IMPOSIBILA TEORIE A CELOR DOUA PARERI DIFERITE

Cand aud cuvintele "avem pareri diferite" simt automat transformarea. Devin un varcolac. Simt cum imi cresc coltii si zburlitura parului. Am auzit aceste cuvinte atat de des in Romania, incat, printre multe alte lucruri si apucaturi ale romanilor, si pe aceasta o detest cu o ferocitate ce nu imi este caracteristica.

Imi place duelul ideilor. Imi place duelul argumentelor. Imi place LOGICA. Si imi place sa castig aceste dueluri. Atunci cand pierd insa, am capacitatea sa recunosc faptul ca nu am dreptate si sa imi felicit partenerul de dialog. Ba chiar sa trag foloase din ceea ce am invatat, punand lucrurile aflate la treaba si practic. Desigur, cu trecerea vremii aceste cazuri devin din ce in ce mai rare. Este o veste buna si una rea in toate acestea: vestea buna este ca am devenit mai intelept (probabil) iar vestea rea este aceea ca imbatranesc (sigur)...

Urasc aceasta alaturare de cuvinte pentru ca ea reprezinta o boala a romanului... O boala care nu il lasa sa accepte si sa recunoasca sub nici o forma ca sistemul sau de referinta a fost mai slab si nu i-a permis mai mult, sau ca mai are nevoie de timp si de date pentru a studia cutare sau cutare lucru. Romanul are o impotenta genetica in recunoasterea unui invingator sau a meritelor celor ce au castigat in mod onest dezbaterea si, prin aceste cuvinte, crede ca a gasit o solutie inteligenta si de bun simt pentru a nu-i cadea de pe cap coroana ce nu a avut-o niciodata. Nimic mai fals!

Aceasta atitudine nu numai ca nu denota inteligenta, este in plus insultatoare pentru interlocutor. Aduce a lasitate si indica o lipsa totala de verticalitate, intrucat, la o analiza atenta, motorul care alimenteaza aceste cuvinte, este in acest caz un soi de impotenta genetica combinata cu tupeu pe fondul unei educatii superficiale. Atentie. Educatia nu este data doar de numarul de clase sau institutiile de invatamant superior ale caror cursuri le-ai frecventat, ci este un proces mult mai complex din punct de vedere social.

De asemenea poti sa citesti tone de scrieri, impuse de programa scolara sau nu, fie ele si de calitate, fara sa intelegi cu adevarat nimic daca din ce citesti aprobi totul de ochii lumii insa cand vine vorba de aplicarea ideilor in viata reala, ti se pare ca ele trebuiesc aplicate doar altora, nu si tie... Ca sa nu mai vorbim de traznaia traznailor, reprezentata de demiterea dovezilor expuse de aceia care sunt in masura sa o faca, doar pentru ca sa iti poti mangaia egoul cu aceste cuvinte:

"AVEM PARERI DIFERITE"

sau una si mai perfida

"Avem DOAR niste pareri diferite".

Simplu nu?!! Ei bine NU!!! Cand interlocutorul tau iti spune aceste cuvinte dojeneste-l cu o asprime direct proportionala cu rezistenta ce o opune. Pentru ca ceea ce iti spune de fapt suna cam asa:

"Nu ma intereseaza cat timp ai pierdut ca sa imi explici. Nu ma intereseaza faptul ca ai argumentat logic mai mult si mai bine. Nu ma intereseaza faptul ca stii mai multe despre subiect. Nu ma intereseaza ca ai mai mult experienta. Nu ma intereseaza aptitudinile tale. Nu conteaza nimic din cele de mai inainte! VREAU SI EU SA AM DREPTATE" (unii folosesc cuvintele "am si eu dreptatea mea").

De aceea in mine se trezeste dorul de rafuiala cu toti aceia care au incercat si aproape ca au reusit sa imi faca terci personalitatea, inca din copilarie si adolescenta, doar pentru ca ei sa para mai buni. Unii au pozat in prieteni. Unii au facut-o constient. Altii nu. Insa toti sunt bolnavi. Nu stiu ce denumire sa dau bolii. Dar traitul intr-o lume iluzorie in care ai mereu dreptate miroase a patologic... Ce au reusit sa faca toti aceia care au incercat sa minimalizeze sau sa demita continuu aptitudinile, experienta, educatia si realizarile mele pentru ca ei sa para mai rasariti, a fost doar sa creeze o forta ce ii va haitui pe toti aceia care indraznesc sa se comporte astfel. 

Astazi, dupa ce am resuit sa ma adun si sa cuantific stiu exact cat valorez. Si stiu ca daca recunosc valoarea altora sunt cu mult mai puternic decat daca spun "avem pareri diferite"... Trebuie sa recunosc, uneori spun aceste cuvinte, insa o fac doar pentru a evita o discutie despre care am convingerea ca va ajunge in acel punct in care interlocutorul mi le va spune. Cu alte cuvinte, imi cunosc interlocutorul si nu am chef de pierdut timpul. Pentru ca, sa ne intelegem bine: 

POSIBILITATEA CA TOATA LUMEA SA AIBE DREPTATE NU EXISTA, PENTRU CA ADEVARUL NU IMPLICA RELATIVUL CI ABSOLUTUL.

Puteti sa ma citati, dar eu as vrea sa ma contraziceti. Sa ma demolati cu argumentele voastre. Sa imi demonstrati ca noi romanii mai avem totusi o sansa si ca meritam sa existam ca natiune. Nu e nimic personal... Just business... Capisci?