Acasa...

In sfarsit, dupa noua luni de cand am parasit Timisoara in batrana Dacie,
am revenit acasa, si asta cu o ocazie ce ar onora pe oricine: am fost
invitati sa cantam la a sasea editie a evenimentului "Jurnal de bord"
organizat de Adi Barar (Cargo).

Cand am intrat pe Calea Buziasului am avut senzatia ca m-am dus la
culcare, am visat si tocmai m-am trezit din vis... Si urma acea mare
incercare ca in fiecare oras unde canti prima oara, resimtita acum dublu
pentru ca eram in fata prietenilor... Oare o sa le placa? Sau nu?

Unii nici nu stiau ca am plecat din oras si cand au aflat care este scopul si
durata vizitei capatau pe fata o expresie de genul: hah?!! Ce?!! Asa ca
inainte de a ma sui pe scena a trebuit sa iau un mic anestezic oferit cu
generozitate de prietenii Jack si Daniel ca sa mai imi treaca invarteala din
stomac...

M-am bucurat sa vad ca toti cei pe care ii stiu ca iubesc muzica buna sunt
acolo si stiam ca voi avea un examen greu de trecut. Asa ca m-am suit pe
scena (zarurile erau aruncate, nu aveam incotro dealtfel) si cred ca dupa a
treia piesa am inceput sa simt ca inima mea pleaca inspre public si aveam
o senzatie de usoara plutire... Si imi era bine impreuna cu ai mei acasa...
Acasa!!!

Iar cei de acasa au fost primitori: simteam fiecare bataie din palme venita
din public ca si cum as fi fost aplaudat de un Wembley intreg...

Cred ca am trecut bine examenul si iubesc orasul natal mai mult si mai
constient decat am facut-o vreodata. Bucurestiul si bucurestenii m-au
adoptat imediat si ii iubesc pe timisoreni asa cum noi timisorenii nu am
facut-o niciodata. M-au primit cu bratele deschise. Asta m-a pus pe
ganduri... Cred ca la Timisoara prejudecatile ne induc in eroare si ar
trebui sa ne ajustam un pic atitudinea...

Timisoara? Timisoara va ramane mereu in inima mea... Acolo am invatat
ca pe scena nu iti apartii ci le apartii celor care au venit sa te asculte si ca
muzica este peste tot in jurul nostru, de la Adi Barar (Cargo). Acolo am auzit
de la Ilie stepan (Pro Muzica) o fraza al carei mister l-am inteles tarziu, dupa
ce m-am copt la minte: o piesa muzicala se canta bine abia dupa ce ai ajuns sa o
urasti...

Acolo am dat primele acorduri la chitara, am crescut in Tim-rock si cartierul
Circumvalatiunii impreuna cu Alin Achim (Cargo) si Horia Crisovan (Bios,
Neurotica)... Acolo l-am cunoscut pe Florin Barbu (Proconsul fost Neurotica),
pe Bujor Hariga (Pro Musica) si Dan Ionescu (doi super-chitaristi dintre care
cel din urma acum in Canada) si asa am ajuns sa il cunosc si pe Mirel
Cumpanas initiatorul proiectului Etajul 4, cel care a reusit sa ma faca sa
plec de acasa (nu stiu cine altcineva ar fi reusit, cu tot respectul pentru cei
care cred ca ar fi putut ei)... La Timisoara am invatat ceea ce stiu, acolo
am invatat tot ceea ce stiu astazi, mult sau putin... nici eu nu stiu

Prietenilor din Bucuresti le multumesc pentru ca m-au adoptat iar acelora
din Timisoara care au fost sa ne vada ca nu m-au uitat...

Va iubesc din tot sufletul... Pe toti!!!