SFANTA PARANOIE

Blogul asta incepe sa devina o pacoste... L-am conceput pentru ca aveam prea multa presiune in mine... Trebuia sa las aburul, ce statea ca intr-o oala sub presiune, afara... Dintr-o data ma trezesc ca trebuie sa caut subiecte, ca trebuie sa scriu si ca trebuie sa ma ridic la standarde... Chiar si atunci cand nu am nimic de spus... Acum inteleg ce spuneau scriitorii: "Nu ai despre ce scrie?!! Scrie despre asta!!!"...

Am multe ganduri pe care imi este teama sa le afisez... Cum ar fi acela al monitorizarii continue ai carei subiecti suntem noi, masa larga de oameni... Tin minte si acum termenul de "scop lucrativ" ce ni s-a administrat pe sleau atunci cand lucram in domeniul asigurarilor...

V-ati intrebat vreodata de ce trebuie sa dati atatea detalii despre viata personala cand trimiteti un colet la posta de exemplu? Care o fi motivul pentru care daca trimiti o pereche de ciorapi trebuie sa scrii si numele mamei si al tatalui si asa mai departe?

Probabil ca toate acestea mi se trag din perioada comunista... Cand fiecare pas iti era monitorizat inca de la varsta frageda... Am fost socat cand am fost trimis in armata la "diribau", adica la munca alaturi de puscariasi si alte elemente considerate "indezirabile" de catre regimul comunist...

Am fost si mai socat cand CI-stul unitatii, vorbind despre o fata de varsta mea pe care o placeam, dar care locuia in Germania de Vest cu parintii, m-a luat tare si aproape zbierat: "Unde ai cunoscut-o?!!"... Aveam doar 18 ani, si deja regimul isi arata coltii de care parintii ma ferisera pana atunci... Devenisem major...

Stateam si gandeam ca astazi tinerii sunt scutiti de aceste lucruri... Oare? Este suficient sa intri pe pagina Facebook a cuiva ca sa ii stii cam toate intamplarile vietii... Ma rog cele pe care exact omul le considera importante... Parca ma cuprinde un sentiment de neliniste atunci cand realizez ca in spatiul public sunt afisate dorinte intime si evenimente cotidiene...

Dar toate astea pot fi rodul imaginatiei mele bogate, datorate sistemului in care am crescut... Si totusi nu ma pot abtine... A trebuit sa le astern pe hartie si pe acestea... Ca sa nu arat ca prostul atunci cand voi spune ca am intuit aceste lucruri, dupa ce ele se vor fi intamplat...

Singurul lucru ce ma irita cu adevarat este faptul ca ideile mele sunt preluate prin diverse locuri, si prezentate ca fiind proprii... Le recunosc din doua motive: pentru ca apar dupa articolele mele si pentru ca recunoasc alaturari de cuvinte... Poate ca ar trebui sa fiu magulit dar eu unul urasc hotia de orice fel...