E PUR SI MUOVE: MAMALIGA EXPLODEAZA DE DOUA ORI?!!

Daca pana mai ieri aveam senzatia ca nimic nu se intampla simt acum fiori de neliniste. Fiori de neliniste ce razbat din media. Se pare ca romanilor le-a cam ajuns cutitul la os, desi eu inca mai am mari rezerve in a crede acest lucru... Pare S.F. ...

Toata media este strabatuta de un vuiet surd: primul politician arestat si dorinta romanilor de reinstaurare a pedepsei cu moartea. Bineinteles ca media este impartita in doua tabere. Din nou. Aia ai lor si aialalti, despre care nu pot spune ca sunt ai nostri. Pana la proba contrarie...

Si pentru ca sunt frumos, destept, inteligent, cult si modest am sa spun din nou: v-am zis eu!!! Acum cateva luni AICI in acest articol. Argumentat. Imi pare rau acum ca nu am acces mai larg ca sa pot evidentia argumentele. Deci romanul incepe sa se enerveze... Buuun... Sa vedem ce se intampla daca s-a enervat... O sa ramana incordat, asa in sine insusi sau o sa treaca la fapte...

Chestia aceea cu tiganii si ungurii afara este un apendice doar... Rezultatul aceleiasi lipse de respect fata de legi si moralitate. Nu tin neaparat de faptul ca romanul ar avea o problema fixa cu etnii sau cu nationalitati... Toate acestea vin pe fondul unui popor ce imbatraneste manelizandu-se...

Nu mai am nici un chef sa repet cele spuse. Daca veti avea curiozitatea le veti citi dand un click pe linkurile evidentiate in culoarea rosie... Pacat... imi pare rau sa vad ca se ajunge acolo unde mi-am inchipuit ca se va ajunge... As fi vrut sa imi spuna mie cineva: "ai gresit vezi?"...

Imi pare rau ca cei care se dau mari lideri de opinie intuiesc treaburile acestea mai tarziu, si ca cei care ar putea lua decizii pentru schimbare intuiesc PREA tarziu ca nu mai este cale de scapare... Vantul semanat in ultimii 18 ani incepe sa semene a furtuna...

DESCARCA-TE ROMANE!

Ma plictisesc de o vreme incoace. In timpul zilei. Seara este cu totul altceva. Insa cat este soarele pe cer in Romania nu se mai intampla nimic notabil. Deductie logica: nici in jurul meu. Cel putin asa am senzatia pentru moment... Singura mea distractie este aceea ca am un prieten anonim... Care din dorinta de a ma balacari, o dorinta nascuta din frustrari si complexe personale, citeste tot ce scriu, dupa care scrie si el ce poate...

Nu prea mult e drept. Dar se straduieste. Devine din in ce in ce mai saftos in exprimare. Ca o fi unul sau una ce imi sunt apropiati si ii condider prieten sau prietena, ca o fi dusman cu acte in regula, anonimul asta este ca un soi de bufon de curte. Curtea mea. Unde mai pui ca nici nu il platesc ca sa ma distreze... El o face benevol... Am gandit ca ar fi bine sa ii fac un spatiu unde sa isi verse nervii, ca sa va distrati si boieri dumneavoastra...

Asa ca daca vreodata veti avea nevoie de mostre de abjectiuni hilare, le veti gasi aici la comentarii. Acest articol sau postare (cum vretri sa ii spuneti) este pentru ca el (sau ea?!!) sa isi poata etala nimicnicia tragicomica...

Daca stau bine sa gandesc cred ca voi face asa: oricine are chef sa ma injure poate posta comentarii AICI sub paravanul anonimatului. Ma bucur sa fiu tinta principala a acestor fute-vant... Inseamna ca am atins niscai coarde sensibile...

Asa ca mai rromales anonimus descarca-te... Uimeste-ne... Arata-ne tu ce poti. Arata ce te inspira pe tine... Fie ca esti o femeie nesatisfacuta de al tau sau ai tai barbati, fie ca esti sotul, amantul sau prietenul vreunei foste, imi pare rau de tine si mi-e mila ca ti-e amara viata, chiar daca singur ti-ai facut-o...

Stiu ca ai vrut mai mult, dara daca doar un trist lucru manual ti-a iesit si tu crezi ca e vina mea... Uite, iti ofer ajutor... Un fel de terapie... Descarca-te romane anonim. Fa-ti viata! Nu sta incordat...

PS: Nu voi posta comentariile ce contin linkuri spre alte bloguri! Ca doar nu crezi ca iti voi face reclama. Si daca nu vei posta, aici voi posta eu cu copy/paste toate durerile tale... Ti pup...

GANDURILE CE MA INFIOARA...

:












ASTA E TOT.

SI TOTUSI ASTENIA...

Transpir. De cald. Dupa doua trei zile de primavara iata, vine vara peste noi... Se pravaleste. Brusc si din senin. Prin astenie am trecut cu viteza. Fara ca sa o bag in seama.

De ceva vreme inspiratia m-a parasit. Aceea de a scrie vreau sa zic. In schimb activitatile mele au crescut in intensitate. O zbatere sterila si care nu se finalizeaza deocamdata in nimic decat in idei... Cand scriu scriu ca sa nu uit ca am un blog...

Politica mai nou ma lasa rece... Desi intotdeauna m-am infierbantat... Ma uit cum fiecare pasare piere pe limba ei... Antenele o dau de acelasi gard. Ailalti la fel. La mijloc noi aia de rand. Palmasii. Si noi tot la fel. Neimportanti. Exista insa o diferenta mai nou... Mie mi se rupe. De tot.

Pentru unii viata inseamna sa promita marea cu sarea... Pentru altii inseamna sa creada si sa spere. Eu m-am saturat de amandoua taberele. Eu nu mai am rabdare sa astept ani pentru implinirea unei promisiuni.

Exista insa un om care m-a ajutat atunci cand toata lumea imi punea piedica. Fara el ju as fi rezistat in ultimele luni. Mai exista si astfel de caractere. Dar rar. Nu i-am cerut acordul pentru a-i scrie numele asa ca nu am sa il desconspir... Nu inca...

Am o singura dorinta: sa traiesc in liniste. Asta inseamna sa cant. In primul rand. Nu ma pot desparti de aceasta latura a mea. Ma defineste intr-un mod pe care imi pare rau ca l-am acceptat atat de tarziu. Sper ca nu prea tarziu...

