SINGUR PE PLANETA...

Cand incepi sa privesti inapoi melancolic, iertandu-le tuturor ce iti parea impardonabil, si iertandu-te pe tine insuti pentru greselile ce le-ai comis, facand loc uneori unei prea dulci melancolii, atata de dulce incat poti simti zaharul mustind in sangele ce ti se scurge prin vene, inseamna ca incepi sa imbatranesti... Deja ai un trecut relativ indepartat... Si cu cat te straduiesti sa iti amintesti mai multe detalii cu atat uiti mai multe...

Si mereu, dar mereu, ramai nauc atunci cand lucrurile pe care ai vrea sa nu ti le amintesti, fiindca iti provoaca stari contradictorii, ti le amintesti, si asta inca fara preaviz...Te impinge curiozitatea sa te uiti la ceva fotografii mai vechi. Sau, mai nou, arunci un ochi pe furis la fotografiile prietenilor ce ii ai pe Facebook... Si brusc, o imagine iti trezeste lucruri ce credeai ca le-ai uitat...

Astazi mi-e dor de cineva... Si, din nefericire, ca sa pot infrana aceatsa pornire, va trebui sa imi amintesc de ce nu trebuie sa imi fie dor... De ce am reusit sa imbacsim cu tot soiul de vorbe si fapte nepotrivite un lucru frumos... Fiecare dintre noi... Nu exista un singur vinovat niciodata... Insa cu siguranta exista nepotrivirea... Si aceea nu poate fi reparata nici cu munti de iubire... Am invatat acest lucru pe pielea mea...

Nu regret totusi nimic... Cred ca as fi regretat mult mai mult daca nu am fi incercat... Imi pot inchipui doar ce as fi simtit acum regretand necunoscutul... Sau gandesc astfel tocmai pentru ca am incercat?!! Unii ar spune ca viata e ciudata... Nu este... Viata este frumoasa... Ne permitem noi insa luxul de a o murdarii cu tot soiul de inutilitati...

Eu? Trebuie ca am vreun handicap, din moment ce majoritatea femeilor pe care le-am iubit in viata se indoiesc de tocmai acest lucru... Cred ca l-am si identificat: sunt incapabil sa acord atentia dorita, in modul in care este ea dorita si in momentul exact cand este ea dorita de sexul feminin... Pentru ca nu as lasa niciodata deoparte ceea ce scriu acum spre exemplu pentru a vorbi despre cumparaturi sa zicem... Si asta probabil inseamna ca inca am sufletul salbatic... Uneori insa regret ca nu am fost domesticit...

Astazi, desi sunt inconjurat de lume si schimb mesaje cu prieteni aflati aiurea prin lumea aceasta, ma simt cumva singur pe planeta... Si e atat de straniu... Nu ma deranjeaza deloc... Imi pare ca mi se potriveste... Insa  tocmai aceasta este defectiunea mea... Omul nu este facut sa traiasca singur...Si nu pot sa nu ma intreb... De ce nu ma mana nici un instinct, dar absolut niciunul ca sa inlocuiesc cifra "unu" cu dulcele "doi"... Sau, de ce nu, chiar mai mult decat atat...