site stats

joi, 28 februarie 2013

CRIMINALUL SOCIALIST: VICTOR PONTA












Randurile care urmeaza nu imi apartin. Ele au fost publicate pe situl Exploziv-News. M-am intrebat mereu ce o fi cu Ponta... Ca prea nu se stie nimic despre el. Si cand ai o viata atat de secretizata inseamna ca ai ceva de ascuns. Si mai mult decat posibil poti ascunde lucruri teribile. Macabre. 

Daca randurile de mai jos sunt reale atunci Romania a incaput pe mainile unui criminal. Din nou! Urmas demn al lui Iliescu si al socialismului care promoveaza metode violente, Ponta pare facut din acelasi aluat al nimicniciei mediocre... Insa cand cineva are curajul de a-si pune numele in josul randurilor precum in cazul de fata eu inclin sa cred ca cele scrise sunt adevarate... Iata deci articolul...

Cea mai grea ancheta pe care a trebuit s-o transpun pe ziar, este aceasta. In 19 ani de investigatii axate pe criminalitatea de stat, nu mi-a tremurat niciodata mana nici pe pix, nici pe tastatura, nici pe butonul de start al reportofonului, nici pe declansatorul aparatului foto. Imi tremura acum. Ceea ce veti citi – o avanpremiera a unei emisiuni de televiziune ce va pune capat carierei politice a lui Victor PONTA – este un RECHIZITORIU. Un rechizitoriu pe care eu, jurnalist, il prezint impotriva lui, procuror. RECHIZITORIUL unei CRIME. Materialul de fata s-a nascut greu. Pentru ca fiecare cuvant pe care-l veti citi mai departe este inundat de lacrimi amare si grele. 

Prea grele. Cine n-ar fi cutremurat daca ar privi fotografia alaturata, stiind ca tanarul din imagine, care vine parca spre noi, jovial, cu mana intinsa in semn de SINCERITATE si putere, inca nu si-a gasit linistea in mormantul rece in care un alt tanar, in urma cu noua ani, l-a aruncat. L-a ajutat sa cada de la etaj si sa se zdrobeasca de caldaram. Sper ca odata cu demascarea publica a principalului sau asasin, tanarul din fotografie sa-si gaseasca pacea. Se numea Cristi PANAIT. Fisa postului: procuror. A murit, iar fisa postului s-a incheiat aici. Calaul sau se numeste Victor Viorel PONTA. Fisa postului: procuror. El n-a murit rapus de crima de pe constiinta, asa ca fisa postului sau a tot suferit, de-a lungul timpului, completari: procuror – sef al corpului de control al lui Nastase – ministru – sef de partid. “Înca îl vad în fa?a ochilor. Nemernicul care m-a ucis era scund, slab, cu musta?a abia mijind, ironic.Un copil frumos, al carui suflet a fost furat cu mult timp în urma de marea mizerie a vie?ii. Însu?i diavolul. Triumful raului asupra unei lumi din care pâna de curând faceam înca parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricica” – asa ar spune, in stilul sau usor boem, usor acid, procurorul PANAIT despre asasinul sau. In 10 aprilie 2002, tanarul procuror, in varsta de doar 29 de ani, a mai apucat doar atat sa spuna, matusii lui: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”. CITESTE MAI MULT:

A inchis ochii, a intrat in coma de gradul IV si, la scurt timp, a inchis ochii pentru totdeauna, ramanand doar un nume incrustat pe o cruce. In timp ce asasinul sau si-a construit “cariera” pe un mormant. Azi, eu, jurnalist, il acuz pe el, procuror: PONTA, ESTI UN CRIMINAL. DOAR UN CRIMINAL! Ponta era coleg cu Panait… si complice cu: Adrian NASTASE si Ovidiu TENDER. Oficial, pe 10 aprilie 2002, s-a anuntat decesul procurorului Cristi PANAIT, survenit ca urmare a unui act suicidal. Tot oficial, azi, 17 martie 2011, eu anunt decesul procurorului Cristian PANAIT ca fiind un act criminal. Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor PONTA! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru 

ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor”. Dosarul a fost tinut timp de noua ani “la secret”. L-am obtinut. Foarte greu. Recunosc, public, ca l-am obtinut santajand doi procurori obedienti lui Adrian Nastase, se stiu ei care. Am promis ca nu le voi dezvalui infractiunile, si ma voi tine de promisiune. In fond, cateva evaziuni fiscale si o spalare de bani, nu-s mai grave decat o crima. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta. Asadar, ceea ce dezvalui aici va fi detaliat cu probe intr-o emisiune TV. Ii dau posibilitatea lui PONTA sa-si pregateasca apararea, de aceea public intreaga poveste a asasinarii lui PANAIT inainte de emisiune. Si va trebui s-o pregateasca temeinic! Asta, evident, daca va avea curajul unei confruntari directe – si in direct! – cu subsemnata. Acestea fiind zise, iata faptele prin care actualul sef de partid socialist a ales sa ajunga in varf, ridicandu-se pe catafalcul colegului sau din Parchetul General, in urma cu noua ani:

„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.” – asa incepe raportul criminalistului din cadrul IGPR, referitor la evenimentul macabru din seara zilei de 10 aprilie 2002. Mai departe, in rechizitoriul procurorului care cerceta moartea violenta a lui Panait (in dosarul real al cauzei, si nu in cel fals, prezentat de procurorul Ilie Botos in urma cu cativa ani si in care, in complicitate cu Ovidiu Paun si Ilie Piciorus – ambii sefi ai lui Panait, s-a falsificat raportul medico-legal si cel al criminalisului, aratandu-se opiniei publice ca moartea procurorului a survenit ca urmare a aruncarii de la fereastra apartamentului in care locuia) se spune ca “varianta sinuciderii ori a accidentarii nu se sustin de catre probele coroborate cu declaratiile martorilor, in concluzie stabilirea formei judiciare a mortii ramane ca stabilita omuciderea”. 

Pe lista suspectilor din dosarul cauzei exista un singur nume: “Viorel Victor Ponta, de profesie procuror, coleg cu victima”. La dosar mai exista, de asemenea, ca punct deosebit de important in desfasurarea anchetei penale si stabilirea autorului crimei, declaratia matusii lui Cristian Panait: “Cristi m-a anuntat, cand s-a intors de la serviciu, in jurul orei 17, ca va avea o vizita si  sa nu ma sperii daca aud scandal. A zis: Ori eu, ori ei! A specificat ca vrea sa lamureasca niste probleme de viata si de moarte cu un coleg si a spus numele Ponta. Mi-a cerut sa le pregatesc o cafea si, daca se poate ar fi mai bine sa nu asist la discutii. In jurul orei 17.30 a venit musafirul asteptat iar eu, conform intelegerii cu Cristi, am plecat in vizita la o vecina. Ultima persoana care a venit la Cristi a fost acest Ponta”. Femeia mai declara si ca “am fost alertata de ceilalti vecini ca nepotul meu a cazut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: cainele asta de Ponta m-a omorat! Apoi a mai spus ceva dar nu am mai putut auzi, a intrat in coma”. Procurorul care a dat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui PONTA a fost, in doi timpi si trei miscari, pensionat fortat, de catre ministresa Rodica STANOIU. Un alt procuror a luat “cazul” si, la ordinele lui Botos – procurorul de casa al lui Nastase si Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel incat moartea procurorului panait sa para o sinucidere. Ba, mai mult de-atat, i-au intinat si batjocorit pana si amintirea: au ordonat, postmortem, sa I se faca o analiza psihiatrica lui Panait. Nu era deajuns pentru ei ca unealta Ponta il ucisese, il voiau si “nebun”. Miza v-o dezvalui in cele ce urmeaza (toate datele dosarului le voi prezenta in emisiune, impreuna cu declaratii, in premiera, ale fostilor colegi ai lui Panait). 