Peste tot in jur se duce o lupta surda pentru a supravietui... Si din cate realizez cel mai adesea nu castiga cel mai bun... Si cum nivelul cel mai cel de la noi este de nivel mediu comparativ cu ceea ce ar trebui sa fie duhoarea mediocrului iti inunda imaginatia...

Am invatat sa traiesc inconjurat de mediu sau mediocru... Ignor cu desavarsire cocoseii care isi inchipuie ca patratelul pe care il stapanesc ei este tot Universul, doar ca sa se simta ei cu creasta mai rosie si mai mare...

Mai nou sesizez ca, desi uneori ma manifest prin puseuri agresive, a pus stapanire pe mine o noua senzatie: ignor ceea ce nu imi foloseste. Pur si simplu. Nu am nevoie de incarcari suplimentare.

Poate voi scapa daca nu cumva am scapat deja de blestematul dar pe care l-am primit la nastere: empatia... Cert este ca pe zi ce trece sunt tot mai linistit. Si la mine asta se manifesta fizic prin kilograme mai putine...

Inca nu stiu daca voi pleca sau nu din tara... Am amanat decizia dar nu pentru multa vreme... Mi-am dorit foarte tare sa pot sa fac ceva aici. Dar daca nu se poate decat in conditiile altora, atunci cand aptitudinile sunt ale mele va trebui sa spun nu. Si multumesc.

Pana la urma, nu pierd nimic plecand de aici. Romania este o tara de factura africana situata din greseala in Europa. Suntem mereu la coada unei Europe extrem de civilizate...

Nu sunt un individ santajabil. Si accept greu un compromis. Pentru ca stiu exact cat valorez. Nu am nevoie sa ma aplec pentru ca nu este cazul. Am facut asta. Si m-am indatorat inutil. Cand a fost sa cer EXACT ceea ce imi doresc eu, usile s-au inchis.

Refuz sa fiu un om controlat sau controlabil. Mi se rupe de ce cred altii. Prefer lucia saracie decat traiul indestulat dar inghitind caviarul cu noduri... Poate ca sunt nebun...

Sau poate ca sunt romantic... Sau pur si simplu un razvratit cu idei justificate... Mai ales cand privesti infectia si mizeria in care au loc toate intamplarile din vietile noastre...

Incepe sa imi fie clar ca sunt astenic desi cand am inceput sa scriu aceste randuri credeam ca mi-a trecut deja...

MOARTEA UNUI JURNALIST

Urasc fatarnicia. In orice fel s-ar manifesta ea. Am aflat de plecarea dintre noi a lui Mile Carpenisan aproape imediat, de la un prieten al sau... Nu l-am cunoscut niciodata. Il vedeam doar pe "sticla". I-am scris odata in limba sarba pe blog un comentariu, si cam aceasta a fost relatia mea cu el...

In mod intentionat nu am scris nimic despre trecerea sa intr-o alta dimensiune atunci. Nu vroiam sa ingros randurile fatarnicilor care nu l-au cunoscut foarte bine dar care vor sa capete neaparat ceva imagine suplimentara. si un pic de trafic.. Dupa mine doar prietenii si cei mai apropiati lui aveau dreptul sa faca asta. Noi ceilalti trebuia sa tacem...

L-am admirat pentru curajul sau de cate ori il vedeam in mijlocul uratului numit razboi... Imi parea unul dintre ultimii jurnalisti "old school" cum se spune... Parca se nascuse in America... Isi punea o casca in cap si pleca unde era pericolul mai mare...

Acum am aflat de paradoxala lectie pe care soarta a decis sa ne-o dea aratandu-ne cat de mici suntem in fata Universului: un om condamnat aparent sa moara traieste. Cel care l-a salvat nu mai este...

Nu l-am cunoscut pe Mile Carpenisan. As fi vrut. Vad acum ca toti l-au cunoscut. Toti i-au fost prieteni. Toate blogurile racnesc din toti rarunchii, scriind care mai de care mai pompos... Ca doar asa se face trafic... N-au lipsit nici politicienii... Si pe mine ma apuca furiile. Iarasi...

De aceea am preferat sa nu scriu atunci cand toti au scris... Si ca sa atrag atentia din nou asupra faptului ca noi romanii avem ceva alterat genetic... Spun aceasta din nou, pentru ca o spun de multa vreme... Moartea lui Mile Carpenisan este inca o dovada...

Romanul elogiaza un om deosebit doar atunci cand este mort. Pentru ca este mai ieftin si mai comod asa. Si pentru ca termenul real de comparatie s-a dus... Este mai ieftin pentru ca nu mai are nevoie de nimic de la nimeni deci tzaranoiul este in siguranta... Si apoi, este mai comod... Poti arunca trei patru cuvinte acolo dand copy / paste si pari afectat de eveniment...

Cate genii in viata nu au hulit romanii pentru ca mai apoi sa spuna: "A fost un om extraordinar! Deosebit! Este o mare pierdere!", etc... Mi-e sila de acest comportament de lumea a treia... Am vazut atat de des cum este plans un om si cum dupa scurt timp singurii care si-l mai amintesc sunt prietenii din copilarie si cativa, nu toti, membri ai familiei...

Mile Carpenisan s-a stins. In viata l-am onorat prea putin. Vorbesc despre mine. Credeam ca mai are timp, desi stiu ca Dumnezeu are planul Sau si ca nu se stie ce va fi in clipa urmatoare... Ca intr-o sumbra presimtire imi propusesem sa fac cunostiinta cu el dupa ce am citit un articol de pe blogul sau...

Si mi-a placut tare mult vorba lui care imi rasuna in minte mereu. De cand am auzit-o: nu mai vreau sa fiu din carne si oase, pentru ca acelea se strica... Multi dintre noi au aceeasi dorinta vazand atata stricaciune in jur...

Poate ca de fapt Mile este un norocos... De fapt, uitandu-ma in jur, am senzatia ca asa si este. Nu trebuie sa ne mai suporte pe toti. Dumnezeu sa il odihneasca.

LECTIILE DE FRECAT LA RECE CONTINUA...

