MIGRATIE

In ultimii treizeci de ani fenomenul migratiei a luat proportii nemaintalnite pe planeta. O continua miscare browniana in cautare de resurse si o viata mai buna. Cu totii fugim de ceva, alergam inspre ceva, ne ascundem de ceva... Am devenit comozi, noi oamenii...

Nu am plecat insa din Romania pentru stralucirea banului si nici din comoditate... Mi-a fost o frica nespusa de necunoscut... Am tot incercat sa aman... Dar in mod categoric, nu am plecat din Romania pentru mai multi bani. Ci pentru liniste. Daca as putea face cumva sa va fac sa auziti linistea asa cum o aud eu aici...

Vad furtuna starnita artificial in Romania, de cate ori ma pune cel rau sa citesc presa... Vad cum uriasa masinarie condusa de PSD isi arata coltii... Am banuit mereu ca in PNL s-au infiltrat indivizi de tot felul... Am sperat ca pana la urma PNL va supravietui chiar si cu cancerul ce il manca din interior... Am sperat degeaba...

Cand ma apuca dorul de Romania, este suficient sa imi amintesc si sa enumar cate am pierdut acolo din cauza nemerniciei si salbaticiei cu care inteleg unii sa recompenseze aptitudinile si talentul... Iubirea mea pentru muzica, scena si public trebuie sa fi intrecut orice limite din moment ce, mai bine de un an, in timp ce exista succes pe scena si cantam in locuri diverse, am dormit pe niste saltele intinse pe jos, intr-un apartament nemobilat, oferit de unul dintre putinii oamenii care au incercat cu adevarat sa ma ajute...

Am plecat din confortul casei mele, si am facut toate acestea, din toata inima, doar pentru ca sa imi zica mai tarziu, un individ marginit de lipsa de educatie, nu numai a constiintei ci si a eului sau propriu in general, sa imi suna ca daca el nu ma aducea la Bucuresti eu nu eram nimic...

Sa am pardon. Cand am fost chemat la Bucuresti, nu am fost chemat pentru ca sa mi se faca un bine neaparat ci pentru ca cineva credea ca pot aduce un plus de valoare... Insa, la fel ca si toate lucrurile din Romania, chiar si la acest nivel, metalitatea feudalo-fanariota se manifesta la toate nivelurile... Chiar si atunci cand este vorba de muzica...

Am luptat din rasputeri pentru muzica. Singura mangaiere au fost aplauzele publicului si noile prietenii ce le-am legat... La plecarea mea din Romania, pierdusem tot... M-am despartit de femeia pe care am iubit-o, pentru ca nu a mai putut suporta furiile mele cauzate de masinatiile de culise, furii care trebuie sa recunosc, le-am dus cu mine acasa... Motanul meu, Toto, lasat in grija altora, a pierit de grija ce i-au purtat-o aceia...

Nici acum cand sunt departe, unora nu li se opreste gura... Nu m-au putut pune cu botul pe labe... Ba mai mult, sunt si mai inspaimantati pentru ca spun lucrurilor pe nume... Scriu toate aceste randuri pentru ca am fost re-chemat in Romania... Pentru a canta desigur... Nu de catre unul dintre aceia care imi doresc raul ci de catre unul dintre acei oameni cu care as fi colaborat oricand atunci cand eram in tara...

A fost suficient sa imi amintesc cat am sacrificat... Si dormitul pe saltele si gri-ul ce il vedeam de la fereastra de la blocul dintre blocurile cartierului Titan... Si am o imagine vie in minte: pe ea, tragand un troler cu greu prin nameti venind de la cumparaturi de la Auchan... Eu nici nu ieseam din casa de frica sa nu racesc si sa pierd cantari... Ea a indurat chinul acela alaturi de mine si nu a meritat acest lucru... Nici macar nu m-am putut supara pe ea suficient de tare cand a fugit de toate acestea...

Si atunci, va intreb: cum poate indrazni cineva, altcineva decat un nemernic, sa judece sacrificiile facute? Acelea pe care el nu le-a apreciat niciodata? Acelea pe care le-a zeflemit desi le folosea in interes propriu... Acela care nu a recunoscut niciodata aportul meu si a folosit bucati din conversatie ca sa ii faca si pe colegii mei sa se uite cu o jumatate de ochi inchisa si cu spranceana ridicata a neincredere la mine... Cum se poate, va intreb, cum se poate ca nemernicul sa aiba sa succes in Romania, iar acela cu inima curata nu? Cum?!! Va spun eu: I SE PERMITE!!!

Mediocritatii ii este frica mereu de ce i se poate intampla daca este data in vileag... De aceea este neobosita in a-si apara viata cu gura... Am intalnit adesea in Romania un procedeu care sa te faca sa arati ca un mizerabil in ochii celorlalti: ti se spune despre X sau Y ceva urat, care te afecteaza in mod direct, dupa care bineinteles ti se cere sa iti spui parerea... Bineinteles ca povestea va fi amplificata in asa fel incat tu sa te infurii, iar ceea ce vei spune va fi o consecinta a acestui fapt...

Si toate cuvintele tale vor ajunge exact la X sau la Y fara ca omului sa i se mentioneze cum a inceput discutia despre el... Cel care va "ciripi" este exact initiatorul discutiei... Da. Acela care te-a facut sa te infurii pe X sau pe Y spunandu-ti cuvinte, alaturandu-le in asa fel incat chiar daca il acuzi el sa se poata scuza cu tupeu: "Tu nu ai inteles bine! Eu am vrut sa spun altceva"...

Asa se inchid (sau se deschid, dupa caz) usile, inclusiv in arta... Insa cei care procedeaza asa sunt doar niste mediocri. Da domnilor, ati auzit bine: niste MEDIOCRI. Pentru ca actionati asa de teama ca nu sunteti suficient de buni... Si uite asa se castiga o competitie in Romania: cu gura, si cu scornelile... Nimic de zis, lafel de vinovati sunt si cei care le asculta... Eu am invatat destul de repede sa nu mai las pe nimeni sa imi dea pantalonii jos...

Si pentru ca regula generala spunea ca trebuie sa procedez la fel, am ales sa ma alatur migratorilor... Sunt linistit acum... Chiar si cand imi caut un job... Beau o cafea, la o terasa, in Los Abrigos... Oceanul e atat de aproape incat il pot mirosi... E un ocean albastru si spumos... De parca ar avea sampon in el... Inima zambeste in mine... Ar fi putut sa fie asa si acasa in Romania... Ar fi putut... Dar nu este.