30 DE ZILE...

Am ajuns de multa vreme la concluzia ca fiecare natiune isi are implementata genetic unele trasaturi specifice... Cu cat este mai tanara o natiune, cu atat este inclinata spre modernism. Daca pornesti cronologic din zilele noastre catre comuna primitiva vei realiza ca desi pare ciudat, asa este...

Americanii au acel spirit: "WE CAN DO IT!" Oricat ar fi de greu de facut ceva... Noi romanii insa avem tendinta sa ne setam diferit: "aaaa... nu se poate..."... In loc sa vedem jumatatea plina a paharului ne uitam la jumatatea goala... In loc sa gasim motive pentru a face noi gasim motive pentru inactiune...

Am realizat ca in functie de toate acestea oamenii isi creeaza un mediu inconjurator... probabil ca de aceea in Romania muncesti mult si nu ai nici un spor din munca cinstita... Realizez asta dupa nici doua luni de strainatate, pe o insula in Oceanul Atlantic...

Maine ma mut... In casa noua... Si abia astept... Este primul rod al unei luni de munca. Cinstita! Si a trebuit sa fac ceea ce stiu sa fac... Nu a trebuit sa fiu atent in stanga-dreapta-inainte-inapoi-sus-jos in toate clipele vietii mele... Am avut timp si sa fiu eu insumi... Ba chiar acesta a fost un avantaj...

Acum urmeaza sa trag o gura de aer... Oxigen... Pentru ca sunt pe cale sa revin la starea de normalitate... De aceea 30 de zile de acum incolo pur si simplu nu voi mai fi in contact cu Internetul si nici cu mijloace de mass-media... Tot ce voi face va fi sa mai trimit niste fotografii din cand in cand, sa mai postez niste muzica si eventual o predica duminicala... Intru intr-un soi de concediu de odihna...

Pentru cei care citesc pentru prima oara blogul, pentru a se dumiri despre ce este vorba, ii invit sa citeasca pas cu pas, de la inceput toate scrierile... Daca au rabdare si daca li se are ca merita bineinteles... Va urez o vacanta placuta!!!

LA VEST DE AFRICA...

In mijlocul oceanului...

Inca mai auzi...

Ecourile indepartate...
Ale prostiei
Aflate in concert...

***
Te uiti
In urma...
Si
Nu iti vine
Sa crezi...
Ai scapat
Ca prin
Urechile acului...

***
Privesti
In viitor
Incerci
Sa il ghicesti
Dar...
Cine poate sti
Ce va fi
Maine?!!

***
Doar un lucru
Este cert...
Ca incepi
Incet...
Incet...
Sa redevii
Un om normal...
La vest
De Africa...
Undeva...
In mijlocul
Oceanului...

15 MINUTE...

NU!

Incerc din rasputeri sa tin treaza legatura cu ceea ce se intampla acasa... Desi nu mai vreau... Nu am lasat in urma multi oameni sau prea multe lucruri pe care sa le regret...

In fiecare dimineata stau in balcon, cu cafeaua aburind, privind palmierul dupa care se ascund oceanul Atlantic si insula Gomera... Ochii mei se bucura de ceea ce vad si ma cuprinde o relaxare si o liniste care devine alarmanta pentru ca nu sunt obisnuit cu ea...

Atunci deschid calculatorul si incep sa caut stirile de prin ziarele romanesti... Si incep sa ma infierbant... Sa ma irit... Sa ma cuprinda aceeasi stare de furie neputincioasa fata de stupiditatile pe care le gasesc...

In fiecare seara, tarziu in noapte, ies afara langa piscina ca sa recapitulez ziua care a trecut... Imi trec tot felul de ganduri... Este un fel de curatare a sistemului inainte de a ma duce la culcare...

In seara aceasta am realizat ca de fapt am plecat din Romania tocmai pentru a scapa de violenta raporturilor sociale... Am realizat ca ea este indusa in mod intentionat...

Am realizat ca violenta si parsiva camapanie mediatica dusa de opozitie in acest moment de fapt isi face efectul: romanii sunt mereu porniti pe harta pe contrazicere din oficiu si au numai stiri despre dezastre...

Am invatat in aceasta viata cu greu sa spun "NU". Imi era rusine. Chiar si atunci cand nesimtirea altora ar fi cerut o riposta sau macar un "NU!" hotarat... Dupa ce am invatat sa spun "NU" cei din jurul meu au inceput sa se uite mirati la mine... Asta in prima faza... In a doua faza au inceput sa se uite chiondoras...

Cand am invatat sa mai spun si lucrurilor pe nume si sa mai si trantesc verde in fata ceea ce altii credeau ca pot ascunde sub pres, foarte multi au inceput sa ma ocoleasca... si mai multi au inceput sa ma barfeasca... Trebuie sa recunosc faptul ca nu prea mi-a pasat...

Dar ma simteam din ce in ce mai alienat in propria mea tara... In propriul meu oras... In propriul meu cartier... In propria mea casa... Asa ca am plecat cat mai departe, intr-un loc care sa ma tina legat prin frumusete nu prin genetica...

Vreau sa ma deconectez definitiv de la Romania... Constat insa ca am petrecut prea mult timp acolo si ca, intr-un mod ciudat si aproape masochist, nu ma pot dezlipi nicicum de ea...

Imi fug gandurile uneori catre Romania... Desi nu mai vreau... Nu am lasat in urma multi oameni sau prea multe lucruri pe care sa le regret... Si cred ca nu am invatat inca foarte bine lectia aceea despre "NU"...