NIMIC?!! NORMAL!!!

Nu mai scriu demult nimic despre nimic. In unele zile nu am chef. In altele nu am inspiratie. Si apoi despre ce as mai scrie? Si de ce as mai face-o? Imi amintesc de presupusa vorba spusa de Mark Twain, aceea in care cu cat mai mult cunostea oamenii, cu atat mai mult isi iubea cainele...

Nu am un caine de iubit si nu pot iubi oamenii mai putin decat animalele. Dar pot intelege ce vroia Twain sa spuna. Chiar si atunci cand ii iubesti, iti vine cateodata sa dai cu ei de pamant. Uneori doar cu cate unul. Individual. Alteori cu toata omenirea. Depinde de situatie.

O sa imi atraga vreo amiba ateista acum atentia ca asta nu este un lucru crestinesc... Ca sa retez pofta bipedului in cauza de a face remarci nepotrivite si de a crea discutii inutile, prefer sa previn: pana si Cristos, cand a vazut ca templul fusese transformat in camera de comert "s-a intaratat in Duh" si a rasturnat mesele acelora care foloseau ideea de Dumnezeu pentru profit. Asa incat, eu, nefiind Cristos, ci doar un pacatos ordinar (si cand spun "ordinar" spun "de rand"), crud in ale credintei, copil in trairea crestina, desigur ca voi avea ceva de spus raspicat ceva mai des...

Insa adevarul nu place... Aproba cu totii, asta este adevarat. Dar adevarul nu place, chiar si atunci cand este aprobat cu zambetul pe buze. Adevarul curat este ca celor mai multi dintre noi le este FRICA de adevar. Le este frica. Daca adevarul ar stapani cu adevarat unora li se pare ca le-ar cadea coroana. Una pe care nu realizeaza ca nu au avut-o si nici nu au meritat-o vreodata. Pentru cei mai multi ADEVARUL a devenit o uraciune insuportabila...

Toti se vor astazi elite intelectuale. Nimeni nu mai vrea la coada sapii. Nu ai sa intalnesti spre exemplu in Romania nici unul care sa zica "sunt prost" si sa vorbeasca serios. Am intalnit acest lucru la alte natiuni si mi s-a parut extraordinar, pentru ca oamenii isi cunosteau locul intre ceilalti si aveau bunul simt sa nu pretinda ca sunt sau ca merita mai mult decat sunt si au, ba inca si recunosteau meritele altora!

Si atunci de ce sunt suparat? Sunt suparat pentru ca dupa ani de discutii si filosofat pe teme clare, cu dovezi clare sau circumstantiale, ii vad pe ai mei acasa cum sunt pe cale sa comita aceeasi greseala pe care au facut-o in 1990 si au repetat-o atat de des... 

Sunt suparat pentru ca acasa prostii se dau destepti si nu vor sa asculte cu nici un chip de nimeni ci vor sa fie cei ascultati. Sunt suparat pentru ca romanii inca nu au curajul de a fi barbati si femei in adevaratul sens al cuvantului si, in loc sa faca ceea ce trebuie, fac ce vor sau ce ii taie pe ei capul... Sunt suparat pentru ca acasa comunicarea a fost redusa doar la vorbe goale, menite a spoi gardul, fara substanta, si fara intentia de a pune vreodata in aplicare sensul pentru care au fost alaturate.

Sunt suparat pentru ca in Romania se vorbeste mult, se actioneaza putin si arareori corect sau cu efectele scontate. De eficienta nici nu vreau sa pun problema. Tinde spre zero mereu. Sunt suparat pentru ca romanii mei, pe care ii iubesc, isi irosesc neprecupetit energiile pentru lucruri care nu au mare importanta. Sunt suparat pentru ca romanul nu a perceput inca importanta si puterea interesului comun in defavoarea micimii distrugatoare a irelevantei si slabiciunii interesului personal.

Sunt suparat, pentru ca toate acestea sunt semne ale unui popor imatur si slab educat. Prost educat. Sunt semne ca anii comunismului sub Romania Socialista si anii comunistilor privatizati, de la 1989 incoace, au creat intr-adevar un om nou: un dobitoc biped, infumurat, care desi vede, este orb, desi aude, este surd, neputand a lua o decizie majora corect. Sunt suparat. Si sunt sigur ca nici asta nu o sa ajute la trezirea celor cu constiinta si constienta adormita sau ametita de zbaterea nu pentru traire ci pentru o amarata de supravietuire... Halal sa va fie. Sunt suparat. Ei si? Ce o sa faceti?!! NIMIC!!! NORMAL!!!