De obicei, in ultimii zece ani petrecuti in Romania, Craciunul imi provoca o stare de tristete, pentru ca nu eram capabil sa ies din ingrijorarile ce ma cuprindeau. Ba inca, daca este sa imi amintesc corect, la ultimul Craciun petrecut in Romania, masa noastra a fost saraca, si doar inima colegilor de apartament si a unui bun prieten, Vali Craciunescu, au facut ca acel Craciun sa nu fie unul extrem de trist... Nimeni nu trebuie sa fie trist de Craciun. Nimeni nu trebuie sa fie impovarat de griji. Si totusi mie, ca si multor romani, asa mi s-a intamplat in Romania fiind...
Anul trecut am petrecut un Craciun minunat la Geordie Pride intre oameni cunoscuti. Multi. Anul acesta insa, am fost de-a dreptul binecuvantat! Am simtit din plin mana celui Atotputernic peste viata mea si totul s-a transformat in cel mai frumos Craciun ce l-am petrecut vreodata, chiar daca au lipsit din peisaj cei dragi pe care i-am lasat acasa si bucatele alese facute de mama si mai ales de sora mea Adriana, care poate concura cu cel mai bun bucatar din lumea aceasta...
Anul acesta am trait un Decembrie absolutamente incredibil! Fara ingrijorari. Fara suparari. Fara probleme. Parca tot Universul a conspirat in favoarea mea. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate acestea. De ziua mea am fost coplesit cu semne de dragoste din toate partile... Iar Craciunul... Ei bine Craciunul a fost unul de vis...
Am o multime de prieteni aici, insa nu aveam nici un plan concret pentru ziua de Craciun. De fapt sa nu mint, aveam... Vroiam sa merg la Costa del Silencio Christian Church, pentru a lua masa de pranz... Rolul meu a fost sa furnizez tort... Asta era usor de facut asa ca mi/am facut planul ca atare... Cum spuneam, am insa o multime de prieteni, si, dintre toti, am ales sa o invit pe Claire, o frantuzoaica extraordinara... Asa ca am pus mana pe telefon si am sunat-o...
Acum, pentru ca nu o cunoasteti, va voi spune ca in afara faptului ca a colindat lumea si ca a vazut locuri incredibile, este foarte importantfaptul ca stie sa planifice o calatorie, punct la care eu inca mai am multe de invatat.
Claire este si o persoana extrem de agreabila ca si prezenta in sine... Nici nu stii cand trec doua ceasuri atunci cand porti o conversatie cu dumneaei... Poate ca de aceea am gandit ca ar fi bine sa extind planul... Si am intrebat-o daca nu ar vrea sa luam pranzul in piata Coral Mar din Costa del Silencio unde se afla biserica, iar mai apoi sa purcedem la o excursie in Nord... Atat a trebuit sa spun!!!
Aveam de multa vreme dorinta de a mai iesi din rutina sudului insulei. Nordul este mai verde, in timp ce sudul in care locuiesc, desi mult mai calduros, are mult peisaj ce aduce a Arizona... Insa cum Claire are mai multa experienta decat mine in treburi d-alde astea, mi-a spus ca a nu avem cum sa facem si excursia si sa luam pranzul pentru ca timpul nu ne-ar permite... Un soi de "ho ma, ia-o mai incet", dar mult mai calm si mai politicos, dupa stilul francez... In plus eu nu vroiam sa conduc iar ea nu vroia sa se intoarca pe intuneric...
Asa ca am luat pe loc decizia de a renunta la pranz si am pus la cale excursia... Mi-ar fi placut sa fiu prezent si la pranz pentru ca partasia este importanta in sanul bisericii, si apoi pentru ca, in ajun de Craciun, am intalnit doi tineri din Polonia, Iarek si Gosha, care, fiind doar de o sapatamana aici, erau stransi cu usa de dificultatile financiare atat de tare, incat pur si simplu m-au rugat in fata unui supermarket, nu departe de locuinta mea, sa le iau ceva de mancare...
Mi-am amintit brusc de ultimul meu Craciun in Romania si mi-am inchipuit pentru o fractiune de secunda cum trebuie sa fie intr-o tara straina, fara rude, fara prieteni care sa te ajute... Asa ca am considerat o binecuvantare faptul ca Dumnezeu mi i-a scos in cale si mi-a permis sa le acord ajutorul meu... In plus, i-am trimis pe ei in locul meu la pranzul de la biserica... Se zice ca femeile sunt sexul slab insa va spun ca cel care aproape statea sa planga era Iarek...
Dupa ceva peripetii, chestii obisnuite pentru creierul meu relaxat, precum incuiatul masinii cu cheile in contact, m-am pozitionat in dreapta lui Claire in pozitia de copilot si dusi am fost timp de 8 ore... Am avut parte de un picnic intr-o parcare la malul oceanului, cu o salata a la Claire, reteta ce trebuie sa o invat si eu, si, cum francezilor le plac dulciurile, desigur ca nu a lipsit nici desertul... Asta a fost cadoul meu de Craciun ca sa zic asa... Dar peisajele superbe m-au facut sa vreau ca ziua sa nu se termine... Totusi, timpul nu vrea sa asculte de mine... A trecut si acest 25 Decembrie 2012...
Amicei mele Claire ii raman profund recunoascator ca a avut rabdarea sa ma suporte, si ca mi-a aratat locuri despre care nici nu stiam ca exista. Practic am fost la capatul lumii, acolo unde drumurile se termina. Fotografiile ce vi le ofer nu spun nici pe departe cat de incantati au fost ochii sa vada aceste lucruri... Si sa nu uit... Ne-am oprit pret de o cafea undeva sus pe munte, la o casa al carei miros imi amintea de o casa batraneasca de la tara, din Romania... Si de acolo daca priveai aveai certitudinea ca esti in mijlocul oceanului... Daca te uitai la stanga vedeai oceanul... Daca te uitai la dreapta vedeai oceanul... Inainte si inapoi? Drumul...
A fost un Craciun incredibil... Cred ca am sa o rog pe Claire sa ma adopte... Pe cinci ianuarie vom fi la... patinoar!!! Pe insula primvaerii vesnice, un patinoar!!! Sa vad ce mai punem la cale si va anunt... Sa aveti un An Nou Fericit!!!
.jpg)
Postări