Am si eu fixurile mele. Nu tabieturi. Am si din acelea. Dar eu acum vorbesc de fixatii. Se detaseaza net insa doua: PSD si Crin Antonescu. Astia trebuie sa dispara. Sa plece cat mai departe si sa ne lase in pace. Nu va mai dau motivele acum. Repetarea obsesiva a acelorasi argumente ma irita inainte de toate si vorba aceea: ce tie nu-ti place altuia nu-i face...

L-am vazut aseara pe Ponta in ultimele 10 minute de TVR 2 sau trei... Nu mai tin minte si nici nu are vreo relevanta... Ponta. Presedinte PSD. Desi seamana izbitor cu un acor de filme pentru varsta gradinitei (mie imi seamana foarte tare cu soricelul Stuart Little, in varianta cu ochelari), fata aceea de copil si ambetul acela ingenuu sunt un plus pentru gardul spoit in viteza al PSD. Pentru ca in PSD nimic nu este nevinovat.

Te prinzi repede de toate acestea cand deschide gura si incepe sa ne spuna pe un ton calm si doct cum impunge rata si cum o sa faca boul "mac!"... Printre randuri realizezi ca celor din PSD nu le mai place sistemul chiar de ei instaurat acum mai bine de douazeci de ani... Pentru ca nu e in mainile lor. Daca ar fi la mana lor ar fi foarte bun. Nu ar schimba nimic. Il cunosc bine si li se potriveste ca o manusa. Numai ca de multi ani nu mai sunt la putere. Nu mai au de unde se adapa cu bani oferiti pe tava...

Si uite asa Ponta ne explica frumos si steril cum ar trebui sa fie Parlamentul, ca Presedintele ar trebui sa aibe mai putine prerogative, arunca pentru sondaj faptul ca Parlamentul ar trebui sa numeasca Presedintele tarii dupa care se retrage strategic lamentandu-se ca poporul nu are incredere in Parlament... Sugubat si priceput in frecatul la rece Stewart Little de Dambovita...

Desigur e de rau daca Presedintele tarii nu este Ion Iliescu. Este rau daca nu PSD controleaa aparatul de stat. Statul. Stiti voi... Masina aceea de strans bani pentru politicieni... Masina aceea care iti ia banii si iti da in schimba ce a invatat sa taie Ciomu...

Si pentru ca nu e bine asa, a gandit sfatul batranilor din PSD ca e cazul sa se revizuiasca unele treburi... Desigur nu in favoarea noastra. Ci a lor. Tot a lor. Ca sa mai poata accede la ugerele de muls care se numesc popular si ministere. Ca sa fie si ei pe cai. Inca o data. Si apoi sa nu mai plece. Sa isi faca de cap.

Nu am sa cred niciodata vreun membru PSD pe cuvant. Nici pe fapte. Nici actual nici fost. Nici eu si nici multi altii. De aceea partidul nou-nout al razvratitilor PSD este pentru mine o incercare de a naste ceva ce este mort inainte de a iesi din gaoace. S-a mai nascut o mortaciune. E momeala pusa in undita de unii care inca mai cred ca suntem cu totii prosti si ca ei sunt cu muuuuult mai destepti.

Prietenul PSD, Crin Antonescu, e din ce in ce mai palid si mai incercantat. Inca mai vrea. Traieste intr-o lume imaginara. Ca Alice in Tara Minunilor, Crin "Chucky" Antonescu crede ca va mai fi candva ce a fost ba inca mai mult: viseaza sa fie Presedinte. In locul lui Basescu.

Da din coate, sare cat poate el de sus dar degeaba... A intrat la apa si se micsoreaza vazand cu ochii... Abia daca se mai vede... Si cand se vede te calca pe nervi... Sau bataturi... Dupa caz... Crin Antonescu este mortul viu al politicii romanesti.

Dar e vinovat: s-a sinucis singur, jucand o carte moarta cu PSD... Inca nu si-a revenit din socul pierderii alegerilor. Atat de tare a fost orbit de masinaria de propaganda pesedista. Apoi daca esti prost asta inseamna ca ai o scuza? Nu prea cred Crinutz...

Domnilor, aflati ca sunteti urmariti de ghinion. Nu va mai crede nimeni. Sunteti la gara! V-ati facut valizele sau plecati fara? Ca eu unul sunt satul de lectiile astea de frecat manganul. La rece. Si pana nu primim ceea ce ni se cuvine de drept ramaneti in ochii celor mai multi exact ceea ce sunteti: niste borfasi ordinari. Hoti ajunsi ca lupul, paznici la stana...

Pe partea cealalta baietii PD-l dau din colt in colt incercand sa astupe gaurile negre. Ca sa nu ne ia dracu`. Doar ca sistemul este defect. A fost conceput intentionat astfel. Dar e anacronic. Nu mai ajuta pe nimeni. Si trebuie schimbat. La fel si atitudinea generala a omului politic fata de indatoririle sale. Pentru ca au indatoriri. Fata de mine, fata de tine, fata de noi toti... Frecatul la rece acum nu mai tine. s-ar putea ca acesta sa fie pentru noi romanii binele din rau...

Strainii se uita la noi cu o spranceana ridicata in sus atunci cand le explicam noi cat de napastuiti suntem si cat suntem noi de distrusi de criza... Ne lasa sa vorbim cat vrem dupa care ne pun la punct. Pentru ca de fapt noi avem o tara mai putin afectata de recesiunea economica pentru ca nu avea o economie atat de dezvoltata si care in consecinta ar putea sa isi revina mai usor... Problema insa este "managementul defectuos, care mascheaza adesea coruptia" voba unui analist CNN...

De douazeci de ani politicianul roman o freaca... La rece. La greu. Si culmea prostimea a invatat lectia. Si uite asa acum majoritatea o freaca. La rece. La greu. Tara arde. Baba se piaptana. Spun din nou: Bravos natiune. Vivat!

V-AM ZIS EU!

Nu am mai scris despre evenimente politice de ceva vreme. Nu pentru ca nu ar mai fi subiecte. Nu pentru ca m-as fi saturat de politica. Nici de saftosul spectacol de comedie oferit de politicianul de a face ceva a pulimii...

Unde mai pui si faptul ca prostul, care nu e prost destul pana nu e si fudul, se mai si infoaie ca un curcan in pene. Ca stie el mai bine. Toti stiu totul mai bine decat oricine altcineva. Suntem o tara de genii retarde...