In urma disparitiei tragice a procurorului Panait, cloaca din spatele lui Ponta l-a recompensat generos, pentru crima savarsita, pe imberbul “procuror”: in acelasi an a devenit, hodoronc – tronc, sef al corpului de control al Primului-Ministru Nastase. Sa vedem insa de ce devenise Panait atat de periculos pentru sefii lui incat sa ii ordone suprimarea, iar executantul Ponta sa o si duca la indeplinire:

DOSARELE LUI PANAIT: In primul dosar, procurorul ancheta furtul masinii deputatului PSD Viorel Gheorghiu. In urma anchetei, Panait a stabilit ca deputatul si-a inscenat furtul autoturismului BMW, pentru a obtine, in mod ilegal, 2,2 miliarde de lei, valoarea asigurarii. Al de-al doilea, mult mai delicat, care a facut multa valva si despre care s-a spus ca a determinat “sinuciderea” sa, il viza pe procurorul bihorean Alexandru Lele. Convingerea luiPanait - aceea ca Lele era nevinovat, s-a materializat printr-o ordonanta prin care Panait, in ciuda presiunilor la care era supus, a dispus scoaterea de sub urmarirea penala a procurorului Lele. Mentionez ca Lele tocmai arestase pe unul dintre sponsorii principali ai lui Nastase si bun prieten cu Vasile Blaga, pe vremea aceea pesedist si sef de vama la Bihor. Un alt dosar pe care Panait il avea in lucru era cel al sotiei lui Adrian Nastase, care era cercetata pentru aparitia intr-un cont bancar a 400.000 de euro nejustificabili. Alte dosare aflate in lucru ale lui Panait: spalare de bani Ovidiu Tender, si modul in care a vandut fraudulos, catre Petrom, o casa din domeniul public, insasi ministresa de atunci a Justitiei, Rodica Stanoiu. Imediat dupa moartea lui Panait, aceste dosare (mai putin al procurorului Lele) i-au fost date lui Ponta. N-a apucat nici macar sa le rasfoiasca pentru ca, nu-I asa, a fost numit sef de control guvernamental. Si le-a facut sa dispara! Moarte, precum colegul pe care l-a impins pe fereastra cu sange rece!

VA URMA!
Simona Ela FICA

miercuri, 27 februarie 2013

TIGANUL HOMOSEXUAL: ADRIAN NASTASE (II) (preluare)

















Aceasta este partea a doua dintr-un articol scris in 2004 in Curentul International de catre Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un exponential lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase inca din anii de pruncie.

Alte câteva esecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, dupa scurgerea timpului, apar nu tocmai placute familiei Nastase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toata practica de asistent la Institutul de Petrol si Gaze, pentru a fi pastrat în Bucuresti (la mutarea din capitala a acestui institut) sau din alte ratiuni, dr. ing. Nastase a fost trimis pe postul de director al învatamântului profesional din Ministerul Învatamântului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obtinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.

Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problema” cu fiul sau, care si-a continuat vechea relatie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adisor la portile fabricilor si, cu tehnica specifica tuturor corupatorilor, ademenea tineri muncitori, atrasi si de titlul sau de fost profesor. La aceste racolari a participat si acela care, peste ani, avea sa pretinda sa conduca România si pe care, din lasitate, chiar si fostul rege l-a declarat cea mai importanta persoana a anului 2003. Tinerii racolati, adusi în casa lui Suciu, se întreceau în betii si orgii, printre partide de sex si perversiuni sexuale. Cum a aflat Militia, ramâne (înca) o mare enigma. S-o fi laudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activitati suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut sectiei de Moravuri? Cert este ca militienii au a cazut în mijlocul unui asemenea dezmat, dupa ce înainte, de pe o scara a unei masini de pompieri, se fotografiase pe fereastra totul. A urmat ancheta, în care vinovatii principali erau I. D. Suciu si Adrian Nastase, ca racolatori si corupatori. Pâna în seara procesului, asa s-a stiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzarii – Adrian Nastase!

I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale si corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. Dupa executarea pedepsei, au urmat alti 6 ani deportare în Baragan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul pazitor, fie el Priboi sau altul, l-a facut pe Adrian Nastase curat ca lacrima, într-un proces cu usile închise, deci fara public, cu numai ceva “lucratori” de militie si securitate, proces tinut prin 1973. Dar si “favoritul zeilor” Nastase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Presedintia Consiliului de Ministri si expediat ca cercetator la Institutul de Drept Penal. Toata aceasta întâmplare a constituit un semnal de alarma pentru Marin Nastase tatal. Si, în linistea noptii, a planuit sa-l casatoreasca pe Adrian, sa-i dea o identitate sociala noua, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelasi timp sa-i gaseasca o viitoare sotie tot asa de naiva si necunoscatoare cum îsi alesese el. Problema era însa mai complicata, deoarece, conform dorintei tata-fiu, viitoarea doamna Adrian Nastase mai trebuia sa fie si fiica de nomenclaturist, care sa puna umarul si la prestigiul familiei si la ridicarea politica a progeniturii tiganesti, Adrian Nastase.

Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Nastase. La Directia învatamântului profesional, pe care o conducea, se afla, ca sefa de cadre, sotia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarasa Preoteasa avea o fiica, studenta la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucuresti. Marin Nastase, directorul, a facut pe petitoarea, a convins-o pe tovarasa sa-si marite fata, el fiind “motorul” care a reusit sa-si însoare/marite baiatul, desigur, pastrând secretul despre fiul sau, pastrându-l pâna la moarte si fata de sotia sa care, daca l-ar fi cunoscut, si-ar fi explicat mai bine propria ei viata conjugala.

Sforile au fost trase, tinerii se zice ca s-au placut, se zice ca s-au si iubit chiar, oricum, casatoria lui Adrian cu domnisoara/tovarasa Preoteasa-fiica s-a aranjat. De toate sforariile tatalui sau, Adrian s-a tinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultator. Si, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai casatoria civila, nu si cea religioasa. Pe vremea aceea, Adrian nu stia sa-si faca nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, asa cum o va face peste 30 de ani.

Casatoria civila a avut loc la Primaria din Piata Amzei, în prezenta unei echipe de tarani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaica, din secuime), îmbracati în hainele lor de la tara traditionale si a altor câtorva persoane, selectionate cu grija de Marin (Titi) Nastase, din partea familiei lui: doar fratele sau cu sotia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Nastase (mama ginerelui), doar o sora cu sotul. Dupa încheierea ceremoniei si oferirea unei cupe de sampanie cu biscuiti, a urmat un prânz, la “Cos”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit sa elimine dintre invitatii prezenti la Starea Civila pe fratele sau cu sotia (fost comerciant, nationalizat în anul 1948) si pe sora buna a mamei-soacre a lui Adrian, cu sotul, fost detinut politic, desi ar mai fi avut trei frati si parintii în Bucuresti, nechemati, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre acesti “dusmani de clasa” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia casatoriei, unde nu atrasesera atentia nimanui.

