora, ci le spun ca ei sunt urmasii Securitatii bunoara (asta li se spune celor care se inroleaza la Jandarmerie), ca si cand asta ar fi un tiplu de mare onoare, in timp ce luptatorilor pentru libertate ce au cazut in decembrie 1989 le este scuipata memoria...

Numele meu este CRISTIAN ROMULUS IRINOIU si sunt nascut pe 16 Decembrie. Aproape jumatate din viata am trait-o sub regimul comunist al unei Romanii numita republica SOCIALISTA. Celalata jumatate a vietii, si restul, cat mi-a mai ramas, am dedicat-o si o dedic, luptei pentru eradicarea acestui cancer social numit socialism... In calitate de participant la evenimentele din Decembrie 1989 inca de pe data de 17 decembrie si ca timisorean ce a vazut cum sunt ucisi langa el oameni ce au cerut libertate, nu am dreptul moral sa fac altfel... Aceasta este povestea acelor zile, care nu trebuiesc sa se mai repete niciodata... Asa cum am mai spus, USL trebuie izolat de viata politica, economica si sociala romaneasca. Este conditia esential necesara pentru ca Romania sa inceapa sa se insanatoseasca... Totul a inceput atunci. In Decembrie 1989...







 


In acea noapte de 16 catre 17 decembrie mama a stat disperata sa pazeasca usa de la iesire din apartament. M-a pus sa ii promit ca nu voi pleca niciunde. I-am promis. Cumva trebuia sa o stiu linistita. A doua zi de dimineata am ticluit un plan, infantil, dar care a tinut.

In acel an trebuia sa cant de revelion cu o formatie. I-am spus mamei ca ma duc la repetitii, iar la rugamiuntea ei disperata de a-i confirma ca acolo ma duc, i-am confirmat fara sa ma uit in ochii ei. Daca m-as fi uitat in ochii ei ar fi stiut ca mint... Am luat chiar si chitara dupa mine. Chitara pe care am lasat-o apoi la unul dintre colegii de trupa acasa. Apoi ne-am indreptat catre Piata 700...

Auzeam acel vuiet surd al scandarilor de departe. Stiam ce se intampla asa ca am iutit pasul. Nu voi uita niciodata ceea ce am vazut cand am ajuns in dreptul Pietei 700 venind pe strada Gheorghe Lazar. La intersectia de la Spitalul Militar trebuia sa cotim dreapta catre Piata 700, ca sa ajungem la o straduta pe care aveau loc doar tramvaie si pietoni. Aceasta straduta facea legatura direct intre Piata 700 si Piata Libertatii.

De pe acea straduta, o prelungire a strazii Brediceanu, se revarsa brusc un puhoi de oameni. Ca un val tsunami. Barbati si femei. Tineri si batrani. De-a valma. Inspaimantati. Si totusi furiosi. In cateva clipa aveam sa inteleg si de ce. Pe urmele lor, in plina viteza, un T.A.B. incerca sa disperseze acea mare compacta de oameni. Un TAB impotriva unor oameni inarmati cu mainile goale... Dreptate comunista...

Nu stiu cum de am trecut peste frica. Nu stiu cum am reusit sa ajungem totusi in Piata Libertatii. Stiu cu siguranta ca am ajuns. Si ca am vazut o Timisoara care arata ca dupa bombardament. Liniile aeriene de tramvai cazute la pamant. O ghereta pentru bilete in flacari. Oamenii scandand.

Atunci am auzit primele focuri de arma. Nici asa nu am putut crede ca vor trage cu munitie de razboi. Am presupus ca vor doar sa ne sperie cu gloante oarbe. Pana nu am vazut pe caldaram o scanteie. Si primul ranit. O femeie cu doua degete retezate. Din acel moment am realizat ca nu mai este cale de intoarcere. Ori noi, ori ei.

