SA URASTI SANATOS... (reluat & revizuit)

 M-am nascut demult... Suficient de demult cat sa devin acid si critic... Suficient cat sa lupt pentru a ramane un idealist atunci cand jungla din jurul meu se indeseste... Suficient cat sa urasc... Si culmea sa consider ca ura aceasta este sanatoasa... Pare un pleonasm...

Nu m-am nascut ca sa urasc... Stiu asta cu siguranta... Stau si privesc retrospectiv... Vad in calatoria aceasta utopica prin timp nenumaratele randuri cand am fost luat de prost sau mi-a fost de-a dreptul insultata inteligenta, confundandu-se tacerea mea izvorata din bun-simt cu faptul ca am muscat momeala...

Realizez acum, fara a incerca sa ma scuz: nu am urat eu primul... Nu am aruncat primul piatra... Nici nu stiam sa urasc... Dar am fost nevoit sa invat ura. Ca sa ma apar... Si acum stiu sa urasc. Sanatos. Nu bolnav. E o necesitate in ziua de azi. Nu, nu vreau sa ma scuz. Dar nici nu vreau sa ma ascund...

Am vazut mereu cum le-a placut din totdeauna celor din jurul meu mai mult o minciuna frumoasa decat crudul adevar... M-am izbit de oameni care vroiau sa se foloseasca de aptitudinile mele pentru ca doar ei sa se ridice mai sus, desi (sau poate tocmai pentru ca) mediocritatea in care se scaldau era insuficienta pentru a sta inaintea mea...

Am trait sa vad cum datul din coate sau din gura si nu rezultatele sau talentul inseamna a face cariera... Am trait sa mi se ceara sa nu tradez, desi eu nu as face asta niciodata. Dar mi s-a cerut. Sa nu tradez. Pentru ca acei care imi cereau asta aveau nevoie sa tradeze...

Mai tarziu am inteles ca si aici se aplica proverbul "la hot de hot ii este frica"... Adica fiecare judeca dupa cum gandeste inima lui... La tradator ii este frica de tradare... La mincinos de minciuna... La hot ii este frica sa nu fie furat...

Am trait sa aud mii de promisiuni care nici macar la iesirea pe gura nu aveau intentia de implinire, stiind ca asa va fi, dar sperand ca gresesc... Am trait sa vad oameni murind pentru libertatea nesimtirii. Nesimtire cu care astazi unii ii hulesc pe cei care au murit. Am trait sa vad cum oamenii se leapada de Dumnezeu, intocmai ca in proorocirile biblice, pe care, in nebunia inimii lor, le implinesc chiar hulindu-l pe Dumnezeu...

Am ajuns sa traiesc sa vad si sa simt cum un parinte poate lua tot putinul copilului sau pentru ca mai apoi sa il lase pe drumuri fara sa clipeasca si fara a mai intoarce capul dupa aceea... Si in tot acest timp am vazut cum oamenii se impauneaza ca paunii, aducand prostia la rang de virtute si tupeul nesimtit la stare de normalitate...

Asa am ajuns sa nu mai cred pe nimeni in afara de Dumnezeu...  Si totusi multi se mira.... De ce oare?!! Pana si in Biblie este scris: "blestemat sa fie omul care se increde in oameni:... Iar eu am ajuns sa urasc... Am ajuns sa nu mai am rabdare...

Urasc cu atat pasiune incat am convingerea ca daca as scoate o mitraliera pe strada si as trage la intamplare nu ar fi mare paguba... Nu se va intampla asta niciodata... Pentru ca in aceeasi masura trebuie sa imi iubesc aproapele.... Ca pe mine insumi... Dar cat de multa racorire a sufletului ar aduce... Caut de o viata frumusetea oamenilor si o gasesc numai in franturi la fiecare... Inteleg cat este de greu sa iubesti imperfectiunea pentru ca si eu sunt imperfect...

Acum, daca tot stau si ma uit mai bine la mine, imi este clar ca am tendinta sa ajung ca si cei pe care ii urasc... Doamne! Sper sa nu!!! Lupt in continuare... Si caut in fiecare om ceea ce este bun...

Cu toate acestea, in mod ciudat, de fiecare data cand gasesc un motiv ca sa il stimez pe individ, el considera ca poate sa isi dea in petec... Ca imi este superior... Fereasca Dumnezeu sa il complimentezi cu sinceritate pe vreunul sau sa il incurajezi... Imediat vei simti aerele de superioritate fasaind din el prin toate orificiile, ca aburul din oala de gatit sub presiune... 

Si ajung de unde am plecat... Din nou caut ceva bun in oameni... Am ajuns sa cer atat de putin... Am lasat stacheta pretentiilor din ce in ce mai jos dar cu toate aceste nu cunosc decat foarte putini oameni pe care ii poti indragi sincer... Doar cat sa ii numar pe degete... Iar altii, pe care i-am indragit, si-au pierdut frumusetea invocand maturizarea si scopurile ca sa scuze uratele compromisuri ce le-au adus schimonoseala vulgaritatii...

La ce oare se mira romanii ca sunt facuti tigani cand ies in lumea civilizata? Mai ales cand comportamentul lor este similar cu cel al proprietarilor de vile cu turnulete... Ba chiar a imprumutat si cateva cuvinte neaos tiganesti cum ar fi "misto" ca sa dau un singur exemplu...

Nu! Nu m-a nascut cu ura in mine... Dar au avut altii grija sa o sadeasca... Zi de zi... Ceas de ceas... Numai ca eu rezist tentatiei de a ma lasa prada urii aceleia de om mic si mediocru... Urasc, dar nu las asta sa puna stapanire pe mine... Si pana la urma este o ura sanatoasa... Urasc. Dar fac asta cu noblete...

Caci prostia, nesimtirea si tupeul idiotului care se crede mai bun doar pentru ca stie sa dea din coate si fiindca respira, sunt lucruri pe care merita sa le urasti din toti rarunchii. Chiar daca majoritatea le imbratiseaza voluptos intru slava supravietuirii... Ce inteleg astia cand aud verbul "a trai" oare?