A doua zi dupa casatoria civila, Adrian Nastase s-a mutat sa locuiasca în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primaverii, îndeplinindu-se dorinta combinata (a tatalui sau si a lui) de a deveni sot de fiica de nomenclaturist. Totul dovedea ca planurile lui Marin-tatal s-au realizat si ca mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost sa fie asa! Dupa câteva zile de om casatorit cu o tânara frumoasa, atractva si foarte simpatica, într-o seara, pe la orele 11, cineva a sunat la usa familiei Nastase. La întrebarea doamnei Nastase “cine este?” a raspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:
“Ce s-a întâmplat, Adisor, mama?”
Raspunsul: “Mama, daca nu ma primesti în casa, lasa-ma sa dorm în hol, nu vreau sa ma mai întorc la ea!”.
Si mama a mai întrebat apoi: “De ce, mama, este o fata buna, frumoasa?” Raspunsul a fost: “Eu vreau sa studiez, sa citesc, si ea ma solicita prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Nastase, spunându-le, fara alte explicatii inutile, ca, în noaptea anterioara, Adrian si-a parasit tânara sotie, sarind pe fereastra, bineînteles fara stirea cuiva din casa.
Au continuat discutiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatal si tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Nastase. Nu vom sti niciodata daca taticul lui Adisor i-a dezvaluit mamei “victimei” devierea sexuala a fiului. Nu s-a putut gândi ca Adisor al ei îsi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divortul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recasatorit. Adrian si-a continuat viata lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile si, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleti”, pazitorul grijuliu, si ajutat, bineînteles, pentru randamentul lui. 

Ascensiunea spre puterea suprema
Ca elev si student, Adrian Nastase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligati sa presteze acele servicii, neplatite, pentru “edificarea societatii comuniste”. |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceza, rusa si engleza. Îngerul lui pazitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja si avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Nastase. Dupa licenta în drept si episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetator la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaratiile sale încep confuziile: afirma (ca sa-si justifice cariera viitoare de diplomat) ca de fapt a lucrat la Departamentul de Drept International, care, pe atunci (institutul) apartinea de Academie, fara sa numeasca anume care dintre ele: Academia Româna? Academia Comerciala? În realitate, el evita sa declare ziaristilor ca aceasta Academie se numea Stefan Gheorghiu si apartinea nemijlocit de PCR. Acolo a obtinut un doctorat în Drept International.

Necazurile si bucuriile familiei Nastase
Din punct de vedere financiar, Marin si Adrian Nastase au prosperat. În primul rând, si-au cumparat locuinta la aceeasi adresa: tatal – un apartament; fiul – o garsoniera în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (si la etajul I), Bucuresti. Este o strada perpendiculara pe Dorobanti, pe partea dreapta, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanti. Dintr-o cerere facuta de Adrian Nastase, la 23 iunie 1988, catre tov. ministru Ana Muresan, reiese ca susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 si ca înca de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Nastase, cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Juridice, vice-presedinte al Asociatiei de Drept International si Relatii Internationale (ADIRI), domiciliat în Bucuresti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., va rog sa binevoiti a-mi aproba cumpararea cu prioritate si cu plata integrala a unui autoturism TRABANT 601 (limuzina). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasari pe care le presupun activitatile ce le desfasor în cadrul ADIRI, (ca presedinte al Sectiei de Drept International) în cadrul Academiei de Stiinte Sociale si Politice (Stefan Gheorghiu, nu?) a Universitatii din Bucuresti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redactie al publicatiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei interventii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Nastase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici macar o Dacie, ci un amarât de Trabant; C. Cererea demonteaza una din marile minciuni ale lui Adrain Nastase care, atunci când si-a prezentat guvernul în fata parlamentului, a debitat-o asa cum manipuleaza poporul român, batându-si joc de inteligenta românilor. Acest Nastase a declarat atunci ca “nu a facut parte din nomenclatura”. Or, cu activitati la Academia partidului (“Stefan Gheorghiu”) si lector al CC al PCR mai poate exista îndoiala ca nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârsit, pe cererea sa pentru Trabant, în coltul din dreapta gasim urmatoarele rânduri: “Tovarasa ministru Ana Muresan, va rog respectuos sa binevoiti a aproba aceasta cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de retinut este ca, în acel moment, Adrian Nastase, vânatorul de mireasa nomenclaturista, care îsi încercase norocul si ca sa devina ginerele lui Nicolae Ceausescu (curtând-o pe Zoe), gasise în fine partida râvnita, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Si iata-l casatorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o noua adresa. Sistemul “interventiilor si pilelor” socrului începuse sa functioneze pentru el. Dupa prima încercare nereusita de a fi si sot, ambitiosul Adrian Nastase-Scatiu’ nu si-a pierdut speranta de parvenire pe cale matrimoniala; învârtindu-se la ceaiurile si petrecerile date de fiii si fiicele aristocratiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de multi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii si Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Si casatoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supararea pândea
Dana Maria Nastase, sora lui Adrian, în cele din urma, s-a îndragostit. Mare dragoste mare, planuri de nunta spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garantia viitorului socru, viitorului cumnat si viitoarei sotii – toti colaboratori apreciati ai Securitatii – a obtinut pasaport sa mearga în R.F. Germania, pentru cumparaturi de nunta. Nu cunoastem înca cine a avut aceasta idee nefericita, deoarece atât de îndragostitul ginere, odata ajuns în Germania, a uitat de nunta, de mireasa si a ramas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumina ai lui Ceausescu. Durerea si rusinea celei care trebuia sa fie mireasa, devenita oaie neagra a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toti cei din jur, la care s-a adaugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea si probabil neîncrederea periculoasa a Securitatii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile aparute. Dupa un timp, Dana Maria Nastase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe brate, ca sa se opreasca în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a casatorit si au avut o fiica. Dupa care, la câtiva ani, au divortat si, dupa cum stim, a ramas singura, cu toate încercarile reunite ale ei si ale fratelui ei de a gasi un sot, bineînteles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamna ca duce o viata de abstinenta. Din contra!

Pentru a ilustra înca si mai bine profilul moral al lui Marin Nastase (tatal), redam un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianta (casatorie). Sotia lui Marin Nastase are patru frati în Bucuresti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Nastase. Acest arhitect, în anii studentiei sale, prin ‘50, a fost arestat de Securitate pentru ca în sala de cursuri s-a gasit scrisa o lozinca anticomunista. Cu el au mai fost arestati câteva zeci de studenti. Dupa câteva luni întregi de anchete salbatice, batai si toata gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii gasindu-l nevinovat. Probabil ca ei “descoperisera” faptasul printre studentii arestati. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certa valoare; a condus un atelier de 12 arhitecti si proiectanti; a proiectat laminorul de la Galati, din Tulcea si alte obiective industriale importante si, desi era atât de priceput si apreciat, nu putea fi numit oficial sef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, functia echivalând cu aceea de sef de atelier. Trebuia sa se înscrie în PCR si, pe motiv de salariu, si a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinte, cum se cerea, a indicat câtiva cunoscuti, printre care si pe cumnatul sau, Marin (Titi) Nastase. Aceasta actiune s-a petrecut prin anii ‘80, adica la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsa si, dupa cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Nastase, a dat cele mai dezastruoase referinte despre el; niciodata însa nu a aflat ce a putut inventa acel balaoaches atât de grav, numai ca sa demonstreze partidului loialitatea sa si credinta pecerista, demascându-si chiar si familia.

O afacere murdara
Dar cea mai perfida fapta facuta sub îndrumarea lui Marin Nastase si finalizata de fiul sau, Adrian, care mai demonstreaza si cât credeau acesti oportunisti în permanenta regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei nationalizate din strada Aviator Petre Cretu nr. 60, nu departe de Biserica “Casin”. Aceasta vila, aflata într-unul din cele mai selecte cartiere, a apartinut de fapt si de drept familiei Mihai si Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumparare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. 