Incet incet se lasa seara. Armata reusise sa ocupe Piata Libertatii. Noi incercam in continuare sa patrundem. Stateam la coltul format dintre doua strazi. Astazi strazile se numesc Eugeniu de Savoia si Emanoil Ungureanu. Langa mine se aflau un baiat si o fata. Un batran tipa catre cordonul militar: "Mergeti si-l impuscati pe Ceausescu!". A aparut din senin o masina cu farurile aprinse.

Si atunci au inceput sa traga. Pe sub brat am vazut cum tanarul de langa mine se prabuseste. Instinctiv m-am intors dupa el. Si impreuna cu inca cineva l-am tras de acolo. Nu am sa uit niciodata greutatea trupului frant. Nici ochii deschisi fixati catre cer. Nici faptul ca purta o geaca de blugi imblanita. Si sigur nu am sa uit urletele de durere ale fetei care era cu el. L-am purtat pe brate pana la poarta de pe strada Marasesti a Spitalului Militar. Nu ne-a raspuns nimeni. Am dat ocol spitalului si am ajuns la poarta principala unde se afla o masina a de la Salvare. Atat puteam face. Eram furiosi. Scrasneam din dinti. Am vazut prima oara atunci cum moare un om. Brusc. Violent. Doar pentru ca a cerut ceva. Nu ii stiu numele. Dar ii sunt dator. Fiindca eram amandoi in acelasi loc pentru acelasi motiv: vroiam o altfel de viata. Una mai buna.

(Va urma)

P.S.: Inregistrarea de aici contine directivele lui Ceausescu din acea zi. tare seamana cu discursul lui Iliescu de la mineriada si cu aluziile facute la oponentii PSD si ale lui Geoana din 1989. Si cand strigam "Jos comunismul" si "Jos Ceausescu" loveam tot in interesele poporului... Care si atunci dormea ca si acum... 6 zile Timisoara a fost singura...

vineri, 20 decembrie 2013

NORMALITATEA ROMANEASCA: FRICA SI COMPROMISUL

Ma straduiesc de multa vreme sa inteleg modul in care romanii selecteaza si proceseaza informatia, pentru ca in mod evident marea majoritate ajunge la concluzii false, asta ca sa nu le spun ciudate...

Logica nu mai are logica si intotdeauna romanul se prevaleaza de interesul personal, de cele mai multe ori invocand protectia si bunastarea familiei... Si totusi, in mod ciudat, dupa ce face compromisuri peste compromisuri, dupa ce inghite gogoasa dupa gogoasa promovandu-si interesul sau personal, romanul in general ramane doar cu un gust amar si cu buzele umflate...

Cum de nu sesizam noi romanii raportul total incorect intre efortul depus, compromisurile (uneori total nedemne) ce trebuiesc facute zi de zi si ceas de ceas cu rezultatele actiunilor sale. Multi romani traiesc la marginea saraciei sau in ea. Cei mai multi duc o existenta de supravietuire... Si cu toate acestea romanul meu drag continua sa actioneze in acelasi mod, facand noi concesii, lasand mai mult de la el, pierzandu-si curajul de a mai face orice altceva in afara de compromisul zilnic, in efortul de a supravietui...

Frica de actiune il paralizeaza pe roman. Frica il face sa se uite cu invidie la capra vecinului. Frica il face sa sa atace pe oricine a realizat mai mult decat el in plan material. Frica il face sa nu poata recunoaste valoarea altuia atunci cand o intalneste. Frica il face sa fie retinut chiar si atunci cand are in  dotare arme redutabile precum talentul sau genialitatea... Frica il face pe roman sa nu isi ceara drepturile stipulate in lege. Frica il opreste pe roman de a ajuta pe alti semeni, desi instinctul sau este sa apere dreptatea.

Romanul vorbeste corect despre dreptate, insa totul se rezuma la atat: vorbe. Cand vine vorba de actiune, romanul meu drag sta pe ganduri... Bate in retragere... Urmareste interese personale mici, si nu are in nici un fel simtul datoriei fata de comunitate... Toate astea le face de frica dragul meu roman...

