SPERANTA PENTRU VIITOR

Stiam dintotdeauna ca intr-o zi ceea ce as putea realiza eu vreodata va fi depasit de efervescenta unuia mai tanar decat mine. Este mersul firesc al lucrurilor. Se cheama evolutie. Fiecare isi seteaza o stacheta. Inca din copilarie. Si cei mai buni dintre noi isi depasesc profesorii.

Eu? Am fost candva, la granita dintre copilarie si adolescenta, un fel de minune... Apoi, am devenit un talent promitator... Si apoi am ales sa ma arunc in bratele unei doamne cenusii numita Obscuritate si al sotului ei numit Anonimat. As da vina pe mediul social din vremea respectiva sau pe parintii care au incercat mereu sa ma indeparteze de dragostea vietii mele, muzica, dar adevarul este ca nu am avut curaj. M-am lasat santajat. Am pus instrumentul in cui pentru aproape paisprezece ani.

Paisprezece ani mi-au trebuit sa realizez ca nu trebuie sa traiesc incercand sa fac pe plac intregii lumi. Ca nu trebuie sa aprob pe toata lumea si ca nu trebuie sa tac atunci cand vad unul mai prost ca mine. Sa nu imi fie rusine de rusinea altora. Paisprezece ani in care am ales cu buna stiinta sa inec ceva ce am primit in dar: dragostea pentru sunete.

Si uite asa, nu mi-am depasit profesorii. Am ramas undeva la granita "ar fi putut fi" gandidu-ma la ce ar fi fost daca nu eram atat de lipsit de vlaga... Reinceperea relatiei mele cu muzica, acum sase ani, mi-a demonstrat ca am gresit in mod fatal atunci cand am ales sa inchid in cel mai intunecos colt al unei debarale din suflet dragostea aceasta... Iar mutarea mea pe aceasta insula unde trebuie sa produc sunete in fata unor necunoscuti ce vin departe de Romania, a confirmat definitiv eroarea comisa.

De aceea, cand vad rasarind cate un tanar talentat, aleg sa ma bucur si acord suportul meu neconditionat. Si nu stiu cum se face ca, de cateva zile, la putina vreme dupa ce m-am intors din tara, bucurandu-ma de faptul ca orasul meu a inceput sa renasca muzical, si ca isi repune stacheta valori la locul ei initial, am fost efectiv spulberat de doua aparitii tinere. Si una este din Timisoara!

Si cum altfel, o aparitie tine de Timisoara. O Timisoara pe care am speranta sa o vad renascand cultural dupa ce i-am vazut la Club 30 pe Ilie Stepan, Horia Crisovan, Dixi Krauser si Mario Florescu, impreuna. A fost o calatorie in timp si o regenerare spirituala. Cuvintele lui Ilie imi suna clar in minte: "La vremuri noi, tot noi... Nu mi se pare normal dar..." Si parca pentru a veni in intampinarea acestor cuvinte, se intampla lucruri...

In mod clar lucrurile se schimba la Timisoara. Cel putin aceasta a fost impresia mea dupa mai bine de doi ani in care nu ne-am vazut... Exista interes si asta imi da speranta... Nu toti tinerii sunt acei clubberi trasi la xerox, desi, trist, inca prea multi sunt... Nu e rau faptul ca ei trec prin locurile respective ci faptul ca doar asta li se pare cu adevarat interesant. Provocarile intelectuale nu inseamna nimic pentru ei... Timisoara a inceput sa le dea palme dupa ceafa si suturi in dos spre o normala iesire din mediocritate...  

M-am uitat la reactiile celor vizati. Cum sa isi accepte mediocrul mediocritatea?!! Ei dau cat pot. Si doar atat pot pentru ca atat inteleg. I-am vizitat ca sa ii vad in actiune. Ar putea foarte bine sa apara si la un concert ProMusica, dar nu ar intelege nimic pentru ca au fost educati incorect. De fapt nu au fost educati ci doar INFORMATI. Sunt posesori de informatie needucati. Si asta nu este vina lor. 

Biciul mustrarii nu trebuie sa opreasca aici pentru ei. Au tupeu si sunt galagiosi dar asta nu ii face mai buni sau mai destepti. Si daca sunt posesorii unei inteligente prost educate acest lucru trebuieste remediat. Vulgaritatea lor duce la vulgarizarea cluburilor si nu viceversa, pentru ca omul sfinteste locul. Aceasta generatie crede ca numai daca posezi existi si a fost inselata amarnic de noi toti, pentru ca nu am corectat la timp ceea ce se intampla cu ei pe cand cresteau. 

Uneori cred ca traim de fapt pedeapsa propriilor noastre inactiuni si lasitati. Insa e bine. am inteles ca INACTIUNEA nu este solutia. Si asta inseamna ca nu este tarziu nici pentru ei, cei tineri care cred ca o haina si aparitia in cluburi este imperios necesara ca sa poti fi fericit. ii putem corecta aratandu-le ca in viata nu este fericit acela care are mult, ci acela care are nevoie de putin.

Corect educati tinerii pot sa devina productivi. Iar Timisoara a produs dintotdeauna lucruri bune. Si cea despre care va vorbesc este din Timisoara. Genul muzical abordat nu este favoritul meu, insa voi stii intotdeauna sa fiu corect in apreciere. Si urechile mi-au fost zgariate prea multa vreme de prea-dezbractele ce vorbeau si cantau intr-o engleza stalcita, cu interpretari relativ mediocre in frunte cu Inna, chiar daca faceau furori prin Europa. Bucurestiul preluase puterea dar cei care o aveau nu aveau nici pregatirea, nici intelegerea si nici educatia necesara ca sa o foloseasca si s-au pierdut astfel multe valori. probabil ca inca se vor mai pierde.

