INCEPUT (NEDORIT) DE MATURITATE

Este ciudat sa te intrebi dupa ce ai implinit patruzeci de ani daca esti un om matur... Insa zilele acestea s-au intamplat cateva lucruri care m-au pus pe ganduri... Am sa incep cu tragaciul pe care a apasat indexul ratiunii si a extras din subconstient toate gandurile acestea... Veti remarca insa ca toate mi se trag din vecini: si tragaciul, si teava ghintuita, si cartusul....

Ieri am schimbat cateva cuvinte, asa, din poitete, cu o vecina, irlandeza, ce il scosese la plimbarea de dupa amiaza un catelul negru si de rasa nedefinita... Din politete in politete, referindu-se la catel, s-a referit la el ca la un copil, asa ca am intrebat-o daca are copii... Raspunsul mi-a placut: "Am doi. Catelul si sotul..."

Stiam vorbele acestea pe care le spun femeile, dar abia ieri am simtit ca s-ar putea ca intregul sex feminin sa creada acest lucru... Si am inceput sa ma intreb ce le determina sa faca astfel de afirmatii?!! Este doar o placere si un alint izvorat din instinctul matern sau exista si substraturi mai adanci?

Tot ieri s-au mai intamplat doua lucruri: am fost naucit pentru cateva clipe de frumusetea unor ochi verzi-albastri, proprietatea unei rarisime frumuseti britanice. Naucit doar cateva clipe pentru ca mi-am revenit urgent in fire, ramanand totusi regretul ca nu sunt cu vreo douazeci de ani mai tanar...

Celalalt lucru la care am asistat dor a fost un caz englezesc de violenta domestica, ce a avut ca finalitate lacrimile unei femei, un copil speriat, si un barbat luat la intrebari de politie... Toate aceste s-au suprapus la imginea aproape hollywood-iana a unei alte britanice ce arunca afara hainele fostului priten pe care il prinsese cu alta, dupa ce in prealabil aproape ca il iertase fiindca ii facuse praf masina, ca finalitate a mixului format din priteni si bauturile tari...

Toate astea imi treceau prin minte azi-dimineata in timp ce apa se imprastia peste mine din intrumentul in forma de jumatate de receptor de telefon pe care il numim simplu: dus. Si am ajuns sa ma intreb cat de matur sunt eu... De fapt, ca sa fiu cinstit, ma intrebam daca procesul meu de maturizare a inceput inca...

Si, la fel cum zic unii ca toata viata ti trece prin fata ochilor inainte de Marele Salt Final, mie au inceput sa mi se derulezecu o viteza uluitoare imagini din trecutul meu, ca niste luminite mici si rosii, mii de semnale de alarma, care aratau ca o epidemie de pojar in fata ochilor mei...

Si fiecare amintire era o mustrare... Fiecare mustrare era o sentinta... Si fiecare sentinta spunea mereu si mereu acelasi lucru. Astazi am aflat ca sunt imatur la maturitate. Dar, precum am spus mereu ca tineretea nu tine de etate ci de prospetimea gandurilor la fel si maturitatea... Nu tine de varsta ci de modul in care faci alegerile...

Acum sunt impartit in doua jumatati... Una refuza sa se conformeze descoperirii si imi cere sa merg pe aceeasi linie ca si pana acum, pentru ca alegerile maturitatii sunt o piatra de moara la gatul visarii si instinctelor creative, o renuntare la idealism. De cealalta parte a baricadei jumatatea ce pledeaza pentru maturitate imi spune ca am avut tot timpul din lume ca sa fac ceva din visele mele si ca acum a venit momentul alegerilor facute dupa raceala pragmatica a unor calcule. Nu neaparat matematice desigur...

Hotarat lucru nu este usor sa fii imatur la patruzeci si doi de ani sa descoperi acest lucru si sa te mai si framanti din cauza aceasta... Ambele jumatati au dreptate. Ambele jumatati pledeaza inca. Cred ca acesta este inceputul maturizarii pentru mine. Nedorit. Sper sa nu fie asa... Stiu ca mi-ar fi tare dor de macar unele din clipele traite ca imatur...