Si daca s-a ajuns pana intr-acolo incat un om pe care il cunosc de zeci de ani sa imi reproseze faptul ca am plecat din tara sau sa imi spuna ca parca i-a fost mai bine in vremea dictaturii (ani in care nu avea responsabilitati de adult), doar pentru a-si putea argumenta un punct de vedere ce este plin de gauri datorita lipsei informarii si procesarii corecte a datelor, situatia ar putea fi mai grava decat am crezut... Sunt oarecum descurajat si sigur am un gust amar insa nu renunt in ruptul capului...

Adevarat, prietenul meu isi manifesta frica, amarul si furia pentru ca a fost contrazis S-a manifestat intr-un mod calm, dar extrem de agresiv, imbibat impotriva naturii cu ceea ce se voia umor... Frica are atatea masti in Romania incat iti este greu sa creezi un tipar... Frica aceasta este nu numai rezultatul celor 45 de ani de Romaniei Socialista ci si rezultatul ultimilor 24 de ani de pseudo-capitalism...

Sa va intre bine in cap tuturor celor care cititi: din 1989 incoace Romania NU a avut parte de capitalism, ci de un sistem NEO-FEUDAL, instalat incet si pe nesimtite de o clica de tradatori capabil de absolut orice, INCLUSIV DE CRIMA,  pentru a-si atinge scopurile. Condusi de Ion Iliescu (varul primar al defunctului Cioaba) si gasca sa in 1989, acesti indivizi au produs puiet, si sunt adunati toti acum in USL.

Sunt de aceea usor de identificat si trebuiesc izolati de viata politica, sociala si economica romaneasca. Iar aceia care ii sustin, cu sau fara de voie trebuiesc izolati in acelasi mod, si spun asta cu mare durere in suflet pentru ca realizez ca printre cei afectati de boala se afla nu numai prieteni ci si rude...

Dar daca vrem ca actiunile noastre sa aibe o finalitate REALA, trebuie sa facem ceea ce trebuie facut, fara FRICA si fara a apela la COMPROMIS. Actiunea sub influenta stimulilor emotionali denota infantilitate. Actiunea in umbra fricii denota mediocritate si/sau lipsa de incredere in sine. Fiecare trebuie sa ne cunoastem si sa ne acceptam pozitia REALA in societate. Vorbele nu tin locul pregatirii, al aptitudinilor, realizarilor si faptelor, ci doar creeaza un imens fals care, atunci cand ne va lovi peste ochi ne va face viata un iad... Credeti ca nu poate fi mai rau?!! Numai persistati voi in INACTIUNE si veti vedea!

Iubesc Romania mai mult decat atunci cand eram acasa... Pentru ca acum, in mod masochist si inexplicabil imi este dor de locurile copilariei si de prieteni... Ba chiar si "prietenii" mascati sau dusmanii declarati imi par mai simpatici... Dorul de casa te face sa iubesti mult mai mult ceea ce ai lasat in urma... De aceea este atat de jignitoare si dureroasa vorba acuzatoare, tipic neocomunista: "Tu de ce nu ai ramas aici?"... La intrebarea aceasta raspunsul e le fel de dur ca si insensibilitatea interpelarii:

AM PLECAT PENTRU CA MI-AM INVINS FRICA SI MI-AM FACUT CURAJ SA ACTIONEZ PENTRU A-MI FACE VIATA MAI BUNA FARA A FI NEVOIT SA MA INCARC NEGATIV CU COMPROMISURI INUTILE!!! 

AM PLECAT PENTRU CA NU MAI PUTEAM VEDEA CUM ROMANII MEI DRAGI SE ABRUTIZEAZA, SE ANIMALIZEAZA, MANCANDU-SE CA SI CAINII INTRE EI, FACAND JOCUL CELOR CARE II DEZBINA CA SA II STAPANEASCA!!!

SI DACA AI FOST ATAT DE NEINSPIRAT SI INSENSIBIL INCAT SA AFIRMI SAU SA MA INTREBI ASA CEVA, AFLA CA SI TU ESTI VINOVAT PENTRU CA AM PLECAT!

luni, 16 decembrie 2013

NASCUT PE 16 DECEMBRIE...