Asta nu inseamna ca mi-am schimbat opiniile. Sau ca am renuntat. Doar stau linistit pe margine si privesc plat la viteza cu care se plimba nebunia pe strada... Ma reculeg adica. Imi incarc bateriile. Ca sa ma pot bate cu toata lumea daca e nevoie.

Nu am nevoie de motivatie. Realitatea din imediata noastra vecintate imi da dreptate si ma impinge de la spate. Asa ca bovinele bipede cu nevoie de furajare au motive de neliniste. Serioase. De obicei dupa un respiro de acest gen sunt mult mai agresiv...

Totusi o remarca trebuie sa fac... Acum ceva vreme am intuit ca fosti pesedisti deveniti vezi-doamne independenti, vor sa faca un nou partid pentru a contribui inca si mai mult la fraiereala generala... Ma bucur sa pot ranji si sa spun: V-am zis eu!

ATEISMUL, RELIGIA DEZASTRULUI (revizuit)

Motivatie ateista: "Pentru ca unii au lucruri mai bune de facut... Cutremurator de malefica si stupida lozinca... Sincer, nu imi doresc sa fiu atat de limitat intelectual...

A fi crestin este un mod de viata. De aceea incercarea de a atenua mesajul lui Hristos catre omenire folosind greseala facuta de un om ca toti oamenii, fie el si preot, este o nerozie ipocrita... A fi preot nu inseamna neaparat a fi crestin sau a nu fi supus greselii, asa cum nici noi, atunci cand intram intr-un garaj, nu suntem automobile.

Repun acest articol pe blog, revizuit si cu ceva adaugiri, ca urmare a unei rugaminti si pentru ca avem nevoie sa intelegem ce ne este cu adevarat necesar si ce nu. Relatiile dintre oameni sunt vizibil alterate de virusul "ideilor" moderne, fluturate pe sub nasul ignorantei izvorate din trairi interioare simple, bazate doar pe instinctele primare...

Crestinismul este un mod de viata. Intelept. Rational. Bazat pe principii morale valabile oricand si oriunde. Chiar daca ateilor nu le place, impune standarde si seteaza stacheta moralitatii. Setari izvorate si ajustate din experienta a mii de ani de raporturi sociale. Crestinismul adevarat este rar. Foarte rar.

Crestinismul adevarat nu se impune ci se accepta prin liberul-arbitru si este o combinatie naturala de logica si spiritualitate, de rational si mistic si nu poate apare decat in conditiile unei educatii sanatoase a inteligentei. Este sigur in aceasta viata ca vom face greseli. Stim cand gresim. Insa din ce in ce mai putini isi fac timp sa le pese ca au gresit...

Iuda l-a tradat pe Hristos pentru luciul argintului. Dar mustrarile de constiinta l-au impins catre fatalitate. Apostolul Petru insusi s-a lepadat de Hristos intr-un moment de slabiciune. Dar, s-a cait pentru asta si nu si-a ascuns slabiciunea din acel moment spre a da un exemplu de asa nu... Era om... Fara sa stie, era crestin deja...

Nu greseala trebuie avuta in vedere cand vorbim despre crestinism, caci avem in noi sufletul si carnea, doua elemente ce ne definesc dar care au nevoi categoric diferite. Si realizezi care dintre ele a pus stapanire pe un individ pentru ca il desconspira obositoarea alergare pentru satisfacerea acestor nevoi.

Constientizarea erorii in baza unui sistem de referinta raportat la un sistem de valori exigent, recunoasterea deschisa a erorii, si restabilirea normalitatii in baza acestui sistem de valori este ceea ce trebuie avut in vedere atunci cand este vorba de crestinism. Apoi urmeaza si continua lupta pentru a elimina posibilitatea repetarii greselii.

De aceea vreau sa fiu crestin. Ma straduiesc sa devin. Ma instruiesc sa devin. E un proces. Am inteles cu mintea problemele. Am gasit argumente logice pentru credinta in existenta unui Dumnezeu atotputernic si omniprezent. De aceea vreau sa fiu crestin...

Pentru a putea iubi cu dragoste fireasca. Pentru simpla idee de respect neconditionat fata de cei din jur. Pentru a nu ma abrutiza. Pentru a ma asigura ca sunt decent in toate. Pentru a avea un sistem de referinta care sa ma ajute sa fiu mai OM. Pentru ca este o diferenta intre a fi HOMO SAPIENS si a fi OM...

In cazul unui un ateu, sunt convins, trebuiesc suprimate diverse niveluri de constiinta., asta daca ele au existat vreodata... Astfel doar se pot justifica de exemplu consecinte ale promovarii ateismului: curvia, homosexualitatea sau lesbianismul sau suprematia materialismului...

Orice om sanatos la cap trebuie sa recunoasca faptul ca alinarea poftelor, stimulate de lasarea in libertate necontrolata a instinctelor primare, este mai aproape ca si comportament de regnul animal decat de notiunea de civilizatie.

Civilizatie inseamna impunerea unor bariere rigide izvorate din experienta miilor de ani de raporturi sociale, nu demolarea lor in numelei unei libertati animale si intoarcerea la obiceiuri arhaice, culmea, in numele modernismului...

Civilizatia a facut un imens salt tehnologic dar, in mod ciudat, relatiile sociale s-au imbolnavit vizibil incepand cu a doua jumatate a secolului XX. Se prea poate ca toate sa fi plecat de la o educatie defectuoasa sau lipsa educatiei grefata peste o inteligenta nativa sclipitoare.

Un spirit inteligent prea putin sau superficial educat este susceptibil in a comite eroarea de a crede ca numai ce se vede conteaza si poate actiona extrem de eficient in consecinta... Drept dovada putem lua faptul ca exista si inteligenta criminala...

Ceea ce un ateu categoric nu poate intelege sau nu vrea sa inteleaga este diferenta intre religie si credinta. Aud mereu de cruciade cand eu vorbesc despre crestinism. Aud mereu despre certurile din sinoade pentru introducerea sau nu a unor scrieri apocrife.

Aud mereu despre cat de rau este Dumnezeu invocandu-se faptele omului. Ti se arunca in ochi cu praful uitarii asternut peste evenimente ce au avut loc la sute de ani dupa umblarea lui Hristos pe Pamant sau cu alte sute inainte de venirea sa...

