FOAMEA

Nu am scris din nou de ceva vreme... Insa de data aceasta nu pentru ca nu as fi vrut. Doar timpul s-a comprimat intr-un mod ce ma duce cu gandul la teoria relativitatii... Parca nu am timp sa fac toate lucrurile pe care imi doresc sa le fac. Sunt infometat acum, dupa atata amar de vreme in care am dat stingerea la o mare parte din sistem...

Cand eram copil zilele se scurgeau incet. Abia asteptam "sa fiu mare"... Astazi acel "sa fiu mare" are si o componenta ce ma face sa zambesc: sunt mare. La propriu. Cand eram copil imi doream sa ajung cat mai repede sa pot face tot ce ma taie capul. Si exact asta fac. Nu am invatat inca nici astazi cum sta treaba cu "ce trebuie". Eu fac doar ce ma taie capul. Ce vreau.

Adevarat, daca nu l-as fi cunoscut pe Cristos, nu as fi ajuns la credinta. Prin credinta am ajuns sa il cunosc pe Dumnezeu. Si sa il cred. Si El mi-a mai cioplit din forma dorintelor, punand in mine intelepciune. Desigur ca am opus rezistenta. Inca si astazi mai opun rezistenta. Nu tot ce imi place este si bun pentru mine. Sunt om ca toti oamenii. Si as vrea si eu, ca si cei mai multi dintre voi, cu mandra si cu draga... Insa, de cate ori imi trece prin cap sa fac cate o traznaie,  Intelepciunea racneste la mine un "Nu" atat de puternic incat pofta de a face nazbatia respectiva imi trece. Pe loc.

Cu mine s-a intamplat ceva incepand cu anul 1992 cred... Atunci am facut marea greseala de a crede ca sunt un neadaptat. La romani a fi "in randul lumii" este o litera de lege. Si eu eram orice numai in rand cu lumea nu... De cand eram copil faceam lucruri ciudate... Nu prea aveam talente sportive. Nu mi-a placut niciodata efortul fizic. Si stiam. Atunci, cumva stiam. Stiam ca vreau sa cant.

Am suprimat timp de saptesprezece ani naturaletea firii mele. Am anesteziat dragostea mea pentru sunet, in incercarea de a face pe placul altora. Si, ca un prost, ma intrebam de ce sunt nefericit! Cumva, incerc sa imi gasesc scuza in faptul ca Romania nu este un mediu sanatos pentru dezvoltarea normala. Individualismul exacerbat, invidia si egoismul isi arata coltii in tot locul... Chiar si dupa ce pleaca din tara, cei mai multi dintre noi nu reusesc sa iasa din stufarisul in care Romania le-a incorsetat gandirea...

Pentru mine insa, plecarea din Romania a fost solutia cea mai buna ca sa imi pastrez sanatatea mintala si  ca sa  relaxez incordarea continua si teribila in care se traieste acasa. Si Romania va fi mereu acasa. Din omul furios, malformat de o mutatie cu radacini in stilul romanului, la trei ani de la plecare am inceput sa redevin asa cum eram in copilarie si adolescenta, afisandu-mi linistea si fericirea fara sa imi fie teama ca o sa starnesc o lume intreaga impotriva mea...

Imi amintesc acum zambind dulce-amar, de unii care, atunci cand vedeau ce pot face aduceau imediat vorba despre unul care facuse ceva si mai si, sau, si mai amuzant efortul facut de unii pentru ma cobora in ochii fetelor cu care ma afisam, sau chiar de a mi le "sufla", asta desigur, in virtutea prieteniei si respectului ce mi le purtau asa cum stiau ei mai bine, platind din greu si din plin tribut latinitatii noastre... Am ramas prieten cu ei... Pana la urma nu mi-au facut nici un rau... Cine stie? Poate chiar mi-au facut un bine... Si apoi in viata fiecare da ce poate, cat poate si cum poate.

Oricum ar fi, astazi nu imi mai este teama sa fiu eu. Spre deosebire de Romania, unde taranul ajuns orasean va ridiculiza tot ce el nu intelege, aici firea mea pozitiva, bunatatea inimii, entuziasmul cu care ii ajut pe altii atunci cand pot, vorba buna, continua voiosie, sunt lucruri care ma fac sa ma simt bine si sa cresc in proprii meii ochi, hranit de ochii celor din jur... Acum increderea in fotele proprii este un zid de beton armat.

Am inceput sa redevin eu. Dupa atata amar de vreme am inceput sa redevin eu. Daca sunt suparat, sunt suparat doar pe mine pentru timpul pierdut disipand energie pentru a ma inchide intr-o bula adiabatica. Insa nu las supararea aceasta sa ma sacaie foarte tare pentru ca trebuie sa recuperez toate acestea iar trairea in regrete este pierdere de timp. Am o foame cumplita de viata. Vreau sa traiesc cu acceleratia la podea. Sa fac toate lucrurile pe care ar fi trebuit sa le fac si nu le-am facut.

La inceput am incercat sa dau vina pe altii, care, in stil pur mioritic, ma trageau in jos pentru ca ei nu puteau ajunge acolo unde vedeau ca pot ajunge eu. Nu este vina lor. Este vina mea. Eu le-am permis. Eu m-am uitat in gurile lor fara sa vad stricaciunea inimii. Daca lucrurile s-au derulat astfel s-au derulat asa cu un scop. Educational. Pentru mine desigur. Pentru unii dintre ei. Poate pentru mai multi daca vor citi aceste randuri.

Cred ca abia acum incep sa ma maturizez. Astazi, daca mi s-ar intampla aceleasi lucruri nu as baga nimic in seama. As face exact ce fac atunci cand latra cainii din spatele gardurilor: merg mai departe. Sunt sigur de asta. Sunt sigur pentru ca de curand am fost supus examinarii. Adevarat, inca mai platesc tribut. In momentul in care sunt atacat am inca instincvtul de reactiona defensiv... Nu am sa devin insa nicidecum ofensiv. Ci impasibil. La ce mi-ar folosi sa intru in jocul lor si sa stric frumusetea zilelor?

Traiesc! Traiesc! Traiesc! Am o foame de viata asa cum nu am mai simtit de mai bine de douazeci de ani. Traiesc din plin si parca am inceput sa traiesc de ieri, caci foamea de viata nu mi-o pot potoli nicium. Ma inunda salbatic, imi injecteaza andrenalina sub presiune. Iubesc viata. Iubesc oamenii. Chiar asa imperfecti cum sunt. Imi iubesc si propria imperfectiune. Caci este perfecta pentru mine. Designul acesta ma face sa ma simt unic in Univers. Nu singur. Unic.

Toti suntem unici. Nu suntem la fel, chiar daca ar vrea unii sa ne uniformizeze. Aceasta este frumusetea rasei umane. Suntem diversi. Doar ca, iata, mi s-a intamplat  si mie, acceptam surogate si falsuri in loc sa traim... Cand traiesti cu adevarat simti foamea aceea de viata pe care o traiesc eu chiar in clipa aceasta. Este un sentiment absolut incantator! De aceea va urez sa va fie foame... Foame de viata. Va doresc asta din toata inimia si cu toata dragostea...