Mihai Ciolan a fost un stralucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar sotia sa, casnica. Multi ani, pâna la instaurarea comunismului, a ocupat functia de director al tractiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vila (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost nationalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Fostilor proprietari li s-a permis sa locuiasca în doua camere din fosta lor casa. N-ar fi inutil sa mai afirmam ca era singura lor proprietate imobila, considerata “construita pentru a fi exploatata”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afara din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privatiuni, persecutii, traind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobila s.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spatiu locuibil.

Familia Ciolan nu a avut copii. Dupa câtiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele sau, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor si profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Si Antonin Ciolan si sotia sa, au decedat la putina vreme de la moartea fratelui si cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însa un frate în Bucuresti, parinte a 5 copii, 3 fete si 2 baieti. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat sa fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise sotia lui Marin Nastase-Titi (zis si Tapu în familie). Datorita lipsurilor si mizeriei, sanatatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor si senilitatea i-a avansat. Aflata în incapacitate mintala totala, nepoata Elena Nastase, dirijata de sotul ei, o izoleaza pe matusa de vecini, prieteni de-o viata, de restul familiei si, în 1989, o pune pe matusa senila, deci inconstienta, sa semneze un tesatament prin care o lasa pe nepoata sa, Elena Nastase, mostenitoare universala a proprietarei. Astfel, sub îndemnul sotului – vicleanul si atavicul bolnav de avere Marin Nastase – sotia lui devine proprietara unei vile nationalizate de regimul comunist, în regimul comunist.

La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârsta de 92 de ani. Nepoata Elena Nastase si sotul au tinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin si rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenusa”. Nici un alt nepot dintre ceilalti 4 ai Elenei Ciolan nu a stiut nimic, nici macar despre disparitia ei pamânteasca. Desigur, este o fapta imorala, condamnabila si nedemna aceea de a profita în defavoarea celorlalti frati ai Elenei Nastase, fosta Dragomirescu, care si ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelasi drept de mostenire. Dar acesta este stilul de a face avere sI “a lua cu japca” al tatalui Marin si fiului Adrian Nastase-Scatiu’. Testamentul semnat de batrâna în incapacitate mintala are data autentificarii Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietara, Elena Nastase, obtine un certificat de mostenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. Dupa 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tata si fiu, Marin si Adrian Nastase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adisor) da statul în judecata, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecatoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe si Presedinte al Camerei Deputatilor) pune în posesiune, prin sentinta civila Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Nastase, cu drept de recurs în 15 zile si, bineînteles, ICRAL nu a facut recurs. Si astfel, clanul nastasestilor lacomi a acaparat vila.

Este de remarcat faptul ca, dupa hotarârea judecatoreasca având la baza testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de gasit la arhiva judecatoriei – testamentul a disparut. Se pune întrebarea fireasca: nu cumva si semnatura de pe testament a fost în fals? Si stiind ca si de la o alta judecatorie a disparut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Nastase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a disparea orice urma!”

preluare de pe: www.badpolitics.ro

marți, 26 februarie 2013

GITANUL HOMOSEXUAL: ADRIAN NASTASE (preluare)











Stiu ca am promis un articol despre Geoana, insa in acest moment Geoana este mai putin important decat Nastase Adrian, detinutul ce a fost premier. Si despre el inca se stie prea putin... Am preluat acest articol de pe site-ul www.badpolitics.ro...

Imi permit sa public un articol scris in 2004 in Curentul International de catre Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase. Articolul vine sa descrie cu un exponential lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase inca din anii de pruncie. Mentionez ca autorul il denumeste generic pe Nastase sau pe cei din neamul lui, “Scatii” (adica parveniti)

Tărtăşeşti, începutul secolului XX

La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.

Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.

Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.

După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.
Năstase Scatiu are o cădere
A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.
Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.
Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese
Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.
Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi
Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!
Alesul Românilor pentru Preşedintele lor
Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.
Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.
Aşchia nu sare departe de trunchi
Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.
Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).

Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.”

luni, 25 februarie 2013

TURNATORUL PEDOFIL: CRIN ANTONESCU

Tot am spus despre Crin Antonescu... Iata un articol care incepe sa aduca lumina si care le va deslusi tuturor creierelor spalate modul in care lucra (si inca lucreaza) fosta Securitate a lui Ceausescu, si va da sper un pic de lumina intunecimii in care i-a confundat spalarea de creier facuta prin violenta agresiune mediatica concertata de opozitie in ultima vreme...

Am sa va atrag atentia nu asupra racolarii ci asupra momentului in care omul a fost activat: decembrie 1989!!! Cu cata rabdare si cat de stiintific i s-a previzionat si croit drumul... Nu este paranoia... Totul se bazeaza pe psihologie... Este cazul ca sa ne trezim creierele din amorteala si sa le punem la lucru!!! Dupa cum vedeti nici fostii comunisti, nici fost Securitate nu dorm... In conecinta nici noi nu avem voie sa stam in amorteala!!!

George Crin Laurenţiu Antonescu (n. 21 septembrie 1959, Tulcea) este un politician roman, în prezent preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL). Dosarul de securist al lui Crin Antonescu este 2456sca/ DSS 01429. Antonescu chiar a fost turnător la securitate. Aşa cum se cunoaşte din biografia lui, după absolvirea Facultăţii de Istorie-Filosofie, cu doi ani de repetenţie, isi incepe activitatea ca profesor, mai exact în comuna Soleşti, din judeţul Vaslui, după care în comuna Niculiţei, din judeţul său natal, Tulcea. Pentru a merge la oraş, însă, a trebuit să facă pactul cu diavolul, fiind recrutat de Securitate. Urmariti mai jos cum ne este el prezentat de media din Romania:
Bineînţeles că imediat după aceea, ca avantaj, se mută în Tulcea, la oraş, unde activează ca muzeograf. Numele său de sursă era Porumbacu şi cu această sursă au fost predate Securităţii comuniste o serie de note informative pentru care mai primea şi bani. Practic, erau plătite într-un soi de “acord”, la bucată.
Note informative de 300 lei bucata
Dat fiind faptul că avea nevoie de bani, Antonescu a început să trimită cât mai multe note informative şi cât mai “poetic” realizate, adică cuprinzând o serie de invenţii şi de născociri, care nu aveau nimic de-a face cu realitatea despre diverşi oameni care erau în anturajul său, prieteni sau duşmani. Acest lucru il afirma chiar ofiterul al carui informator era… “Motivat de bani – pentru fiecare notă informativă primea 300 de lei de pe vremea lui Ceauşescu, în condiţiile în care un salariu de profesor era cam de 2.000 de lei, deci era plătit bine.
„Crin Antonescu a început să imi furnizeze din ce în ce mai multe astfel de note informative, majoritatea, inventate, ca în literatură, la care pretindea că se pricepe, despre oameni reali din anturajul său (colegi, prieteni, iubite etc)”, spune Ioan Ichim, cadru al Securitatii tulcene.
Cum aceste note informative începeau să fie din ce în ce mai multe, se pare că locul iniţial de întâlnire şi de predare, restaurantul Danubius din Tulcea nu a mai fost suficient, astfel încât Securitatea l-a invitat la un apartament conspirativ, unde să-si predea notele, respectiv pe strada Păcii.