Toate argumentele folosite de atei nu au nimic de a face cu crestinismul ca traire si credinta iar cu Isus Hristos cu atat mai putin. Au insa foarte mult de a face cu lipsa de educatie si ingustimea ratiunii umane, desi culmea tupeului, ateii acuza crestinii ca ar fi ingusti la minte si spalati la creier...

Totusi, pana la urma, ce este mai greu? Sa afirmi ca esti liber sa faci ce vrei si ca esti un dumnezeu pe pamant sau sa accepti ca exista un Dumnezeu, altul decat tine, si ca trebuie sa accepti regulile sale?

De obicei atunci cand se neaga existenta unei autoritati intotdeauna lucrurile o iau razna... Astfel, dupa felul autoritatii negate (umana sau divina) apar, dupa caz, anarhia sau ateismul. Sunt amandoua la fel de periculoase si destructive... Nu este vizibil? Se intampla astazi sub ochii nostri...

Astazi, desi sexul este la liber, avem mai putine curve si curvari. Pentru ca incet incet ne-am obisnuit cu existenta lor si nu luam in seama aceste comportamente absolut imorale.

Astazi homosexualitatea si lesbianismul sunt privite nu numai cu intelegere ci si ca ceva obligatoriu de a fi acceptat si ingaduit daca vrei sa pozezi in modern, desi chiar si un ateu poate intelege ca democratia se refera la majoritate si nu minoritate...

A fi ateu este o religie in sine desi nu cred ca ateii realizeaza acest lucru... Blestemata ignoranta... Pentru mine ateismul este religia egoului. Proslavirea puterii omului care nu poate face nimic pus fata in fata cu inevitabilul... O religie cu consecinte dezastruoase, in pofida evidentului progres tehnologic. Religia lui "NU CRED"... O religie nihilista... Pentru ca are toate caracteristicile unei religii...

Are doctrina, are dogme, ba are chiar si o biserica numita scientologica, despre care tare am senzatia ca ar vrea sa isi vare nasul si prin Romania, desi in alte parti a inceput sa aibe probleme... Si mi se pare mie sau ateismul ne indreapta catre egoismul individual si umblatul in fundul gol pe strada? Probabil ca pasul urmator ar fi reintoarcerea la copacii africani...

Cine si ce poate justifica aceasta dorinta de a nu crede decat ceea ce se vede si ce scelerata retea neuronala ar vrea sa suprime subtirele fir al sperantei care ramane atunci cand nu mai este nimic de facut cu simpla putere a omului?

Oare nu ne este suficienta dovada ca proprii nostri ochi ne pot insela? Ati uitat expresia aceea romaneasca: "ati mintit poporul, cu televizorul"?!! De unde dorinta si puterea de a suprima linistit halci intregi de constiinta?

Pana si Iuda tradatorul sau apostolul Petru, s-au cait constietizand erorile facute... Adevarat insa, ei aveau un atu in fata ateilor din zilele noastre: l-au cunoscut personal pe Hristos...

TRAIASCA -N VECI SI INFLOREASCA!

Ati sesizat ce conexiuni ciudate face creierul nostru uneori si ce reactii starneste un stimul aparut de aiurea? Este bizar sa ai alte reactii decat cele normal asteptate, mai ales atunci cand ele apar din senin... Povestea incepe aseara, cand, proaspat ajuns la Timisoara, stateam si cugetam la diverse...

Inainte de toate eram placut surprins intrucat am aflat ca lobby-ul pe care l-am facut in favoarea actului artistic platit, chiar si atunci cand e vorba de o trupa necunoscuta, incepe sa dea rezultate... Mai greu dar, foarte clar, un inceput care exista...

Precedentul a fost creat. Ma bucur ca am fost suficient de incapatanat incat sa nu tin cont de parerile conservatoare din jur... Deci se poate face primavara si cu o floare... Cum spuneam stateam si gandeam la aceste lucruri, facandu-mi propria statuie, egocentric precum ma stiti...

Ma uitam fara motiv, si sigur fara interes, spre ecranul televizorului cand fara sa vreau mintea a fugit intr-o directie neasteptata, smucindu-se brusc, ca un caine scapat din lant... Era o emisiune sau o reclama, nu mai retin acum, despre copiii autisti... In bara de jos se dadea un numar de apel ca sa poti trimite sms cu 2 euro/sms. Plus TVA.

Primul impuls pe care il ai este sa pui mana pe telefon. Sa faci un act caritabil. Sunt convins ca cei mai multi dintre voi au facut acest lucru, la fel ca si mine, macar o data sau de doua ori pana acum. Nimic rau in asta veti spune. Asa si este. Nu e nimic rau in a face un gest bun... Daaaaaaaaaar...

Iar ma apuca accesele acelea crizate, in care intrebarile imi navalesc in cap, fara sa ma intrebe daca am chef de ele... La fel si aseara. Am inceput sa ma intreb: ce mama dracu` se intampla cu banii pe vare ii platim ca dari pentru sanatate?!! Ca retinerile astea se fac din veniturile fiecarui om...

Si de fapt ce mama dracu` fac astia cu banii pe care ni-i iau cu japca din buzunare sub forma de taxe si impozite? Ca de primim nu prea primim nimic in schimb... La un calcul simplu realizezi ca oamenii cu probleme de sanatate sunt mult mai putini decat cei in putere asa ca nu ar trebui sa fie mari probleme din acest punct de vedere... Am inceput sa ma irit. Din nou.

Mi-am amintit inca odata si am vazut dintr-un nou unghi, desi va asigur ca nu mai era cazul, sub cate forme si de cate ori pe zi ne inseala acest hot al hotilor din Romania, care este nimeni altul decat insasi Statul rRoman...

Statul Roman. Un mare SRL pentru profitul catorva. Platim dari pentru sanatate. Pentru asigurari sociale. Tot platim. Ne imbolnavim de cate ori in viata? Si in acele rareori cand avem nevoie de sistemul de sanatate ce crezi? Platim din nou. Totul. Inca o data! Desi noi am mai platit exact acelasi serviciu. In avans. Luna de luna. Din buzunarul nostru. Milioane de lei. Pe luna. Cate zeci sau sute de milioane intr-o viata de munca nici nu vreau sa socotesc...