Au trecut douazeci si patru de ani de la intamplari... Am deschis in aceasta dimineata pagina de internet a ziarelor de acasa si am citit, dupa aproape un sfert de secol, randuri care imi spun ca nimic nu s-a schimbat inca. In romania, romanii mei inca mai lupta pentru democratie si supravietuire. Ba inca mai rau, imi pare ca acum romanii mei lupta pentru a isi pastra intacta identitratea nationala, in mod pervers atacata si stalcita, element cu element, de gasca de nulitati neavenite si tradatoare, animata de gitanul ce este varul primar al defunctului Cioaba al tiganilor: Ion Iliescu.

Toti cei care vor raul Romaniei si romanilor sunt acum adunati in marea lor majoritate in USL. In mod normal ar trebui sa fie foarte usor de izolat fata de viata politica, ecopnomica si sociala a Romaniei. Le trebuie doar un bocanc in dosul tradator, ce ne vrea in continuare pe orbita de satelit al Kremlinului de unde Putin zangane, precum odinioara un alt socialist cunoascut in istorie sub numele de Adolf Hitler, idei si cuvinte comsomliste, facand agitatie revansarda...

Numele meu este CRISTIAN ROMULUS IRINOIU si sunt nascut pe 16 Decembrie. Aproape jumatate din viata am trait-o sub regimul comunist al unei Romanii nu mita republica socialista. Celalata jumatate a vietii, si restul, cat mi-a mai ramas, am dedicat-o si o dedic, luptei pentru eradicarea acestui cancer social numit socialism... In calitate de participant la evenimentel din Decembrie 1989, si ca timisorean, nu am dreptul moral sa fac altfel... Aceasta este povestea acelor zile, care nu trebuiesc sa se mai repete niciodata... Asa cum am mai spus, USL trebuie izolat de viata politica economica si coaciala romaneasca. Este conditia esential necesara pentru ca Romania sa inceapa sa se insanatoseasca... Totul a inceput atunci. In Decembrie 1989...

Timp de 21 de ani ziua de 16 decembrie nu a insemnat nimic pentru cei mai multi dintre oamenii care treceau pe langa mine. Pentru ei era doar o zi ca oricare alta. Doar pentru mine era ziua mea de nastere. Am cunoscut pe parcursul vietii inca trei persoane nascute in aceeasi zi. Din 1989 incoace insa multi au adoptat aceasta zi ca pe o borna kilometrica. De parca acolo ar scrie KM 0.


Tin minte clar si acum, dupa 20 de ani, scene intamplate in preajma, in ziua de 16 decembrie 1989, si din zilele urmatoare. Imi reapar mereu in minte, ca niste scurtmetraje... Si de 20 de ani nu ma mai pot bucura de implinirea varstei ci doar ma intristez de numarul anilor scursi fara ca nimic semnificativ sa se intample...


De cateva zile tata venea si ne povestea ce se intampla pe o straduta laturalnica, in fata casei unui pastor ungur, pe nume Tokes. Atunci nu stiam ca il cheama si Laszlo. Chestia asta se intampla in Piata Maria. Tatal meu facea taximetrie particulara. O treaba ilegala pe vremea aceea dar tolerata cumva. Un venit suplimentar care a facut ca eu si sora mea sa nu simtim toate lipsurile...

Tata vedea ca se intampla ceva. Dar cand mama a spus "Mah, poate cade Ceausescu...", tata a raspuns categoric: "Fugi de-aici. Asta nu pica nici intr-o suta de ani!" Cam asa treceau discutiile la cina, cu 2-3 zile inainte...

Imi mai amintesc ca de Sfantul Nicolae in acel an am fost invitati la vecinii de la doi, familia Radu. Dan era cu 2-3 ani mai in varsta decat mine si se insurase deja. La el am auzit prima oara "Smoke On The Water" si am ascultat pentru prima oara piesele extraordinarilor "Supertramp", cu cativa ani inainte. Totusi in ziua de 6 decembrie 1989 la Dan Radu acasa un alt nume mi-a atras atentia.