“Banii pentru imaginaţia sa bolnavă şi-i primea prin CEC, fiind depuşi în contul său, la CEC Tulcea de pe strada Isaccei” isi aminteste fostul sef al lui Ichim, Pavel Ionescu. “Avea o fire care “ştia” să se bage în sufletul tău cu forţa, pentru a se face apreciat, deosebit de “prietenos” cu toată lumea, nu fără interes desigur, asa cum a rămas până azi” spune aceeasi sursa din fosta Securitate a Statului.

Spion printre elevii sai
“Dosarul lui Crin Antonescu este unul deosebit de amplu şi are numărul 2456sca/ DSS 01429. În tinereţe, printre principalele sale atribuţii era aceea de a spiona copii, mulţi dintre ei chiar elevi de-ai săi, pentru a afla ce au părinţii lor în cap, dacă se plâng de sărăcie, dacă înjură partidul, dacă nu sunt de acord cu Ceauşescu etc. Bineînţeles că pe lângă ceea ce-i spuneau adolescenţii oamenilor din Tulcea, le mai lînflorea şi el. În paralel, a dus o viaţă amoroasă deosebit de tumultoasă, la vremea respectivă fiind cercetat de militie pentru intretinere de relaţii cu minore”, a mai spus Pavel Ionescu.

Astfel încât, aşa cum Securitatea cunoaşte, el are chiar şi un copil din flori, un băiat, pe nume Andrei, conceput cu o minoră. Pentru a musamaliza cazul, la vremea aceea mai-marii Securitatii au aranjat fetei o căsătorie de formă cu un cetăţean moldovean. Femeia se numeste Slavka Popov, iar soţul său, Ioan Atodiresei. Andrei Atodiresei, în vârstă acum de aproximativ 23 de ani este de fapt fiul lui Crin Antonescu, despre care nimeni în afară de părinţi şi de Securitatea din România nu cunoaşte absolut nimic.

Activitatea de turnătorie a lui Crin Antonescu, în special cea legată de copii nu s-a oprit aici. I s-a dat misiune să se ocupe de copiii ai căror părinţi erau urmriţi de Securitate, cu care avea abilitatea de a se împrieteni repede, făcându-li-se “simpatic”.

Traseist politic
Presedintele PNL, inainte sa fie penelist pur-sange a mai schimbat doua partide si a avut tupeul sa-si stearga traseismul din autobiografia oficiala. Crin Antonescu a devenit presedintele PNL avand aura de penelist trup si suflet, “nascut in PNL”. Dar nu este deloc asa. PNL este al treilea partid al lui Antonescu.

Mai inainte s-a perindat pe la Partidul Aliantei Civice (PAC) si Partidul Liberal 1993 (PL-93) al lui Dinu Patriciu. Chipurile, aceste partide erau tot liberale, pentru ca au tot fuzionat cu PNL pe masura ratarii pragului electoral, iar Antonescu s-ar fi invartit numai in familie. Nimic mai neadevarat, tinand cont de faptul ca liderii PNL, PL-93 si PAC se urau de moarte, iar “virginul” Crin a participat din plin la puciurile de partid. In principiu, daca acuzatia de “traseism politic” este neintemeiata, atunci este inexplicabil de ce Antonescu a ascuns din biografia lui oficiala apartenenta la alte doua partide in afara de PNL, cel pe care il pastoreste in prezent.

Crin Antonescu se “bren¬duieste” ca fiind “altceva”, diferit de ticaloasa clasa politica romaneasca. Nimic mai fals. Crin nu vine de pe strada. El traieste de aproape 20 de ani din politica, fiind deputat de 17 ani cu un intermezzo de trei ani ca ministru al Tineretului si Sportului, interval in care a schimbat si trei partide.

Cel mai altfel
Daca asta e “virginitate”, atunci ce-o mai fi “curvasarie”, in politica? In plus, Antonescu a fost un favorizat al clanurilor politice. Fara niciun merit, a ajuns ministrul MTS. Cand s-a reformat Guvernul Radu Vasile, s-au redus numarul de ministri de la cei 35 ai lui Vacaroiu la 16 plus premierul. Bineinteles ca, in logica reformatorilor, MTS trebuia sa dispara, transformandu-se in “Agentie” sau “Autoritate”. Antonescu a ramas ministru sfidandu-se reforma Administratiei Publice Centrale la ordinul presedintelui Emil Constantinescu. Acelasi Constantinescu pe care Crin, peste doi ani, il facea albie de porci pentru ca il sustinea la presedintie pe “crestin-democratul” Isarescu in locul “liberalului” Stolojan. E drept, acum “presedintele care nu a lasat nicio dara in istorie” si toti locotenentii sai s-au inrolat cu totii in armata lui Antonescu!

Alta personalitate a liderului PNL, cea de “profesionist”, s-a dus pe apa sambetei, odata cu proba Executivului, unde ministrul Antonescu nu a aratat nimic, nu a batut un cui la MTS. Si apoi, de unde experienta profesionala la un om care la varsta de 50 de ani a fost doar trei ani profesor stagiar, iar restul politician. Nu am spus-o noi, ci Tariceanu, care il plasa pe Crin in topul chiulangiilor de la Camera Deputatilor.

Asul din maneca al lui Crin Antonescu este independenta si, mai mult, ostilitatea fata de grupurile de interese, spre deosebire de contracandidatii sai, Geoana si Basescu. Dar “virginalul” Antonescu nu e in stare sa lamureasca dependenta fata de miliardarul Patriciu, care i-a asigurat logistica pentru victoria la congresul PNL impotriva lui Tariceanu, iar acum il tine prizonier, prin consultantii si fondurile de campanie.

Dusmanul grupurilor de interese Crin Antonescu nu are raspunsuri nici la alegatiuni din presa care se refera la exclusivistul “Club al Vinului”, un grup de interese al lui Tariceanu, sau eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile BTT-Herastrau in favoarea unui grup de interese al mult hulitei Elena Udrea, acuzatiile privind manevrele de la Strandul Tineretului in favoarea lui Puiu Popoviciu sau soarta Strandului Floreasca, unde se afla cooperativa revolutionara “Club 22 TV”.

Un om care pretinde ca a preluat puterea in PNL pe valul popular nu poate da explicatii privind firma de relatii publice a lui Patriciu, ale carei angajate selectate la concursuri de miss ii convingeau pe junii liberali cu sange fierbinte sa voteze virginalul. Si nu poate da explicatii nici despre liderul judetean liberal amenintat cu taierea contractelor de pus termopane la statiile de benzina daca misca-n front la congresul partidului. MAINE URMEAZA GEOANA !
Surse:

1. Crin Antonescu, liberal din 1990 and vicepreşedinte PNL timp de nouă ani – Mediafax (20 Martie 2009). Accesat în 24 septembrie 2009.
2. Blogul autorului, accesat la data de 5 mai 2009
3. Crin Antonescu spune că a repetat intenţionat ultimul an de facultate pentru a nu lua repartiţie la ţară Cotidianul online, accesat la data de 3 mai 2009
4. Crin Antonescu, profesor de istorie. Evenimentul zilei (6 iunie 2009). Accesat în 24 septembrie 2009.
5. „Lumea nu merge înainte cu gargara”, rol.ro, 29 June 2008. Accesat la data de 24 septembrie 2009.
6. Guvernul Victor Ciorbea – Agerpress. Accesat în 24 septembrie 2009.
7. „350 Sportivii români primesc rentă viageră”, 7 octombrie 2004. Accesat la data de 24 September 2009.
8. „Crin Antonescu ar putea intra în turul 2 cu Preşedintele Băsescu”, politico.ro, 22 September 2009. Accesat la data de 24 September 2009.
9. www.phg.ro (2004). Crin Antonescu, despre sinuciderea soţiei sale. Accesat în 2009-07-22.
10. Crin Antonescu: Mă voi căsători cu Adina Vălean – HotNews.ro (25 June 2009). Accesat în 2009-07-22.
11. www.ziua.ro
12. www.crinantonescu.ro
13. http://anonymusgerula.wordpress.com
14. http://bataiosu.wordpress.com
15. http://alexandrumitache.wordpress.com

preluare de pe "NECENZURAT"

duminică, 24 februarie 2013

PREDICA DE DUMINICA













Este Biblia credibila? Si daca DA, care sunt argumentele? Exista argumente solide? Cat de solide?!! Pentru mine toate aceste raspunsuri sunt clare, insa ma intalnesc adesea cu tot soiul de pseudo invatati care ma catalogheaza drept "ignorant" din start, doar pentru ca sunt crestin... Sa nu va mintiti... Nu exista crestin NEPRACTICANT... Dumnezeu nu are jumatati de masura... Ori esti crestin si practici ceea ce crezi si propovaduiesti, ori nu esti....

