FARA TINTA...

Simt ca m-am plafonat in ceea ce priveste vocabularul pe care il folosesc... Ideile nu mai vor deloc sa ma ajute si poposesc doar o clipa pe undeva printre celulele materiei cenusii, prea putin ca sa ajung sa le notez pe o bucata de hartie... Ma intreb daca este caldura torida de vina sau daca pur si simplu nu imi pot depasi nivelul...

Zi de zi ideile mele se indreapta in cateva directii precise: Dumnezeu, Romania, Muzica si Iubire... Dumnezeu  pentru ca este mereu prezent in ceea ce fac. Romania pentru ca nu o pot uita si pentru ca imi pasa de durerea celor dragi pe care i-am lasat in urma. Muzica pentru ca este viata mea. Iubirea pentru ca nu o mai gasesc...

Uneori ma simt pe nedrept si aproape vulgar de fericit... Ma bucur ca am reusit sa ma regasesc si ca stiu ce vreau... Dupa care incep sa ma intreb daca nu este prea tarziu... As vrea sa dau vina pe Romania dar nu ar fi corect... Am stiut dintotdeauna ce trebuie sa fac si totusi nu am facut... Am dat multa vreme pe parintii mei, care in ruptul capului nu vroiau sa ma sustina in pasiunea mea pentru muzica... Insa eu nu am scuza...

Incep sa imi recunosc ca Frica a jucat un rol important... Frica de esec, frica de a nu pierde confort si alintare... Cred ca abia mai tarziu a ajuns sa imi fie lehamite pentru ca la inceputuri eram prea naiv ca sa vad mizeria din oameni... Inca si astazi raman uimit cand sunt luat pe surpirndere de un nou viciu ce il descopar...

Totusi, ma bucur sa descopar la mine faptul ca in ultima vreme nu numai ca nu reactionez furibund la vederea unor astfel de comportamente ci sunt calm. Ba chiar am ajuns sa ma amuz... Ultima intamplare a avut drept protagonisti cativa cunoscuti care vazand ca m-am adancit intr-o discutie cu o domnisoara frumusica foc, au inceput sa se perinde pe rand, intrand in vorba cu lipsa celor sapte ani de acasa, incercand sa ii distraga fatucei atentia, cu scopul vadit de a strica niste ape in care li se pareau lor altele decat cele reale, ca hotul nu crede in existenta omului cinstit...

M-au amuzat si m-au intristat faptele acestea... Mi-ar place sa nu sesizez detalii de genul asta... Urasc latinitatea cand vine vorba de astfel de comportamente... Dar imi pare sincer rau cand vad cunoscuti ca sunt suficient de neatenti incat sa coboare atat de jos, sau ca pentru ei viata nu este un concurs despre cine stie sau cine poate ci despre cine are... Si atunci ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa fiu deasupra acestor lucruri...

Simt ca pentru multi dintre voi nu am nici o noima... Insa eu am fost crescut cu acel bun simt care astazi este considerat in Romania a fi prostie... Cei care se comporta in virtutea mitocaniei cred ca sunt extrem de fini in ceea ce fac, insa pentru mine, si sunt sigur ca pentru multi altii, sunt vizibil precum este furnica sub o lupa puternica... Si daca ar stii cat sunt de ridicoli probabil ca si-ar scoate cealalta arma la bataie: tupeul grosolan...

Ma intreb daca am ramas singurul idealist de pe planeta in sensul in care si practic ceea ce predic... Adesea ma si trezesc de fapt ca nu sunt crezut pentru simplul motiv ca marea majoritate joaca un rol ce ascunde adevarata lor fata... Eu nu pot fi asa... John Lennon parca spunea ca onestitatea s-ar putea sa nu iti aduca multi prieteni dar iti va aduce prieteni adevarati...

In acest moment pot spune cu mana pe inima ca nu am nici un prieten langa mine... Am oameni cu inima, pe care ma pot sprijini atunci cand este cazul, la fel cum si eu am devenit un sprijin pentru cateva persoane din jurul meu. Ne spunem prieteni dar nu suntem asa ceva in adevaratul sens al cuvantului...

Nu va intrebati incotro bat cu ideile acestea... Daca este sa bat ceva atunci bat campii. Si nu cred ca o fac cu gratie precum spunea Calinescu... Undeva ceva s-a rupt... Muza a plecat de langa mine... Nu avea o forma fizica insa imi soptea ce sa scriu... Imi dadea idei... Nu o mai aud... E acum acolo un gol... Scriu doar in virtutea zicalei care spune ca atunci cand nu ai nimic de scris trebuie sa scrii despre asta...

S-ar putea ca apele linistite in care a inceput sa pluteasca lini viata mea sa imi fi atrofiat simturile sau sa fi alungat muzele... Caci muzele il iubesc pe acela care traieste senzatii extreme si iubeste pana la durere... Mie imi vin doar de-a valma amintiri, ba din copilarie, ba din adolescenta, ba din ultimii ani... Si in afara de cele din copilarie si adolescenta toate amintirile mele incepand cu decembrie 1989 fie incep sa nu mai imi placa fie imi provoaca o misterios de dureroasa nostalgie...