NASCUT PE 16 DECEMBRIE: DUPA UN SFERT DE SECOL

A trecut un sfert de secol. Incredibil. Da. A trecut un sfert de secol. Si pana acum un sfert de secol, ziua mea de nastere era importanta doar pentru mine. Insa in acel Decembrie de neuitat din 1989 mi-a schimbat viata. Cu totul.

Au trecut douazeci si cinci de ani. Si tot nu am obtinut ce am vrut. Si tot nu s-a facut dreptate. Si romanul abia acum pare ca s-a desteptat. Pare. Traiesc astazi intr-o lume in care o stafie a inceput sa se reincarneze. O stafie care isi ademeneste victimele cu promisiuni, si le hipnotizeaza cu iluzii. Stafia care a ucis mai multi oameni decat toate razboaiele omenirii de dinaintea aparitiei ei in minti intunecate de nebunia intelepciunii lipsite de credinta. Stafia socialismului.

Eu am trait acee clipe de neuitat si socul momentelor imi deruleaza si astazi imagini in cinematograful memoriei. Un memorial pe care nu il pot impartasi nimanui. Un memorial ce ma macina neincetat de atunci incoace. Am fost carne de tun. Cei care am scapat, am fost intai momiti. Pentru ca nu am renuntat loa idealuri am fost apoi indepartati, izolati, umiliti...

Gurile rele spun ca am fost folositi drept cobai pentru antrenarea tinerilor membrii ai serrviciilor secrete. Am tendinta sa cred lucrul acesta avand in vedere situatia precara in care se afla majoritatea revolutionarilor ADEVARATI de atunci... Putini dintre acestia s-au inscris in asociatii. Si mai putini au acceptat certificate din mana lui Iliescu, cel care, impreuna cu gasca lui de neo-feudali socialisti a dinamitat cu tupeul neamului din care se trage toate nazuintele noastre de atunci, care erau si nazuintele romanilor.

Nu s-a facut dreptate. Ucigasii nu au fost trasi la raspundere. Nici macar nu stim cine sunt ucigasii... Cei care au luptat atunci au ajuns sa fie scuipati si batjocoriti, de acea parte a neamului formata din idiotii despre care vorbea Petre Tutea, romani abrutizati si lobotomizati, ce au fost dresati sa astepte sa li se dea. Ceva. De la cineva...

Pentru mine lupta nu s-a incheiat. Le sunt dator celao ce au cazut dintre noi atunci. Si voi le sunteti datori. Toti romanii le sunt datori. Trebuie sa continuam sa luptam pana la capat! Si azi romanul s-a culcat pe o ureche. Noul presedinte, ales pe 16 noiembrie 2014, nu imi inspira incredere. am motive. A stat in alianta cu Iliescu, gasca lui si urmasii lor. Si nu exista un singur om care sa fi fost de aceeasi parte a baricadei care sa nu vada in Iliescu si cei ce i se alatura dusmanii cei mai perversi ai acestui neam.

Rusia a vrut dintotdeauna o Romaniei divizata. Inca din vremea lui Cuza. Asta vor si Iliescu si ceilalti ce i s-au alaturat. Socialismul nu a produs decat violenta, mizerie, dictatura si genocid. Va spun si acum ca SOCIALISMUL TREBUIE SA DISPARA!

Timp de 21 de ani de la nasterea mea ziua de 16 decembrie nu a insemnat nimic pentru cei mai multi dintre oamenii care treceau pe langa mine. Pentru ei era doar o zi ca oricare alta. Doar pentru mine era ziua mea de nastere. Am cunoscut pe parcursul vietii inca trei persoane nascute in aceeasi zi. Din 1989 incoace insa multi au adoptat aceasta zi ca pe o borna kilometrica. De parca acolo ar scrie KM 0.

Tin minte clar si acum, dupa UN SFERT DE SECOL, scene intamplate in preajma, in ziua de 16 decembrie 1989, si din zilele urmatoare. Imi reapar mereu in minte, ca niste scurtmetraje... Si de 20 de ani nu ma mai pot bucura de implinirea varstei ci doar ma intristez de numarul anilor scursi fara ca nimic semnificativ sa se intample...

De cateva zile tata venea si ne povestea ce se intampla pe o straduta laturalnica, in fata casei unui pastor ungur, pe nume Tokes. Atunci nu stiam ca il cheama si Laszlo. Chestia asta se intampla in Piata Maria. Tatal meu facea taximetrie particulara. O treaba ilegala pe vremea aceea dar tolerata cumva. Un venit suplimentar care a facut ca eu si sora mea sa nu simtim toate lipsurile...

Tata vedea ca se intampla ceva. Dar cand mama a spus "Ma, poate cade Ceausescu...", tata a raspuns categoric: "Fugi de-aici. Asta nu pica nici intr-o suta de ani!" Cam asa treceau discutiile la cina, cu 2-3 zile inainte...

Imi mai amintesc ca de Sfantul Nicolae in acel an am fost invitati la vecinii de la doi, familia Radu. Dan era cu 2-3 ani mai in varsta decat mine si se insurase deja. La el am auzit prima oara "Smoke On The Water" si am ascultat pentru prima oara piesele extraordinarilor "Supertramp", cu cativa ani inainte. Totusi in ziua de 6 decembrie 1989 la Dan Radu acasa un alt nume mi-a atras atentia.

Un nume pe care astazi il detest: Ion Iliescu. Un nume astazi sinonim cu crima. Da. Se raspandea vorba despre acest om, cum ca ar fi prieten cu Gorbaciov, si ca ar putea face in Romania ceva gen perestroika... Da, da... Timisoara vorbea de Ion Iliescu dinainte ca Ceausescu sa cada. Cu mult. Cu cateva luni. Insa aceasta este o imprejurare si o data certa pe care o pot da. Care dovedeste premeditarea si planificarea.

Ziua mea de nastere cadea intr-o sambata. Am sa tin minte acest amanunt toata viata. Nu am facut nici un fel de chef. Tata avea ideea fixa ca odata intrat "in pita" trebuie sa faci toate lucrurile pe banii tai si sa te gospodaresti singur. Nu am invatat asta niciodata pentru mine, desi s-a dovedit ca pot gestiona cu succes banii altora...

Deci in seara de 16 decembrie 1989, cand implineam 21 de ani ne-am pus cu totii la culcare. Urmatoarea amintire este ca aud prin somn soneria de la usa. Insistent tinuta in contact. Mama a deschis usa. stiu asta pentru ca i-am auzit vocea. Amestecandu-se in aceeasi spaima cu cea a vecinei de la etajul trei. Familie desteapta. Acum in Canada. Auzeam franturi de cuvinte:"... foc... ", "...masini...", "...militie..."

In acelasi timp, un vuiet se aude de dupa fereastra inchisa. Am deschis fereastra. Si incet, incet, fie pentru ca incepeam eu sa ma trezesc fie pentru ca se apropia de strada noastra vuietul s-a transformat in "Jos Ceausescu!" si "Jos comunismul!". Am deschis fereastra larg... Si brusc s-a facut cald...

Nu imi venea sa cred ceea ce aud. Aveam fiori pe sira spinarii si pielea mi se facuse ca de gasca... Sosise vremea care nu credeam ca o vom apuca nicicare dintre noi. Caci Ceausescu parea vesnic. Parea un cadou de ziua mea. Nimeni nu credea ca va urma ceea ce a urmat...
(Va urma)