Nu pot sa ma supar pe marii utilizatori de idei second-hand atunci cand ma eticheteaza drept ignorant, nebun , dus cu pluta sau alte cele... Nu pot sa fac asta pentru ca am fost candva ateu convins, si, intocmai ca si ei, eram teribil de ironic cu crestinii... Si, culmea, utilizam exact aceleasi idei... Nu aveam inca pe atunci acea regula care spune "keep it simple"...Traiam ignoranta suprema, dar am avut noroc pentru ca eu merg intotdeauna si studiez proiblema de la sursa...

Biblia este credibila. Exista dovezi de tot felul. Inclusiv arheologice. Biblia contine peste trei mii de PROFETII IMPLINITE, printre altele... Voltaire sustinea ca in cel mult 100 de ani crestinismul va dispare... Ironia sortii a facut ca Biblia sa fie raspandita dupa moartea sa din chiar casa in care a trait... Cred ca Voltaire a gresit... Am dovada astazi...

In plus, la vremea cand a fost scrisa Biblia, mai toate credintele popoarelor lumii prezentau Pamntul drept plat... In mod ciudat Biblia nu face acest lucru. Descrierea este exacta...Pana prin 1906 nu exista nici o davada despre existenta imperiului hitit, in afara Bibliei... Apoi au fost descoperite ruinele fostei capitale ale fostului mare imperiu... Pana si teoria relativitatii apare exprimata in Biblie...

Sunt vorbitor a sapte limbi. Am fost admis la patru facultati si am urmat cursurile a trei dintre ele, ba inca mai mult, la excamenul de fizica pe care l-am sustinut pentru a intra la Facultatea de Electrotehnica am obtinut nota 9,40... Ar trebui sa vedeti ce fete lungi fac indivizii care ma considera ignorant atunci cand folosesc toate acestea drept argumente... Pana la urma nimeni nu are dreptul de a demite experienta mea de viata si realizarile mele doar pentru ca sa isi poata sustine punctul de vedere...

Pentru mine Biblia este adevarata. Este manualul nostru de intretinere. Este cuvantul lui Dumnezeu. Si eu aleg sa il cred pe Dumnezeu...

Romani 1

15. Astfel, in ce ma priveste pe mine, am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia voua, celor din Roma.
16. Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a iudeului, apoi a grecului;
17. deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: "Cel neprihanit va trai prin credinta."
18. Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care inabusa adevarul in nelegiuirea lor.
19. Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu.
20. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati;
21. fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat.
22. S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit;
23. si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.
24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
25. caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.


miercuri, 20 februarie 2013

3 IN 1. SECURIST, HOT SI CRIMINAL: DAN VOICULESCU














Reiau acest articol, pe care l-am postat acum aproape trei ani pentru ca am, ca si noutate si ceva material audio-vizual din care reiese clar ca Dan Voiculescu, securistul snapan cu state in regula, poreclit "Varanul" este implicat in disparitia unor sume uriase de bani in decembrie 1990 si, pe cale de consecinta, este implicata si in crima de la Viena... Titlul filmului este "Kapitalism" si il puteti accesa dand click pe numele filmului. 

Priviti-i cu atentie pe toti. Plini de aroganta si tupeu sustin acum teorii aberante precum aceea ca nimeni nu ar fi putut face ce au facut ei sau aceea conforma careia nici comunismul si nici capitalismul nu sunt bune, ci doar metoda lor de a-i fura pe toti! Ei nu vor sa fie facuti comunisti pentru i-ar astepta streangul si nu vor sa fie capitalisti pentru ca nu stiu decat sa fure nu si sa produca valoare... O mana de ne-oameni detine 38% din Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei... 

CRESCENT era o firma “off-shore”, infiintata pentru a fi scutita de taxe si impozite inRomania, conform legilor internationale in materie, tocmai pentru ca banii castigati de ea sa nu ajunga la buget, ci in conturile controlate de Dan Voiculescu.

Profilat in special pe afaceri cu ciment si alumina, Dan Voiculescu-CRESCENT a scos din Romania cantitati gigantice din aceste materii prime, obtinand profituri calculate la cel putin 1,5 miliarde de dolari, intr-o perioada in care toata Securitatea Statului era transformata intr-un urias mecanism de producere de bani, prin orice mijloace, cu scopul achitarii integrale a datoriei externe a RSR, de 21 miliarde de dolari.

Foarte multi specialisti au ajuns dupa ’89 la o opinie comuna: Dan Voiculescu era una dintre persoanele de incredere care alimentau conturile lui Ceausescu din bancile Elvetiei si ale altor banci ale lumii. S-a estimat ca averea lui Ceasescu, ascunsa in aceste conturi ultra-secrete, s-ar ridica la peste 400 de milioane de dolari.

Cifra de 400 milioane de dolari a fost pronuntata public prima data de procurorul militar Dan Voinea, care a facut parte din completul Tribunalului Militar Exceptional care, in 25 decembrie 1989, la Targoviste, a decis impuscarea sotilor Ceausescu:
Procuror: Pe numele cui sunt cele 400 de milioane de dolari din Elvetia
Elena Ceausescu: Ce bani?
Procuror: 400 de milioane au fost depozitate in Elvetia!
Elena Ceausescu: Dovada, dovada!

Si tot conform acestor opinii, s-a tras concluzia ca Dan Voiculescu a mostenit, dupa impuscarea sotilor Ceausescu, “averea diavolului”. Asa se poate explica si nemaipomenita prosperitate a afacerilor lui Dan Voiculescu, imediat dupa decembrie 1989.

In 1990, zeci de ofiteri de securitate cu misiuni de aport valutar (AVS) s-au imbogatit, devenind proprietarii sumelor valutare pe care le-au depus in anii comunismului, in conturi secrete de la BRCE, deschise de Securitate pe numele lor. Pentru ca nimeni nu a mai revendicat sumele din conturile acestor lucratori AVS, care in fapt alimentau conturile lui Ceausescu, a facut posibil ca fostii securisti sa devina azi cei mai mari oameni de afaceri.Acesti bani nu au mai iesit niciodata la iveala, toate incercarile de recuperare a lor fiind blocate din ordin politic in 1990, atunci cand o echipa de experti canadieni de la KPMG PeatMarwick Thorne – Toronto, angajata de Guvernul Romaniei, a ajuns la firma CRESCENT.