Si cu toate acestea primim in schimb prea putin sau nimic... Romanul da. Tot timpul. Mereu. Always. Ultra plus-eaza. La doctori. La infirmiere. La femeia de servici. La portarul spitalului. La liftierul spitalului. La tigancile ce vand flori in fata spitalului. Cumpara medicamente. Da in stanga. Da in dreapta. Cu banii. Banii pe care i-a obtinut in schimbul muncii prestate facand ceea ce i se impune sa fac. Prin contract.

Si romanul tot da. Dupa ce a mai platit odata. Da. Din ultimul salariu... Si uneori da acesti bani pentru a-si se grabi moartea... Sau pentru a primi in brate propriul penis, frumos feliat pana la cotor... Asta desi romanul a platit pentru un serviciu de imbunatatire a vietii nu de terminare a ei...

Ma uitam la copilul acela la televizor... Il invidiam... Este autist... Nu sesizeaza aceste probleme... Are o lume a sa... Interioara... Proprie. Nealterata. Eu, desigur am mai trimis un sms. Pentru ca pana la urma eu am ales platesc cat mai putine dari statului roman. Daca se poate, deloc... Am avut si noroc. Cu muzica.

Dar au fost vremuri cand am platit si eu. La greu. Rezultatul? Trei sute de milioane datorie. Lei vechi. Eu fata de stat. Nu el fata de mine... Deci. La modul genaral vorbind, lucrurile stau cam asa: noi platim Statul Roman ca sa se ingrijeasca de imbunatatirea vietii noastre. Adica ii platim pe toti. Din buzunarul nostru. De la presedinte pana la ultima femeie de servici din cel mai amarat minister sau din cea mai amarata directie a statului din tara...

Incerc sa gasesc o scuza pentru noi. Ca romani. Pentru ca platim si nu cerem nimic in schimb. Nu avem pretentii. Incerc sa gasesc scuza. Nu reusesc sa gasesc. Romanii sunt un neam care pare genetic predispus la fraierela. De aceea noi romanii suntem marii fraieri din Europa.

Da. Marii fraieri suntem noi, romanii... Pentru ca platim. Toata viata. Si nu primim nimic in schimb. Ba mint, primim ceva: zambete la alegeri si la TV. In rest... ciu-ciu! Nu primim nimic. Din ceea ce ni s-ar cuveni. In mod normal.

Stam ca si animalele buluciti la deschizatura micuta a ghiseului unei babe grase si plictisite ca sa platim cea ce nu vom primi. Si grav este ca stim ca nu vom primi... Nu primim nimic. Am renuntat si la revolta in favoarea ridicarilor de umeri si a suspinelor. Preferam sa credem ca nu avem sanse... Bravos natiune. Foarte tare!

LANTUL SLABICIUNILOR

Sunt multi cei care cred ca acesta este un blog despre politica. Retro Satana. Asta este un blog normal. Eu sunt un tip obisnuit. Si aici e spatiul in care eu centrez si eu dau cu capul. In care zbier ce vreau eu si suspin cum vreau eu. Pentru ca este blogul MEU. Personal. O chestie deranjanta pentru unii. Distractiva pentru altii...

Oricum ar fi ma simt bine scriind exact ceea ce simt. Nu trebuie sa fac pe plac nimanui. Nu trebuie sa ma contrazic cu nimeni daca nu vreau. Nu trebuie sa lupt pentru ideile mele personale, ci pur si simplu le afisez. Cui ii place bine, cui nu... sa fie sanatos. Poate sa culeaga floricele printre peturi si pungile ce zboara nestingherite peste tot prin rRomania...

Mi-e mai mare dragul mereu sa vad cum fac spume la gura anonimii la fiecare scriere. Cum se perpelesc. Cum incearca in fel si chip sa ma scoata din sarite... Mare scoala Bucurestiul. Nimic nu ma mai scoate din sarite. Am invatat sa imi pastrez calmul in orice situatie...

Deunazi am primit o oferta. Sa cantam la un Mall. Undeva in tara. Persoana prin care a venit oferta era bine intentionata dar oferta... Neplacut este sa vezi ca esti privit ca si o cheltuiala, desi ar trebui sa fi tratat ca si o investitie... Ma intreb daca oamenii care au gandit bugetul au idee cat este de umilitor sa trebuiasca sa gandesti cum sa refuzi o astfel de oferta... M-a bufnit rasul. Involuntar. Dupa ce am inteles ca nu e o gluma...

Am pufnit in ras fara sa vreau inca odata cand s-a aplicat tactica de negociere, straveche pe plaiurile mioritice: "Daca nu vreti voi or sa fie altii"... Omul de la celalat terminal nu avea nici o vina... S-a simtit ofensat cand am ras din toata inima si i-am spus "las ma sa fie altii"... Atunci mi-a sarit mustarul... O oferta facuta aiurea in tramvai a devenit motiv de neintelegere intre oameni care nu au avut niciodata probleme intre ei...

Lantul slabiciunilor rastoarna laturile mediocritatii peste noi. Pe principiul bulgarelui de zapada. Totul pleaca de la un buhai care in loc sa ii recunoasca prietenei sale ca nu are suficienti bani daca plateste si intrare... Se justitifica spunand ca de banii aia mai ia doua beri, gandind ca fata il iubeste oricum si ca va parea si grijuliu cu banii dar si ca ii va ramane un rest pentru prezervativ, sexul fiind mai ieftin asa... Nu prea conteaza fata... El obtine totul la pret redus...

Asa ca zice el: "nu ma duc acolo ca e pe bani"... Adica, daca nu e free download el nu are cu ce. Se duce la manele ca acolo e intrarea gratis... Ei, acolo e alta treaba. Nu poate sa se faca de ras. Tre sa arunce cu euroii. Aia da cultura de masa. Nu are, asa ca se imprumuta. Ala da obicei de om fin cultivant si de un rafinament deosebit... Apoi suie fatuca pe masa ca sa danseze si el da din palme uitandu-te ca un cocos in toate partile... Dupa ce s-a terminat seara cu sex si tot tacamul i se pare ca a facut o mare afacere...

