O SAPTAMANA IN ROMANIA

Cat am fost acolo am avut senzatia ca plecasem ieri. Neschimbarea. Acesta este cuvantul cel mai potrivit. Revederea mea cu Romania a fost guvernata de doua coordonate: neschimbarea si gri-ul atotputernic... Am remarcat in Timisoara ca pana si nou construita cladire a Finantelor Publice este tot gri, dar acolo parca nici nu te mira acest lucru...

Nimic schimbat si aceeasi stranie impotmolire in mentalitati vechi, codimentate cu cateva puseuri de culoare si viata reprezentate de nepoatele mele si cativa prieteni absolutamente iesiti din comun, niste nebuni seriosi, plini de viata si culoare, ce mai incoace si incolo, oameni dragi sufletului meu...

M-am simtit in Romania si regele junglei dar si copilul mic aflat in ingrijirea parintilor... Au fost si peripetii, precum strasnica si falnica prabusire de pe scena, sub greutatatea admirativa a unui meloman bine imbibat cu alcool...

La Spice, placute revederi si, spre marea mea surpriza, o sueta ca si soarele cu dinti cu M.C. ... M-am trezit brusc ca iert... Nici macar nu imi propusesem aceasta... Doar ca am inteles ca nu are rost sa cauti comori acolo unde este doar pamant sterp...

Am decis deci sa nu mai las trecutul sa ma afecteze, si daca omul nu se poate ridica suficient cat sa isi ceara scuze pentru raul facut, am zis ca e mai bine sa las nobletea sa scalde egoul umflat al unei constiinte educate sufiecient de putin incat sa nu inteleaga ca ajutorul dat altora este ajutor doar daca nu ai pretentii de la cei pe care i-ai ajutat (altfel se cheama interes) si ca pentru lucrurile urate ce le faci in viata macxar scuze poti sa iti ceri...

Nu am reusit sa ma vad nici pe departe cu toata lumea, nici macar cu acei putini carora le-am spus ca vin... Probabil ca pe multi i-am suparat... Dar am fost mai mult pe drumuri, alergand sa rezolv probleme si in compania familiei... A fost de fapt un tur de forta... Timisoara, Bucuresti, Brasov si din nou Timisoara...

Incet, incet, am simtit ca sunt mai detasat... Era ca si cum as fi trait experienta unei morti clinice si priveam dintr-un loc sigur si linistit toata vanzoleala aceea atat de binecunoscut de obositoare pentru creirul meu... Singurul lucru ce simteam ca mi-a lipsit era cantatul acela pe scena, cu gasca. Live 100%.

Mi-a facut placere sa vad ca Timisoara incepe sa capete ceva vigoare din acest punct de vedere... Se cauta o iesire catre muzica live... S-au deschis locuri noi... Si nu se canta rau deloc... Poate doar repertoriul l-as schimba trecandu-l de la "greucenisme" blues, si anii `70 catre mai mult pop si rock`n`roll... Ritmul inseamna distractie in fond si la urma urmei...

Bucurie si tristete, mult gri si un pic de culoare, ras si ingrijorare, bune si rele... Toate la un loc. Romania.