Dar iata ca din Timisoara a rasarit aceasta fata, care iti aminteste de Adele. Nume de scena? MINOLA. Interpretare impecabila, o aparitie daruita cu frumusete naturala si bine gandita ca prezentare, cu un accent perfect al limbii anglo-saxone. A facut parte candva dintr-o trupa numita POPS, daca tin eu bine minte urmare a unui concurs TV. Am avut ocazia sa o aud la Bucuresti, intr-un loc extrem de frecventat din centrul Bucurestiului cantand asa, ca de jam-session, si atunci am aflat de la parintii ei, pe care ii cunosc, ca ea a ales sa lase muzica deoparte, pentru a-si continua studiile, de orice natura ar fi fost ele... Am avut o strangere de inima pe care sper si cred ca am exprimat-o, insa tatal ei m-a asigurat ca el nu are nimic de a face cu decizia ei si ca doar o sustine in ceea ce si-a propus, asa ca nu am insistat...

Sa nu care cumva sa indrazniti sa imi spuneti ca sunt subiectiv. Cei care ma cunosc stiu foarte bine cat de lipsit de diplomatie sunt. Si e mai usor sa spui unor prieteni "NU" decat unor straini. prietenii te cunosc, iarta si uita mai usor. Daca sunt prieteni adevarati desigur. Si apoi aici nu este cazul. Entuziasmul meu la aceasta transformare muzicala, materializata sub numele de scena MINOLA, s-a manifestat direct printr-o postare pe pagina mea de Facebook. Si apoi, la cat sunt de egocentric si de carcotas, lucrul asta nu se intampla foarte des.

Credeam insa ca deja le-am vazut pe toate cand a venit si lovitura finala, o directa de dreapta pe care nici macar nu am vazut-o venind, atat de fulgeratoare a fost. Numele loviturii?!! ALEX MUSAT. Si daca nu stiti cine este ALEX MUSAT este in totalitate vina voastra, la fel cum, pana ieri, a fost si vina mea. Alex este altceva. Un film care a lipsit din Romania. Alex Musat trebuia sa se intample odata si odata. Ca sa terminam cu balcanismul si cu radacinile balcanice nepotrivite, adesea mai mult mediocre pe care le aveam pana acum in muzica rock din Romania.

Alex Musat aduce cu el si sudul Statelor Unite, country si blues la un loc, punandu-ti direct sunetele de la Nashville in urechi, dar iti aduce si parte din Marea Britanie personalizata intr-un stil ce ii combina pe John Mayer, Stevie Ray Vaughn, Jerry Donahue si Michael Bubble la un loc. Ieri dupa amiaza, dupa ce l-am descoperit am petrecut mai bine de o ora ascultand inregistrari, chiar si din acelea facute cu telefonul... Apoi, m-am dus pe Facebook si la fel ca si in cazul Minolei, i-am cerut sa ma adauge la lista sa de prieteni.

Eu le-am cerut sa ma adauge si nu viceversa. Da. Eu. Caci am capacitatea si bunul simt sa recunosc puterea talentului si a muncii. Recunosc puterea omului care a descoperit ceea ce stie sa faca bine si dupa aceea a exagerat acel lucru, dupa cum spunea Steve Vai citand un alt mare artist...

Momentul urmator a fost cel al furiei. Al furiei pentru ca am sesizat lipsa de mediatizare. Si mi-am amintit de alte talente pierdute, sau inghitite de gurile flamande ale unor indivizi care si astazi sunt tot acolo unde au fost si acum zece, cincisprezece sau douazeci de ani din punct de vedere muzical. Acesti indivizi vor sa fie considerati artisti, dar artistul adevarat, chiasr si atunci cand e muscat de sarpele geloziei, recunoaste un talent mai mare decat al sau, la fel cum au facut si Pete Townshend (The Who) si Eric Clapton atunci cand l-au auzit prima oara pe Jimmy Hendrix de exemplu...

In goana lor dupa recunoastere fara recomandari speciale, multi dintre muzicantii romani (nu pot sa le spun muzicieni, pentru ca mereu imi amintesc de cuvintele profesorului meu de matematica, domnul Buna cuvintele "asa cum exista muzicieni si muzicanti, asa exista matematicieni si matematicanti) neputandu-se ridica la nivelul de muzicieni, tin stacheta valorii lasata in mod artificial jos, si capitala intamplarilor culturale la Bucuresti. 

Acelasi Bucuresti care a facut mult dar a si distrus mult. Acelasi Bucuresti care pe mine m-a iubit si m-a ignorat... Acelasi bucuresti in care foarte putini au ales sa ramana fideli si sa nu ma uite cand vorbele urate ale altora au fost aruncate pentru a ma opri... Nu au oprit nimic de fapt niciodata. Orice sut in fund este un pas inainte. Au aparut iata, MINOLA si ALEX MUSAT, cu sau fara voia fostilor vanzatori de casete de pe la intersectiile Bucurestiului, deveniti intre timp mari producatori de muzica fara sa stie nimic despre sunet si carora unicul fapt ce le provoaca emotii este sunetul banilor...