Genul asta aproape ca se sperie cand aude de alte genuri muzicale, in afara de house.... Mai ca nu isi scuipa in san... Adica ce canta astia ma? Nu fac nimic. Ce e asa de greu?!! Stau pe scena si se agita. Atat intelege creierul lui legat prin lipsa de interes pentru educatie doar de o limba vorbita: cea romana... Restul limbilor sunt de alta natura...

De aici un tavalug intreg. Patronii nu renunta la profit, si asa mic, ca sa aibe seri live. Trupele sau artistii nu sunt motivati sa ridice stacheta. Si uite asa se duce totul dracului si o facem pe una care nu stie engleza vedeta internationala... De asta mi-ar place sa il pun pe cel care a gandit oferta aceea ridicola, sa il sui pe scena la Mall-ul unde este contabil sau ce o mai fi el, si sa il pun sa zica trei cuvinte cand cateva sute de perechi de ochi si urechi se uita la el...

De munca pentru cele trei patru minute de muzica nu am cum sa ii explic. Zilele si noptile ce le petreci ani de zile ca sa ajungi sa poti canta... Si asta nu se termina niciodata... Mereu mai ai ceva de studiat... Mereu mai investesti... Despre cat costa instrumentele bune si echipamentele mai de doamne-ajuta ce sa mai povestim... Sau de profesionistii care te inconjoara cu sunetul si partea tehnica... Toate astea pentru unii vor ramane lucruri de neinteles...

In arta conteaza recunoasterea valorii. Aceasta se concretizeaza in doua moduri: recunoasterea intrinseca, prin omagiul aplauzelor si recunosterea financiara. Una fara alta nu au valoare. Romanii au o lipsa generalizata de bun simt fata de actul artistic. In orasele mari inca mai exista zbatere. Dar falfaitul aripilor celor ce s-au avantat din dragoste pentru arte este din ce in ce mai istovit... In schimb croncanitul celor ce se dau artisti dar nu vor fi niciodata asa ceva cu sufletul se aude din ce in ce mai lugubru...

BIG JAM. SCOTTISH PUB. 4 MARTIE 2010

CAND IUBIREA MOARE E SEMN CA SE VOR NASTE ALTE IUBIRI.....

Mi-am dorit toate lucrurile bune in aceasta viata. Am crezut intotdeauna in iubire. Am crezut mereu ca oamenii pot fi mai buni. De fapt nici nu stiu daca am crezut sau mi-am dorit... De o vreme ma incapatanez sa cred ca inca se mai poate, desi vad cum toate lucrurile se prapadesc in jurul meu...

Toate lucrurile in care cred se prabusesc. Parca mute. Parca nebagate in seama. Doar arareori se mai ridica o voce care spune ca nu e bine... Dar descreierarea a pus stapanire pe atat de multi incat osteneala acelui om, este aproape zadarnica...

Planeta incepe sa apartina cu adevarat democratic mediocrilor... Si pare ca nimic nu poate opri acest tavalug... Dar vremurile nu s-au oprit inca din curgere... Mediocritatea se va osandi singura, prin ea insasi, la cele mai cumplite chinuri, iar cei care astazi cred ca detin adevarul vor fi ingroziti la primirea notei de plata pentru obraznicia de a se crede ceea ce nu sunt, iar dragostea va fi aceea care ii va face de rusine. Dragostea aceea fireasca... Stii despre ce vorbesc, nu-i asa?...

Pentru mine, astazi, iubirea tocmai a murit. Dar stiu ca orice sfarsit este de fapt o noua poarta, deschisa spre necunoscut, si ofera noi posibilitati. Cum ar fi aceea de a ma indragosti din nou. De a tremura la prima intalnire. De a savura o noua prima si intrigant de necunoscuta contopire cu cineva... Iubirea nu moare niciodata in noi. Are mereu puterea de a regenera. Renaste mereu. Doar formele pe care le iubim sunt din timp in timp altele dar asta nu inseamna nimic. Iubirea este mereu aceeasi...

Nu mi-am dorit asta. deloc. Dar trebuie sa accept ca s-a sfarsit inca o vreme din viata mea. Vremea aceasta pleaca. Odata cu ea. Si nu se va mai intoarce. Regrete? Da. Dar ce folos acum?!! In fapt cred ca de ceva vreme totul era si previzibil... Probabil de aceea nu sunt deloc socat sau intrigat...

Astept cu nerabdare ceea ce va urma... Poate ca se va rescrie un episod trecut... Cine stie ce va fi?!! Ma intristeaza, si e uimitor acest lucru, faptul ca nu ma bucura cuvantul "libertate"... Da. Ma intristeaza... Cred ca asa trebuie sa fie atunci cand ai iubit cu adevarat... O ultima lacrima, o tigara ce se stinge singura pe buza scrumierei si un pahar cu vin. Pentru ceea ce a fost. Si pentru ceea ce va fi!

A FOST ODATA UN BOU. ACUM E PE DUCA...

Mircea Badea a vorbit. Pardon. A guitat. Din nou. Nu ma mira. tupeul de neam prost nu i-a lipsit niciodata. Si se face de ras. Incep sa cred ca nu e blogul lui. Pentru ca nu poate fi atat de prost. Nu Mircea Badea. Mircea Badea o fi el un taranoi de oras, dar este desteptut si smecher.

Asa ca atunci cand a afirmat ca blogerul este un manelist sau mai stiu eu ce alte jigniri crede el ca vor fi de folos pentru a irita, cred ca era sub influenta. A alcoolului... Sau poate si-a luat ceva ierburi mucegaite pentru fumat sau tras pe nas... Sau a mancat stricat...

Nu imi mai bat capul cu Mircea Badea. E la gara. Trenul lui insa, a plecat... Si el a ramas cu caruta in drum... Intr-o zi se va intalni pe acolo cu multi dintre cei pe care i-a jignit... Si atunci va afla ca are si un fund ce poate fi folosit si pentru tras suturi in el...

Va afla ca soarele nu rasare numai pentru el si ca Pamantul nu se roteste din cauza lui. Dar cel mai dureros va fi cand va realiza el insusi ca e un NIMENI, si ca nimeni nu da doi bani pe el si pe tampeniile ce le-a debitat odata. Va ramane ridicol si cu ceva bani. Probabil. Pentru ca la Gherla a gherlit-o...

Ramas bun Mircea Badea. Si du-te dracu`... Nu esti suficient de important ca sa ne batem capul cu tine...

