MILLENIUM

In româneasca ei stricată (ea fiind sârboaica), bunica mea spunea adesea un lucru care astăzi pare să devină din ce în ce mai, sau exagerat de mult o problemă: "Adevărul superă pe omu'". Bunica știa ceea ce astăzi din ce în ce mai putini vor sa accepte: spunerea adevărului riscă să ofenseze, însă este important să o facem, indiferent de riscuri.

Cohorte de tineri fricoși, narcisiști, egoiști si prost educati de un sistem care nu îi vrea educați de fapt, aflați toți în căutarea utopică a fericirii perfecte, se lasă astăzi ușor ofensați. Se prezintă victime pentru a obține atenție și, mai nou, privilegii, in general nemeritate prin aptitudinile sau cunostintele ce le poseda.

Unii au găsit un termen sarcastic pentru aceste generații, care, pare-se, pentru Occidentali sunt născute incepand cu anul 1979 si care, avand 21 de ani la trecerea in noul mileniu le-a adus ințial titulatura superbă, parcă izvorata dintr-un SF: mileniali. Atitudinea si modul in care se comporta aceste generatii, le-a atras insă usturătoarea poreclă de "snowflakes". Fulgi de nea. Pentru ca se topesc la atingerea, fie si soptita, a unui cuvant ce nu le pică bine.

La noi, în România, toate acestea au ajuns mai târziu. După 1989. Lipsa de contact cu Occidentul din timpul cortinei de fier a dus la o întârziere aici, deși, în mod straniu, toate acestea nu sunt o întâmplare, ci rezultatul unui plan de distrugere a societatii Occidentale minuțios elaborat și pus în aplicare in ultimii șaptezeci de ani folosind "măsuri operative" sau "active" de la Moscova. Aici însă nu voi spune mai mult. Pe tema aceasta se pot scrie mii de pagini.

Cert este doar că din 1990 incoace s-au  creat, cu complicitatea noastra tacită generații din ce în ce mai vulnerabile, confuze și demoralizate, cu gândirea blocata intr-un șablon din care se iese doar cu un efort uriaș, oameni care prefera ipocrizia spunerii adevărului, sau, ca să nu folosesc termeni atat de categorici, prefera ipocrizia toleranței sau toleranța ipocrită în locul spunerii a ceea ce cred si a dezbaterii.

Toate acestea au drept rezultat decadenta venită prin instalarea generalizată a fricii, vizibilă în tot si toate. Da. Decadența izvorâtă din tot soiul de frici. Frica de a nu ofensa. Frica de a nu fi ofensat. Frica de boala. Frica de moarte. Frica. Da. Frica. Aceasta este boala vremurilor ce le trăim.

Cei mai vârstnici tac, considerând aceasta înțelepciune. Poate că este. Poate că nu. Poate că tac din frică. Poate că nu. Un lucru este cert: azi, dacă spui ce gândești, riști sa te trezești pe marginea prăpastiei sociale. Atitudinea generală de turmă, mentalitatea colectivistă, marginalizează, izolează tot ceea ce nu este general si unanim acceptat.

Singura problema este că adevărul nu tine de democratie. Adevărul nu are legătură cu vreun consens al majorității. În nici un caz. Consensul majorității i-a dat aripi lui Adolf Hitler. Tăcerea si paralizia majorității i-a ajutat pe socialiști pretutindeni ca să ucidă câteva sute de milioane de oameni în doar cincizeci de ani și tot aceasta tăcere și paralizie continua să facă victime și astăzi.

Si, tot precum in vremea lui Hitler, Stalin sau a altora ca ei, puțini sunt aceia care au curajul să ridice vocea pentru a spune că ceva nu este deloc in regula. Si, tot la fel ca pe vremea lui Stalin și a lui Hitler, covârșitoare majoritate ii stigmatizeaza, izolează si marginalizează, nevrând sa audă decât lucruri ce le gâdilă în mod plăcut urechile. Mentalitatea asta colectivista, grețoasă si duhnind a tot soiul de pestilențe este de fapt fața omului nou profețit de era comunistă prin gura lui Ceaușescu.

Știu care este soluția. Nu știu însă dacă mai avem timp. Soluția este să reîncepem sa educăm noile generații corect. Începând din creșă. Să îi pregătim pentru viata care nu le va fi mereu ușoară sau plină doar de fericiri. Sa îi învățăm că au o responsabilitate nu doar față de ei ci și față de ceilalți. Că fiecărui individ în parte trebuiesc sa i se respecte, recunoască și răsplătească meritele și realizările în conformitate cu aportul adus societatii, importanța domeniului în care activează și diferența pe care o face în domeniul în care activează.

Trebuie sa îi invatam pe tineri că ceea ce vrem si ceea ce ne trebuie sunt doua lucruri diferita, ca nu emotiile, ci ratiunea ne conduce spre adevar si ca egalitatea se regăsește corect in egalitatea șanselor la start, nu al rezultatelor finale si este ceea ce ar trebui sa ne dorim cu toții.

Egalitatea in rezultatul final, indiferent de efort, educatie, aptitudini si realizari este eterna minciuna, utopică și fantezistă, pe baza căreia socialiștii de toate felurile, incepând cu Stalin si Hitler, au clădit dictaturi, bazandu-se pe loialitatea unei majorității mediocre,  a carei supremație a dus de fiecare dată, fără exceptie, numai la sărăcie si genocid in absolut toate societatile socialiste.

Am ajuns la final. Vă mai spun doar că am strecurat intenționat printre rândurile de mai sus elemente ofensatoare. Scopul lor este să atragă atenția. Să irite. Să înfurie. Să trezească dorința de face ceva pentru a demonstra că nu am dreptate. Că lucrurile nu stau așa sau că se pot schimba.

Am aflat acum cateva minute cu dezamagire si dezgust, dupa ce terminasem de fapt de scris rândurile de mai sus, ca mentalitatea colectivista a ìncercat sa imi dea din nou o lectie. Grețoasa mentalitate. Nu vreau sa fiu cum vor ceilalți si nici nu le cer altora sa fie cum vreu eu.

Sa fie clar, aici nu exista compromis decât dacă ai mentalitate de comunist, iar puterea colectivista ce cred ca o au membrii unui grup este de fapt doar una malefica, maligna. Destructiva. Nu aduce decat abonare si da oportunități doar ignorantei si meduocritatii care se supune majorității pentru a obtine orice.

Spun doar ca lipsa de respect atrage, pe baza de reciprocitate, sau actiune-reactiune daca vreți, lipsa de respect Nu mă aștept la aprobări sau susținere. Nu publice cel puțin. Maximul ce îl aștept este să mi se spună in șoaptă că am dreptate dar trag slabă nădejde... Cel mai probabil voi avea parte de ce e mai rau. Speranța moare ultima, dar măcar am încercat... Voi ce faceți?