NASCUT PE 16 DECEMBRIE...

Au trecut douazeci si patru de ani de la intamplari... Am deschis in aceasta dimineata pagina de internet a ziarelor de acasa si am citit, dupa aproape un sfert de secol, randuri care imi spun ca nimic nu s-a schimbat inca. In romania, romanii mei inca mai lupta pentru democratie si supravietuire. Ba inca mai rau, imi pare ca acum romanii mei lupta pentru a isi pastra intacta identitratea nationala, in mod pervers atacata si stalcita, element cu element, de gasca de nulitati neavenite si tradatoare, animata de gitanul ce este varul primar al defunctului Cioaba al tiganilor: Ion Iliescu.

Toti cei care vor raul Romaniei si romanilor sunt acum adunati in marea lor majoritate in USL. In mod normal ar trebui sa fie foarte usor de izolat fata de viata politica, ecopnomica si sociala a Romaniei. Le trebuie doar un bocanc in dosul tradator, ce ne vrea in continuare pe orbita de satelit al Kremlinului de unde Putin zangane, precum odinioara un alt socialist cunoascut in istorie sub numele de Adolf Hitler, idei si cuvinte comsomliste, facand agitatie revansarda...

Numele meu este CRISTIAN ROMULUS IRINOIU si sunt nascut pe 16 Decembrie. Aproape jumatate din viata am trait-o sub regimul comunist al unei Romanii nu mita republica socialista. Celalata jumatate a vietii, si restul, cat mi-a mai ramas, am dedicat-o si o dedic, luptei pentru eradicarea acestui cancer social numit socialism... In calitate de participant la evenimentel din Decembrie 1989, si ca timisorean, nu am dreptul moral sa fac altfel... Aceasta este povestea acelor zile, care nu trebuiesc sa se mai repete niciodata... Asa cum am mai spus, USL trebuie izolat de viata politica economica si coaciala romaneasca. Este conditia esential necesara pentru ca Romania sa inceapa sa se insanatoseasca... Totul a inceput atunci. In Decembrie 1989...

Timp de 21 de ani ziua de 16 decembrie nu a insemnat nimic pentru cei mai multi dintre oamenii care treceau pe langa mine. Pentru ei era doar o zi ca oricare alta. Doar pentru mine era ziua mea de nastere. Am cunoscut pe parcursul vietii inca trei persoane nascute in aceeasi zi. Din 1989 incoace insa multi au adoptat aceasta zi ca pe o borna kilometrica. De parca acolo ar scrie KM 0.

Tin minte clar si acum, dupa 20 de ani, scene intamplate in preajma, in ziua de 16 decembrie 1989, si din zilele urmatoare. Imi reapar mereu in minte, ca niste scurtmetraje... Si de 20 de ani nu ma mai pot bucura de implinirea varstei ci doar ma intristez de numarul anilor scursi fara ca nimic semnificativ sa se intample...

De cateva zile tata venea si ne povestea ce se intampla pe o straduta laturalnica, in fata casei unui pastor ungur, pe nume Tokes. Atunci nu stiam ca il cheama si Laszlo. Chestia asta se intampla in Piata Maria. Tatal meu facea taximetrie particulara. O treaba ilegala pe vremea aceea dar tolerata cumva. Un venit suplimentar care a facut ca eu si sora mea sa nu simtim toate lipsurile...

Tata vedea ca se intampla ceva. Dar cand mama a spus "Mah, poate cade Ceausescu...", tata a raspuns categoric: "Fugi de-aici. Asta nu pica nici intr-o suta de ani!" Cam asa treceau discutiile la cina, cu 2-3 zile inainte...

Imi mai amintesc ca de Sfantul Nicolae in acel an am fost invitati la vecinii de la doi, familia Radu. Dan era cu 2-3 ani mai in varsta decat mine si se insurase deja. La el am auzit prima oara "Smoke On The Water" si am ascultat pentru prima oara piesele extraordinarilor "Supertramp", cu cativa ani inainte. Totusi in ziua de 6 decembrie 1989 la Dan Radu acasa un alt nume mi-a atras atentia.

Un nume pe care astazi il detest: Ion Iliescu. Un nume astazi sinonim cu crima. Da. Se raspandea vorba despre acest om, cum ca ar fi prieten cu Gorbaciov, si ca ar putea face in Romania ceva gen perestroika... Da, da... Timisoara vorbea de Ion Iliescu dinainte ca Ceausescu sa cada. Cu mult. Cu cateva luni. Insa aceasta este o imprejurare si o data certa pe care o pot da. Care dovedeste premeditarea si planificarea.

Ziua mea de nastere cadea intr-o sambata. Am sa tin minte acest amanunt toata viata. Nu am facut nici un fel de chef. Tata avea ideea fixa ca odata intrat "in pita" trebuie sa faci toate lucrurile pe banii tai si sa te gospodaresti singur. Nu am invatat asta niciodata pentru mine, desi s-a dovedit ca pot gestiona cu succes banii altora...

Deci in seara de 16 decembrie 1989, cand implineam 21 de ani ne-am pus cu totii la culcare. Urmatoarea amintire este ca aud prin somn soneria de la usa. Insistent tinuta in contact. Mama a deschis usa. stiu asta pentru ca i-am auzit vocea. Amestecandu-se in aceeasi spaima cu cea a vecinei de la etajul trei. Familie desteapta. Acum in Canada. Auzeam franturi de cuvinte:"... foc... ", "...masini...", "...militie..."

In acelasi timp, un vuiet se aude de dupa fereastra inchisa. Am deschis fereastra. Si incet, incet, fie pentru ca incepeam eu sa ma trezesc fie pentru ca se apropia de strada noastra vuietul s-a transformat in "Jos Ceausescu!" si "Jos comunismul!". Am deschis fereastra larg... Si brusc s-a facut cald...

Nu imi venea sa cred ceea ce aud. Aveam fiori pe sira spinarii si pielea mi se facuse ca de gasca... Sosise vremea care nu credeam ca o vom apuca nicicare dintre noi. Caci Ceausescu parea vesnic. Parea un cadou de ziua mea. Nimeni nu credea ca va urma ceea ce a urmat...

(Va urma)