SUPER MOTHERFUCKER

Mircea Badea strikes again... Si bineinteles ca propagatorul loviturii este nimeni altul decat coitus interuptus adica un anonim. Denumirea stiintifica inca este neclarificata... Coiotus anonimus sau coitus anonimus... Ramane de vazut...

Pe scurt, anonimul, care sigur ma cunoaste, dar pentru ca undeva in viata l-am deposedat de ouale personale, traumatizat de experienta probabil a decis sa il introduca in scena pe Mircea Badea. Fara sa il intrebe.

Acu` nimic de zis... Toata treaba asta a picat de minune... mai ales ca am citit ce a scris Badea despre "blogarii" romani pe... blogul sau! Tot de roman... Sau o fi site. Ca par la fel... Si acu sa trecem la subiect...

Pentru Badea "blogarul" roman este tot ceea ce poate fi mai rau... O creatura scabroasa, care nu are in posesia sa nici autoturism propriu, nici apartament proprietate, nu face sex de trei ori pe zi cu trei femele diferite dar toate stupide, etc...

Si eu ar fi trebuit sa ma simt presupun... Si sa nu mai scriu... Sa ma fac mic... Visul prietenilor mei anonimi... Apoi daca anonimii si-au cautat dreptatea la Mircea Badea e grav... Pentru ca si-au dat cu stangul in dreptul...

Mircea Badea nu mai e... Nici ce a fost... Nici nu va mai mai fi... A devenit o masina de debitat glume rasuflate si de improscat cu noroi... Nici el nu mai crede in el. Cum sa o faca altii? Poate daca sunt usor retarzi... Atunci ar exista o explicatie pentru a te uita in gura lui Mircea Badea...

Mircea Badea... Bardul anteneler... Sau bastardul?!! Cine stie?!! Si chiar de ar sti parca mai conteaza?!! Mircea Badea... Ooo, Mircea Badea! Aceasta lumina a luminitelor de la capatul tunelului! Aceasta solutie salvatoare pentru Romania. Singurul. unicul Doar el-ul. Mircea Badea.

Mircea Badea... Omul care a lansat tactica strutului: daca iti bagi capul in nisip nu ti se vede fundul... Adica el nu vrea nimic... Doar din intamplare este el cel mai tare in toate... El este un natural... Faptul ca este la televizor nu are nimic de a face cu popularitatea lui... Sunt ironic. Din nou. Am si de ce.

Rad. Cu lacrimi. De Badea. Acum mai bine de un an isi lansase si el un blog... Dupa cinci zile a declarat sus si tare ca ii batea pe toti la trafic... Mda... Numai ca acolo e concurenta pe bune... Nu alearga singur ca la emisiune... Si in consecinta mai poate pica si pe locurile codase, nu numai pe locul unu asa cum este el obisnuit, uitand ca acolo este singurul competitor... Mi-au placut comentariile de atunci. Trebuiesc citite...

Mircea Badea. Sunt tot ce vrei tu sa fiu. Si supraponderal, si fara auto, si fara femei, si fara alte posesiuni... Dar ca si multi altii de pe bloguri am ceva ce tie iti lipseste: verticalitatea coloanei. Stiuuuu... O sa ne arati pectoralii... O sa ne arati ca esti ca braduletu... Dar eu vorbesc de caracter si constiinta...

Si totusi daca tot vorbesti despre rasa asta a gibonilor crede ca o incoronare ca "Mare Gibon Sef" ar fi mai mult decat potrivita pentru tine... Mircea Badea cel Frumos... Uite ca te-am innobilat ca si titulatura...

Cu toate acestea eu sunt mai bogat ca tine. Sunt liber. Nu m-am vandut nimanui. Nu o sug si nu o frec. Si sigur nu fac ce fac pe blog pentru bani. Asa ca Badea ia-ti lopatica si galetusa si du-te la alt loc cu nisipel... Ca pe al nostru te-ai rahatit destul...

Si inca ceva. Esti mai tare ca mine la bataie. Dar sigur ma pot ridica dupa ce dai. Chiar daca dai tare. Sau de multe ori. Ca sa te sfidez. Ca sa te fac de ras. Ca sa ti se mai usuce din nas si sa cada ce s-a uscat...

Voi face asta de cate ori este nevoie. Papagalu` satului ce esti. Si tu si al` de te-a invocat. Credeti ca daca aveti existati... Niste taranusi cu pretentii prea mari amandoi... Asta sunteti... Va las. AI PUP IU!

180 DE GRADE...

Toate mi se intampla numai mie... Nu. Nu este titlul filmului ci chiar asa este... Imi facusem planuri sa plec in Insulele Canare. Am lichidat treaba cu apartamentul. Am vandut lucrurile greu de transportat catre Timisoara. Inclusiv calculatorul!!!

A ramas de facut o mica formalitate: cumpararea biletului de avion... La ora 17:00 am plecat in oras pentru o intalnire si cumpararea de bilete spre palmieri si plaje insorite... Prima parte a avut loc. Cea de-a doua numai pe jumatate... Pentru ca pana sa ajung la agentia de ticketing m-am sucit... Cu una suta optzeci de grade... Adica... Nu mai plec!!!

Intre timp viata incepe sa ma arunce ametitor dintr-o parte in alta a tarii... Am avut prima iesire in lume cu trupa de la Timisoara. Buna cantare, praf sonorizare... A doua zi, la cumparaturi in piata fiind pe la ora patru dupa-amiaza primesc un telefon: ”La ora 8 sa fii in Bucuresti!”... Nu am fost la opt.

Am ajuns abia la opt jumatate. Seara. La 4 dupa amiaza cumperi carne in Timisoara iar la 9 seara canti in Diesel la Bucuresti... Macar mi-a trecut teama de a zbura. Aia capatata acum ceva ani...

Am capatat in schimb una noua... Teama de durere... La coborare timpanele si cutia craniana dadeau senzatia ca stau sa explodeze si primele 10 minute le-am cantat intr-o nelinistitoare surzenie......

Si uite asa sunt din nou la Bucuresti. Doua seri la rand i-am vazut pe cei de la The Jacks... Mi-era dor de ei.. Acum o sa ma pun la refacere prin somn... La capitolul asta sunt corigent... Si e bine sa fiu precaut... Maine nu se stie ce va fi....