CAPRA VECINULUI SAU... ANESTEZIAZA-MA... TE ROG!!!

Ca si voi ma deplasez in locuri. Ca si voi, intru in traficul nebun al orasului. Ca si voi, in momentul in care am pus piciorul afara, strada m-a si inghitit transformandu-ma in proprietatea ei amalgamata si amorfa...

Si mergand pe strada de plictiseala sau din curiozitate - cine stie - am dezvoltat un obicei ciudat... Sa studiez ce se intampla in jurul meu... asa ca in orice loc m-as afla aleg cate un subiect cu fata umana care pare sa ofere lucruri interesante...

Uneori analizez o discutie simpla si o disec, alteori scanez fete sau obiecte ce se afla in strada... Alta data doar ma mir de cate ceva care-mi atrage atentia... Si in timp, tot facand lucrul acesta, am inceput sa ma intristez...

Unii spun ca sunt in floarea varstei... Eu stiu sigur ca am trecut de jumatatea vietii, si parca nu-mi pare rau ca plec dintr-o astfel de lume... Am sa-i regret doar pe unii dintre cei pe care i-am cunoscut, prea putini fata de anii petrecuti aici pe Pamant...

Chiar ma voi bucura la plecarea de aici... Caci totul se invarte din ce in ce mai repede in jurul nostru si intr-o zi centrifuga provocata de noi insine ne va azvarli cat colo... URA se raspandeste mult mai repede decat atunci cand eram copil, iar oamenii nu isi mai poarta o dragoste fireasca unii altora... Se iubesc mai mult pentru ceea ce-si pot oferi reciproc decat pentru ceea ce sunt fiecare in parte...

Au toleranta reala zero unii pentru altii si doar incearca sa fie toleranti in virtutea unei mode. Intr-o lume in care Dumnezeu incepe sa fie desfiintat vad cum umanitatea se destrama si este inlocuita cu un soi de sentimentalism mecanic-instinctiv, care la vreme de incercare nu va da nici un rezultat... Asa ca ce a mai ramas aici pentru un suflet?

Moartea caprei vecinului si a vecinului insusi au capatat rangul de politica de stat, iar majoritatea a imbratisat ideea cu entuziasm si o aplica oriunde si pentru orice... Asa ca, orice talent sau aptitudine primite in dar de la Dumnezeu ai avea, devin o piedica in calea fericirii tale...

Ciudat este ca, tot traind asa, incep EU sa ma acresc si sa imit acest stil, dintr-un instinct de conservare pe care il urasc si cu care ma lupt zilnic... Uit adesea ca puterea lui Dumnezeu este mai mare decat orice uneltire sau rautate a oamenilor...

Imi amintesc ca nu eram asa... Dimpotriva eram cu inima deschisa fata de oricine si credeam ca toti imi vor binele... Cand am aflat pentru prima oara ca unii vorbesc una in fata ta si alta in spatele tau, o unda de soc m-a smuls din aer si m-a adus mai aproape de telurica varza a caprei... La fel si cand am realizat ca adevarul are mai multe variante si ca este o chestiune optionala pentru multi...

Prea putini sunt altfel... Pe aceia ii vad trecand pe strada ca niste uriasi si de obicei ii recunosc, ii cunosc sau trebuie sa ii cunosc. Restul, sunt ca gandacii de bucatarie: cand ii vezi, de sila, instictul iti spune sa ii strivesti cu piciorul... Dar totusi, sunt multi, si, aparent sunt oameni, prin faptul ca sunt bipezi si vorbesc articulat... Asa ca prefer sa ii las in voia mintii lor, si sa trec strada cautand un alt subiect de studiu...

Si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la zicala cu capra vecinului... Atunci, cuprins de o frica disperata (sau de o disperare fricoasa?!!), ma uit in ochii fiecarui trecator si il implor in gand: Anesteziaza-ma... Te rog!!!