ONOAREA SAU TICALOSIA?

Onoarea, asa cum trebuieste ea inteleasa si definita ca si notiune imi pare ca a disparut in zilele noastre. Onoarea a fost inlocuita cu zeama infecta a unor scuze prefabricate pentru a justifica sau ascunde frica, lasitatea si ticalosia...

Onoarea nu a avut niciodata nimic de a face cu sexul feminin decat in masura in care ea putea fi afectata de acesta... Onoarea a fost intotdeauna, dar intotdeauna, o notiune atribuita, in mod categoric si fara exceptie, masculinului...

Barbatii zilelor noastre nu trec insa printr-un proces de feminizare ci pur si simplu nu mai au aceeasi sistem de referinta la care sa raporteze valorile... Este in fapt un proces de mitocanizare... Si nu sunt de vina doar barbatii in toata aceasta decadere... Femeile poarta vina in aceeasi masura, pentru ca nu mai admira nici onoarea, nici curajul nici devotamentul, nici dragostea fireasca, ci au porniri din ce in ce mai instinctuale bazate pe grosimea buzunarului sau numarul de zeroruri din coada cifrei unui cont bancar...

Sunt barbat si prin definitie sunt constrans sa lupt pentru supravietuire... Si nu pot renunta la onoare... Pierd in mod nemeritat cate o batalie dar in acelasi timp sesizez ca pana si aceia care imi stau impotriva din te miri ce idioate motive, fara nici un fundament, incep sa admire tenacitatea cu care nu renunta la ideea de a fi onorabil...

Uneori, nu am sa va mint, mi se face frica... Pentru ca intr-o lume in care minciuna, inselatoria, lipsa de bun-simt, adorarea banului, lacomia, sunt valori extrem de populare, stiu din start ca lupta nu va fi cinstita... Asta inseamna un efort intelectual sporit... Trebuie sa gasesc, intocmai ca la sah, mutarea murdara ce o va face advesarul meu in speranta ca ma va surprinde sau ingenunchea...

Nu ma las... Nu ma las... Nu ma las! Pentru numele Dumnezeului celui mare si milostiv nu ma las! Nu pot renunata la valorile in care cred doar pentru ca sa traiesc un pic mai bine. In fond am ajuns sa trec de jumatatea vietii cu bine, si la Marea Trecere oricum suntem toti egali. Plecam din aceasta lume asa cum am venit. Eminescu, marele eminescu, a murit in mizerie si a trait de azi pe maine din mila unor protectori ilustri precum titu Maiorescu...

Mozart, imensul Mozart, a murit in agonie si aproape sarac, avand drept patron un print austriac daca nu ma insel... Si cu toate acestea, Eminescu si Mozart sunt cei mari, iar chipurile celor care au crezut ca posesiunile ii inobileaza au fost innecate de Marea Uitarii...

Onoarea a disparut. A fost inlocuita de lacomie si depravare. Onoarea aproape ca a disparut. Nu se mai vede, inecata de mojicia unei lumi ce se considera din ce in ce mai civilizata doar pentru ca este exceptional de avansata tehnic...