MUSTESTE PAMANTUL (reluare)

Musteste Pamantul de mediocritate ce viseaza la statutul de "jupan"... Atat de tare musteste Pamantul incat s-a transformat intr-un lut cleios, pe suprafata caruia ne gasim din ce in ce mai greu echilibrul... 


O lupta surda, continua si lipsita de sportivitate are loc... Nu pentru recunoastere ci pentru impunerea fortata pana la violenta a nivelelor mediu si mediocru drept egale cu elitele... Totul incepe sa nu mai aibe nici un sens in conditiile acestea... Retragerea in sine pare a fi solutia... Iesirea la rampa numai pentru o fractiune de secunda, cat mai rar cu putinta, pentru ca sa iti manifesti totatlul dezacordul...

Idealurile sunt confundate cu malformate idei materialiste, si nu au nici un fundament emotional profund... Superficialitatea este tradata de luciul efemer al unor obiecte de care oamenii nu au neaparata nevoie dar care le-au devenit factori de decizie in stabilirea ierarhiilor...

Omenirea este din ce in ce mai frivola, mai vulgara... Ciudat, tehnologia ar fi trebuit sa ne elibereze, sa ne lase mai mult timp pentru spiritualitate... Dar cum trebuia sa avem si o constiinta comuna mai dezvoltata, cunoasterea a adus adormirea ratiunii, si a devenit astfel un factor periculos, tragandu-ne in mod inselator catre autodistrugere...

Suntem mai vulgari, mai reci, mai nesimtitori, mai egoisti... Suntem mai rai, mai lipsiti de empatie, mai tehnologici in simtaminte... De parca am imprumuta modul de functionare binar, in care totul este "zero" sau "unu"... Un management rece al vietii care astfel isi pierde din culoare capatand doar nuantele metalice ale siliconului...

Inima mea oboseste uneori la vederea acestor lucruri... Si atunci mai inchid un pic usa catre lume... As vrea sa o pot inchide de tot... Nu am invatat inca mecanismul de inchidere ermetica, fara transferuri de energie... Dar il caut... Il caut... Il caut... Il caut...