Tot mai multe voci spun azi ca Dan Voiculescu a fost una dintre persoanele care a mostenit conturile lui Ceausescu sau o parte din ele, la fel cum multi ofiteri de Securitate au avut norocul sa ramana cu importante sume valutare in conturile personale, dupa caderea regimului comunist. Nu mai este azi un secret ca ofiterii Securitatii, precum si numerosi functionari de vaza din structurile puterii de atunci, aveau fiecare misiunea sa aduca dolari, prin orice mijloace, pentru vistieria tarii, pentru Ceausescu. Cu totii erau inregistrati in Serviciul de Aport Valutar pentru Stat (AVS) si aveau fiecare conturi deschise la BRCE (viitoarea BANCOREX). Acesti lucratori de Aport Valutar aveau norma sa stranga bani, sub sanctiunea retrogradarii. Asa s-au strans la buget sute de milioane de dolari numai din rascumpararea a mii de evrei si etnici germani, care au dorit sa emigreze din Romania. De aceea ne si miram continuu de gestul lui Emil Hurezeanu, desi, financiar, ne convine.
BRCE a fost in fapt banca in care toti cotizantii AVS au avut conturi personale. Dupa 1990, functionarii BRCE – BANCOREX au sters urmele acestor conturi, distrugand intreaga arhiva. Securistii care aveau aceste conturi pe numele lor s-au lansat masiv in afaceri, tocmai pentru ca banii din aceste conturi le-au revenit. Aceasta este si una dintre explicatiile de ce un procent atat de mare de securisti au devenit marii oameni de afaceri post-decembristi.

Filiera : Cifra de afaceri anuala a CRESCENT, declarata de ea insasi se ridica la 200 de milioane dolari. Surse care au incercat sa investigheze in 1990 firma CRESCENT au lansat insa informatia ca in realitate cifra anuala de afaceri ar fi fost de 500 milioane dolari.

CRESCENT-ul avea ramificatii in Atena si Viena, unde avea reprezentante oficiale. Cea mai puternica reprezentanta era insa cea de la Bucuresti, condusa de Voiculescu, in calitate de director general. In anii ’84 – ’89, surse avizate arata ca cel care dirija la varf afacerile CRESCENT era un anume John Edgington, care isi facea veacul la Viena.

Tot la Viena se afla si fratele lui Nicolae Ceausescu, Marin, seful Reprezentantei Economice a Romaniei in Austria (prin care se derulau afaceri uriase), care a fost gasit spanzurat, in 28 decembrie 1989, la trei zile dupa impuscarea dictatorilor, in pivnita casei.Versiunea oficiala, in lipsa de alte probe, a fost sinuciderea, insa nimeni nu a acceptat aceasta versiune. Cei care l-au cunoscut pe Marin Ceausescu spun ca acesta l-a cautat cu disperare, in ultimele momente ale vietii sale, pe John Edgington, dar nu a reusit sa-l gaseasca, pentru ca acesta se daduse la fund, afland ce se intampla in Romania. O stire a agentiei austriece APA, preluata de Rompres la 6 ianuarie 1990, anunta: Marin Ceausescu, fostul sef al Reprezentantei Comerciale a Romaniei in Austria, fratele ex-dictatorului, a fost vazut, cateva ore inainte de a se sinucide, in localitatea Eisenstadt, din Burgenland, unde se gaseste sediul firmei CRESCENT COMMERCIAL MARITIME Ges Mbm, al carei sediu se afla la Nicosia. Locuitorii afirma ca de fapt aceasta firma apartinea Romaniei. Firma care platea imediat pentru produse se ocupa de importurile unor marfuri de lux occidentale, care erau trimise cu camioane particulare spre Romania, a relevat un om de afaceri din Eisenstadt“.

Conturile lui Ceausescu : Dupa evenimentele sangeroase din decembrie 1989, Puterea aleasa in mai 1990 a initat o palida tentativa de cautare a conturilor secrete ale Securitatii lui Nicolae Ceausescu. Pentru aceasta, la 14 august 1990, s-a luat Hotararea de Guvern nr. 951 (publicata in M.O. nr 104 din 13.09.1990), act care prin care s-a decis infiintarea unei Comisii Guvernamentale care sa caute si sa recupereze conturile secrete ale Securitatii si familiei Ceausescu. Guvernul Romaniei a considerat ca “Averea Diavolului” poate fi gasita, crezand probabil, la acea data, ca ea se afla in niste conturi secrete, prin banci din Elvetia, SUA sau alte state, pe numele fostilor dictatori. S-a constituit si o Comisie Guvernamentala cu misiunea declarata: descoperirea “Averii Diavolului”. Dintre insarcinarile acestei comisii, mentionam: - identificarea si localizarea fondurilor; - initierea procedurilor judiciare pentru recuperarea fondurilor; - investigarea, in limitele legii, a cazurilor de coruptie, abuz si frauda, care au facut posibila deturnarea fondurilor de catre sau in favoarea debitorilor. Primul presedinte al comisiei a fost Ion M. Anghel, trimis la nici doua luni dupa numire, ca ambasador in Olanda. Locul sau a fost preluat de actualul premier Mugur Isarescu, care nu se stie cand a renuntat la aceasta calitate, pentru ca din 1992 nu s-a mai auzit nimic despre activitatea acestei Comisii.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, Guvernul a angajat o firma de experti canadieni, PEAT MARWICH THORNE, din Toronto, careia i s-a platit pentru investigatiile efectuate un onorariu de peste 250.000 de dolari. Expertii canadieni s-au pus pe treaba si in cateva luni au ajuns cu cercetarile in jurul societatii cipriote CRESCENT COMERCIAL MARITIME, a carei director general al reprezentantei de la Bucuresti era Dan Voiculescu, actualul magnat al imperiului GRIVCO.

In imperiul GRIVCO, abia nascut in acel an, trecusera cu arme si bagaje, in calitate de actionari sau directorasi pe la diverse firme, o serie de fosti ofiteri ai DIE, care pana in decembrie 1989 lucrasera la intreprinderile de comert exterior ale Securitatii: ICE Dunarea, ICE Metalimportexport si altele. Unii dintre ei mai erau inca activi. In momentul in care cercetarile canadienilor au ajuns la cuibul lui Voiculescu, investigatiile au fost fatis obstructionate. Canadienii au fost intoxicati cu fel de fel de fel de adrese, provenite de la institutiile statului, astfel incat Rod Stambler, reprezentantul PEAT MARWICH THORNE a declarat presei canadiene, care a realizat un film documentar intitulat “Averea Dracului”: La un moment dat, un moment cheie, am constatat ca a aparut un sistem care a crescut, s-a dezvoltat si functiona intr-un asemenea mod, incat sa nu poata fi identificat ca beneficiar al profiturilor. Fara indoiala ca era de la cel mai inalt nivel din interiorul Romaniei…

Canadienii au trimis si un raport Ministerului Justitiei, cu rezultatul cercetarilor lor, la data de 29.06.1990, semnat de Robert Lindquist si Edward Belobaba, in care au subliniat piedicile care li se pun la tot pasul. Comisia Guvernamentala a comunicat imediat firmei PEAT MARWICH THORNE: Dezvaluirea continutului raportului pe care l-ati trimis ministrului Justitiei sau alte informatii legate de acesta ar putea prejudicia ancheta desfasurata de Comisia Guvernamentala si ar putea antrena responsabilitatea ruperii acestui contract

Postul national canadian CBC a anuntat in 6 octombrie 1991 ca va difuza peste doua zile documentarul “Averea Dracului”. Surpriza: Guvernul Roman a actionat imediat in judecata postul CBC, pentru a interzice difuzarea documentarului. Procesul s-a judecatla 30 octombrie 1991, iar verdictul a fost firesc: interdictia de difuzare ceruta de Guvernul Romaniei a fost ridicata, astfel ca pe 5 octombrie filmul a fost vizionat de telespectatorii canadieni. In mod las, Guvernul Romaniei a negat ulterior ca ar fi fost initiatorul procesului.

