CLAR. CA "BUNA ZIUA".

Nu cred ca are mult sens fraza ce va urma, fara explicatiile de rigoare. Poate ca unii o vor intelege din prima. Altii vor fi nedumeriti. Insa pentru mine s-a conturat cu claritate si a capatat sens abia ieri sau alaltaieri, desi cred ca o tineam ascunsa neindosariata undeva prin ceea ce imi place mie sa numesc hatisul neuronal...

Am invatat tot ce vreau sa stiu despre mine in singuratate.

Stiu. Suna ciudat. Dar asa functionez eu. Si multi dintre cunoscutii mei se intreaba de ce traiesc in solitudine de ceva vreme... Cei care ma plac sunt impartiti in doua tabere: intelegatorii si milosii. Mai exista si o treia categorie, cea nelipsita. Rautaciosii spun ca fizicul meu ma impiedica sa am pe cineva langa mine...

Cei din urma sunt cei mai amuzanti... Pentru ca imi amintesc unele episoade, precum acele cuvinte spuse de o fatuca abia trecuta de 20 de ani fara nici un fel de inhibitii de fata cu cei prezenti la masa: "sunt singura in camera de hotel" ... Recunosc, a trebuit sa-mi adun puterile ca sa refuz si sa gasesc un raspuns care sa nu ofenseze si care sa nu ma faca sa par stupid in acelasi timp intr-un loc in care sexul fara obligatii este perceput ca o parte a "distractiei" de vacanta...

Si totusi este adevarat... Petrecandu-mi mult timp cu sinele, in liniste, doar eu si cu mine, un soi de "noi doi" sau "2 intr-unul" am reusit sa ies din imbacseala pe care ma impiedica sa ma bucur de toate... De unde o fi aparut imbacseala aceasta?!! Cred ca din neatentie. Nu am acordat suficienta atentie la ceea ce era important... Nu am acordat suficienta atentie la ceea ce imi doresc si ceea ce vreau...

Am trait prea mult, prea multa vreme, pentru gura lumii si am facut lucrurile ca sa fiu in rand cu lumea... Cand am realizat ca nu sunt fericit cu acest mega-compromis, am ales sa plec... Si atunci gura lumii a inceput sa macine din nou. Unii din invidie. Altii din neputinta de a intelege. Altii din lipsa de curaj de a face pasul. Altii din admiratie... Dar asta m-a ajutat sa realizez ca orice as fi facut gura lumii ar fi macinat si am realizat, ingrozit si infuriat, ca toti acei ani au fost nu ani pierduti, ci ani ce imi vor fi invatatura de minte pentru tot restul vietii...

Nu vreau sa fiu decat eu insumi. Nu pot fi fericit altfel... Asa ca am inceput cura de dezintoxicare din momentul in care am pasit pe aceasta insula. Si pe masura ce mi se ia valul de pe ochi, tot mai multe lucruri pe care le-am invatat dar nu le-am sortat si nu le-am pus la lucru in slujba verbului "a trai", ci le-am dat deoparte pentru a "a supravietui", se limpezesc... 

Si pe masura ce se limpezesc ma relaxez. Devin mai sigur de mine si de ceea ce sunt. Fiind sigur de ceea ce sunt nu ma deranjeaza ca altii sunt mai mult sau mai putin, decat daca acesta este rezultatul unui fals teatral. Unii iau ad-literam vorba aceea cu "suntem actori pe scena vietii" si joaca teatru in afara teatrului, incercand sa para ceea ce nu sunt, si incercand sa administreze ideea ca doar daca ai existi... Se inseala, si, mai nou, de cate ori dau ochii cu mine, nu prea le place ce le aud urechile...

Pentru ca acum am curajul de a spune ce gandesc. Pentru ca atunci cand vorbesc despre lucrurile in care cred, inseamna ca imi pasa. Astfel, cei care se simt ofensati, gresesc de doua ori. Mie unuia mi s-ar parea cu mult mai ofensator gestul de a tacea atunci cand cineva vede la mine lucruri ce nu sunt in regula... Cred cu tarie ca atunci cand tii la cineva trebuie sa ii spui ceea ce gandesti cu adevarat. Nu sa il minti prin abtinere de la comentarii. Nu dandu-i senzatia ca il aprobi...

In fond asa am ajuns sa traim intr-o lume a falsului. O lume a fricii. O lume a supravietuirii. O lume a susului in jos. Eu am reusit. Chiar am reusit sa ma rup din ghearele hatisurilor junglei sociale de plastic, create de semenii mei... Am reusit, insa nu fara durerile normale ale unei ruperi. Caci ruperea aceasta a insemnat o frangere a ceea ce devenisem si demolarea unui mod de viata pe care l-am folosit mai bine de douazeci de ani...

Asa ca am desecretizat din ungherele mintii dorintele mele pentru mine si modul in care trebuie sa relationez cu cei din jur. Inclusiv intr-o viitoare, si cu voia bunului Dumnezeu, ultima relatie cu sexul opus. Pentru mine "razboiul capacului de toaleta" s-a incheiat. Stiu ce vreau. Si tot ce vreau pot obtine. Nu cer mai mult decat merit dar nici nu ma multumesc cu un compromis, oricat de atragator pare si orice forma ar avea sau oricum ar fi ambalat. Si de aceea ceea ce vreau este posibil. Realizabil. Ciudat nu?

Am invatat tot ce vreau sa stiu despre mine in singuratate.