NASCUT PE 16 DECEMBRIE: DUPA 25 DE ANI (partea a III-a)

Episodul din Piata Libertatii, ma umpluse de o furie neputincioasa. Reusisera sa ne rasfire. Gandeam ca este bine sa ma duc inspre casa, ceea ce am si facut... Pe drum am intalnit o coloana de demonstranti undeva pe Gheorghe Lazar. M-am reintors din drum si m-am alaturat lor. Un cordon de militari blocase calea de acces catre centru undeva dupa cladirea magazinului REAL de astazi.

Pe atunci acolo se afla fabrica "Fructus". Ne-am oprit si noi in mijlocul intersectie strazilor Gheorghe Lazar si Circumvalatiunii fosta fabrica de lapte astazi "Billa" si am inceput sa scandam "Si voi sunteti romani!", "Jos Ceausescu" si "Jos comunismul!" Tin minte ca la un moment dat comandantul dispozitivului ne-a cerut sa ne retragem intrucat primise ordin sa traga. 

Nu am sa uit niciodata cum unul dintre noi, care tinea un copil de 3-4 ani pe umeri i-a raspuns: Uite aici, omoara-l ca si asa nu am ce sa ii mai dau de mancare..." Si s-a intamplat atunci pentru prima oara sa vedem armata ca trece de partea noastra. Capitanul in cauza a ordonat retragerea si ne-a lasat cale libera. Acest fapt a dus la o tragica incredere in fortele noastre proprii, asa cum aveam sa vedem intr-o ora doua... 

Pentru ca am decis sa mergem pe strazile din cartierul Calea Aradului. Coloana s-a despartit in doua, o parte a intrat pe strada Linistei la dreapta iar cealalta si-a continuat drumul catre Facultatea de Agronomie. I-au prins si pe ei in loc descoperit... Noi ne-am continuat drumul... Tin minte cu siguranta ca la intersectia Calea Aradului cu Strada Linistei era o Alimentara. Acolo cineva a spart vitrina unui magazin... L-am tras inapoi...

Nu ma intrebati, nu mai tin minte cum am ajuns pe Strada Amurgului. La intersectia cu Calea Lipovei. Pe dreapta: gardul cimitirului Eroilor, pe stanga cimitirul evreiesc. In fata noastra peste drum, pe partea dreapta, se afla si astazi o statie de transformare a energiei electrice, imprejmuita cu un gard de plasa de sarma. Nimic nu prevestea ce avea sa urmeze. Intersectia este larga, pentru cei care cunosc orasul. Eram in primele randuri.

Scandam aceleasi lozinci. Cand am ajuns in centrul intersectiei s-a dezlantuit iadul. Ascunsi in intuneric printre ierburile din statia de transformare, probabil militari de la unitatea din Calea Lipovei, au deschis focul asupra noastra. Au cazut multi atunci... Eu am scapat ca prin urechile acului... Nu era loc de adapostire... Eram fara putere de aparare. Singura solutie care mi-a venit in minte a fost sa ma pun la adapost dupa stalpii de iluminare stradala. Am vazut unul in statia de troleibuz de la gardul cimititrului Eroilor.

Si astazi exista o statie acolo. Tot peste drum de transformatoarele electrice. Exista si stalpul. La care atunci am ajuns prea tarziu. Mai erau doua persoane care se gandisera ca si mine la aceeasi solutie Un stalp proteja doi oameni... Incredibil.... 

Nu mai aveam decat o singura solutie. Sa ma pun la adapost de partea cealalta a gardului. E un zid inalt de aproape doi metri. Cum am reusit sa il sar dintr-o miscare nici acum nu imi pot explica. Andrenalina da puteri nebanuite oamenilor. In ziua aceea am aflat ca fiinta umana este o masinarie complexa, deopotriva fragila si puternica. Am reusit sa sar gardul. Si atunci am auzit glontele izbind peretele in urma mea. Un sunet sec dar teribil. Am inteles mai tarziu ca un individ ce se credea om, m-a luat drept tinta, a ochit si a apasat pe tragaci...

Ani de zile gaura din acel loc a fost motiv de curioazitate pentru copii are mergeau la scoala si se jucau cu bete, largind gaura aceea... Pana intr-o zi, cand gardul a fost renovat... Dar in acel miez de Decembrie mi-a fost scaparea... Am ajuns intr-un tarziu acasa... Nu stiu exact cum am traversat un cimitir intreg in miez de noapte... 

Sunt parti pe care nu mi le amintesc... Stiu doar ca pe partea cealalta, cand am iesit pe poarta dinspre Calea Aradului, am vazut cum altii au oprit un autoturism pentru a transporta o persoana ranita... Amintirea imi spune ca a fost o femeie, si ca autoturismul era alb, dar sunt doar elemente de film voalat de trecerea timpului...

Bunica, Dumnezeu sa o odihneasca, mi-a spus ca am avut hainele patate de sange... Eu nu tin minte nimic din toate acestea... Eu tin minte stalpul, gardul, momentul in care am auzit glontele ce ma urmarea izbindu-se de gard... Si faptul ca atunci cand am iesit pe poarta dinspre Calea Aradului din cimitir, un grup de tineri a oprit o masina ca sa duca un ranit la spital... 

In noaptea aceea am dormit la bunicii mei... Pe atunci lucram la I.S.I.M... Stiam ca nu pot lipsi... Ma temeam pentru ceea ce putea urma... Dar furia aceea amestecata cu hotararea de a infrunta orice va veni, si, mai ales, faptul ca nu fusesem singur, imi dadeau ceva curaj. Nu mult... Atat cat sa nu o iau razna... Mi-era frica. Vazusem de ce este capabil comunismul. Numele celor care au murit in acele zile si care pentru altii reprezinta doar statistica aici au si un chip.

La Timisoara a fost liniste. pana pe data de 21 decembrie, cand Ion Iliescu a aparut la televizor. Dupa aceea au murit si au fost raniti cele mai multe dintre victimele unui insangerat decembrie 1989. Primii au murit pentru o revolutie. Cei din urma au murit pentru ca unii sa poata da o lovitura de stat. Au fost folositi drept carne de tun. Iar vinovatii trebuie sa plateasca, nu sa umble liberi sau sa fie oameni politici.