PEAT MARWICH THORNE a fost impiedicata sa aiba acces la documentele din BRCE, de la SRI sau diverse ministere, invocandu-se secretul bancar si cel de stat. Prin astfel de metode, Guvernul Roman si Comisia lui Isarescu i-au trimis la plimbare pe canadieni, fara sa se fi recuperat un singur dolar din averea “mult cautata”. In realitate, gestul politic de inmormantare a afacerii a avut la baza descoperirea unui adevar: banii cautati se aflau sub controlul unor fosti ofiteri de Securitate sau din DIE, iar deconspirarea acestora ar fi bulversat structurile serviciilor interne de informatii. Aceste fonduri, provenite in majoritate din depozitele constituite la BRCE in anii comunismului, de cei din DSS si DIE, se regasesc azi in firmele private ale securistilor care “au reusit in afaceri” dupa 1989.

Din februarie 1992 s-a constituit si o comisie senatoriala pentru gasirea “Averii diavolului”, condusa de senatorul PDSR Dragos Luchian. Reluata din punctul unde a fost abandonata de Comisia Guvernamentala, investigatia noii comisii a vizat verificarea conturilor din BRCE, scop pentru care s-a desemnat o echipa de sapte experti din Ministerul Finantelor, care insa s-au apucat de treaba si nu au mai terminat-o niciodata.

Arhiva BRCE a fost distrusa intre timp si peste 2 miliarde de dolari, cat se aflau in visteria BRCE, au disparut in mod misterios. Un control al Curtii de Conturi a Romaniei, efectuat la BRCE in 1996 (primul de acest gen din 1996), concluziona:
- nu s-a putut stabili pe baza de documente modul de gestionare a Fondului valutar centralizat al statului, deoarece fondul a fost desfiintat nelegal si nejustificat de catre BRCE in ianuarie 1990. La data desfiintarii, fondul insuma 1,106 miliarde de dolari;
- in 1991, BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit “BNR – Fond de stat valutar”, in care, prin patru operatiuni, a inregistrat plati fara documente justificative de 906 milioane de dolari, facand datoare in acest fel BNR, in numele statului, cu suma mentionata, pe motiv ca ar fi achitat la extern datorii ale statului;

Expertii canadieni au stabilit, in momentul cand au batut la poarta CRESCENT a lui Dan Voiculescu, ca aceasta companie a avut la BRCE un cont necomercial, nr 47.11.285.350-2, si un altul la sucursala din Bucuresti a SOCIETE GENERALE, nr. 020221. Contul de la BRCE al CRESCENT era manevrat de Rodica Vlaicu, de la Departamentul Economic.

Depistarea averilor acumulate de firma CRESCENT, din afacerile purtate cu firmele Securitatii (ICE Dunarea, ICE Metalimportexport, ICE Vitrocim, Danubiana etc), estimate neoficial la circa 1,5 miliarde de dolari, se pot afla foarte lesne, daca institutiile abilitate i-ar lua la intrebari pe martorii afacerilor lui Dan Voiculescu, in majoritate ofiteri DIE sau de Securitate, ori colaboratori ai acestor institutii nu demult apuse.

Printre acestia:
- Vasile Voloseniuc, fost presedinte BRCE
- Gheorghe Crainicean, fost vicepresedinte BRCE, azi actionar si administrator la firmele lui Dan Voiculescu;
- Mihai Lazar, fost functionar la ICE Dunarea, azi actionar si administrator al firmelor lui Voiculescu;
- Rodica Vlaicu, fosta functionara la BRCE, care administra direct contul CRESCENT;
- Nas Leon, fostul sef al Gospodariei CC al PCR, cel care inventaria fondurile secrete ale Securitatii si ii raporta regulat lui Ceausescu cuantumul sumelor;
- Dan Pascariu, fost vicepresedinte pentru operatiuni internationale la BRCE;
col Gheorghe Badita, fost sef la ICE Dunarea;
- col Constantin Gavril, fost sef la ICE Dunarea;
- gen Aristotel Stamatoiu, fost sef la ICE Dunarea;
- Ion Presura, fost director adjunct la ICE Dunarea;
- Nicolae Patrubani, fost contabil sef la ICE Dunarea.

Unul dintre cei mai avizati martori ai averilor facute cot la cot cu Securitatea de catre Dan Voiculescu – CRESCENT este lt. col. Anghelache Constantin (fost sef la Clubul Rapid). In 23 decembrie 1989, postul de radio “Europa Libera” a dat publicitatii un numar de cont, divulgat de ofiterul Liviu Turcu, refugiat in SUA, cont folosit de familia Ceausescu pentru operatiunile valutare facute in anii comunismului. Contul, deschis la BRCE, a avut nr. 4721.427.300.2”, a continuat mesajul Europei Libere, este un cont folosit de familia Ceausescu, pentru operatiunile valutare. Numele responsabilului cu actiuni valutare este lt. col. Anghelache Constantin, cu atributii importante in Ministerul Comertului Exterior, in Ministerul de Externe si BRCE. Acest lt.col. Anghelache Constantin este un martor important si trebuie facut totul sa fie pastrat pentru a sti ce stie“.

“Retineti-l pe Dan Voiculescu!” Firma de contabilitate juridica PEAT MARWICK THORNE din Toronto si firma de avocatura GOWLING, STRATHY & HENDERSON au fost angajate, la data de 12 martie 1990, de catre Ministerul Justitiei, in numele Guvernului Romaniei, sa depisteze conturile secrete ale Securitatii si ale familiei Ceausescu, in care se banuia ca se afla peste 400 milioane de dolari.

Cercetarile detectivilor canadieni s-au blocat, asa cum am mai spus, la firma CRESCENT si la personajul ei cheie, Dan Voiculescu. In data de 8 mai 1990, canadienii au efectuat un raport, in care au subliniat ca au documente care atesta ca firma CRESCENT a fost a lui Nicolae Ceausescu si au propus o serie de masuri juridice, menite sa depisteze toate conturile manuite de Dan Voiculescu, de la bancile din strainatate si din tara.

Cand ancheta PMT a ajuns la acest punct, Guvernul lui Iliescu nu a mai platit nici un dolar, blocand investigatiile la toate nivelele. Nimeni nu a avut acces la documentele oficiale ale serviciilor secrete romanesti sau la BRCE. Justitia lui Iliescu nu a miscat nici un deget pentru a soma, printr-o hotarare judecatoreasca, bancile straine unde CRESCENT avea o sumedenie de conturi valutare, cu toate ca unele banci din Elvetia au confirmat oficial existenta unor conturi ale lui Ceausescu. Dan Voiculescu a devenit intangibil si nimeni nu l-a mai deranjat cu asemenea probleme pana in ziua de azi, cand stapaneste o incredibila avere.

Prezentam in continuare masurile de recuperare a banilor CRESCENT, propuse de PMT prin “PROIECT 13 CRESCENT”, care au culminat cu dispozitia: “RETINETI-L PE DAN VOICULESCU!”. Insa nimeni nu l-a retinut sau arestat.

Autorii loviturii de stat, cei care l-au asasinat practic pe Ceausescu, au musamalizat toate cercetarile canadienilor, iar banii furati poporului roman au fost deturnati in stil mafiot, ajungand in conturile unor personaje de prim rang ale regimului Iliescu-Nastase.

(Articol scris de Alex Imre)