Un nume pe care astazi il detest: Ion Iliescu. Un nume astazi sinonim cu crima. Da. Se raspandea vorba despre acest om, cum ca ar fi prieten cu Gorbaciov, si ca ar putea face in Romania ceva gen perestroika... Da, da... Timisoara vorbea de Ion Iliescu dinainte ca Ceausescu sa cada. Cu mult. Cu cateva luni. Insa aceasta este o imprejurare si o data certa pe care o pot da. Care dovedeste premeditarea si planificarea.

Ziua mea de nastere cadea intr-o sambata. Am sa tin minte acest amanunt toata viata. Nu am facut nici un fel de chef. Tata avea ideea fixa ca odata intrat "in pita" trebuie sa faci toate lucrurile pe banii tai si sa te gospodaresti singur. Nu am invatat asta niciodata pentru mine, desi s-a dovedit ca pot gestiona cu succes banii altora...

Deci in seara de 16 decembrie 1989, cand implineam 21 de ani ne-am pus cu totii la culcare. Urmatoarea amintire este ca aud prin somn soneria de la usa. Insistent tinuta in contact. Mama a deschis usa. stiu asta pentru ca i-am auzit vocea. Amestecandu-se in aceeasi spaima cu cea a vecinei de la etajul trei. Familie desteapta. Acum in Canada. Auzeam franturi de cuvinte:"... foc... ", "...masini...", "...militie..."

In acelasi timp, un vuiet se aude de dupa fereastra inchisa. Am deschis fereastra. Si incet, incet, fie pentru ca incepeam eu sa ma trezesc fie pentru ca se apropia de strada noastra vuietul s-a transformat in "Jos Ceausescu!" si "Jos comunismul!". Am deschis fereastra larg... Si brusc s-a facut cald...

Nu imi venea sa cred ceea ce aud. Aveam fiori pe sira spinarii si pielea mi se facuse ca de gasca... Sosise vremea care nu credeam ca o vom apuca nicicare dintre noi. Caci Ceausescu parea vesnic. Parea un cadou de ziua mea. Nimeni nu credea ca va urma ceea ce a urmat...
(Va urma)

marți, 10 decembrie 2013

ELVIS! ELVIS! ELVIS!












De cateva zile incoace sunt setat fara voia mea din nou pe modul "Elvis"... De cate ori ma uit la o inregistrare video cu aceasta forta artistica naturala, numita Elvis Presley, ma intorc mereu la radacinile mele muzicale... in Romania multi muzicieni au tendinta de a-l ridiculiza si de a-i minimaliza forta, insa eu nu pot face asta...

Datorita lui Elvis am luat o chitara in mana la varsta de 10 ani, dupa ce, cu doi ani inainte, il vazusem la emisiunea regretatului Tudor Vornicu, "De la A la infinit"... Era anul in care murise, dar copilul de opt ani nu stia ce insemna asta si nici cat de imensa era mostenirea culturala lasata de Elvis... Pentru copilul de atunci, la fel ca si pentru adultul de acum Elvis avea si are ceva magic... Hipnotic aproape...

Zilele acestea m-am aplecat mai mult decat altadata asupra muzicii gospel din sudul Statelor Unite, careia Elvis i-a facut cunostinta cu lumea... Si nu ma pot satura de unele dintre ele nicidecum... Am ajuns sa le introduc in listele de cantece aproape seara de seara...

Elvis m-a invatat si country, si rockabilly si rock-n-roll... Elvis m-a invatat gospel. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca acel copil de opt ani nu ar fi vazut pe ecranul alb negru al televizorului fabricat intr-o lume gri, unde il puteai vedea in general doar pe mult iubitul si stimatul conducator comunist al Romaniei Socialiste, un altfel de forta, neimpusa. O forta ce te ia pe sus si acolo te tine... Elvis Presley doamnelor, domnisoarelor si domnilor! Elvis Presley!