"OH HAPPY DAY"

Ma bucur intotdeauna, ca un copil, atunci cand vad actiunile sau eforturile mele rasplatite. Chiar si cu o vorba buna. Mai ales atunci cand nu astept ca acest lucru sa se intample... Este un semn ca punerea de suflet intr-o actiune si-a atins scopul... Nu este o bucurie malformata. Este o bucurie generata de faptul ca astfel mi se confirma ca ceea ce fac este apreciat de cei din jur si astfel sunt motivat sa merg mai departe...

In Duminica sarbatorii pascale, serviciul religios s-a tinut intr-o mica piata. Este intotdeauna un semn de mare incredere atunci cand cineva iti acorda o responsabilitate. Si datoria mea a fost sa tin in brate chitara pentru ca sa acompaniez fetele. Cu placere! Impreuna cu Liz, Cat si Katrina, trei voci care, desi fiecare separat au un timbru aparte si atrag atentia, au dat impreuna o forta extraordinara celor sase cantece care celebrau Invierea lui Cristos, devenind o unica si vibranta voce.

Eu nu am cantat decat un singur cantec, singurul gospel traditional in limba engleza ce il stiu in afara de "Amazing Grace": "Oh Happy Day". Am descoperit destul de recent ca trebuie sa ma reobisnuiesc a ma acompania cu chitara, pe care am lasat-o atata vreme deoparte... In plus stilul muzical cu totul nou si cantecele in prima auditie nu au ajutat la rezolvarea rapida a acestei probleme...

Au trecut zile bune de atunci si aproape ca uitasem, concentrat fiind de cantecele noi pe care trebuia sa le invat. Acum de fapt asta ar trebui sa fac... Insa, precum ma stiti, daca trebuie, refuz... Ciudata creatura mai sunt si eu... Nu ma mir ca unora le sunt insuportabil... Mai ales acelora care incearca sa ma stranga cu usa, facandu-mi viata amara in incercarea de a ma controla...

Toti acestia au avut neplacuta surpriza de a vedea ca prefer dormitul sub cerul liber si ca ceea ce predic am obiceiul de a face: decat sa traiesc in genunchi, primind resturi de la masa vreunui stapan, prefer sa traiesc chiar si in mari lipsuri, dar liber... De aceea, ori de cate ori mi se acorda o farama de recunoastere, toate indoielile mele sunt spulberate stiind ca fac ceea ce trebuie si ca fac bine ceea ce trebuie.

In tara am avut parte de doar cateva aparitii televizate si de cateva razlete pomeniri in ziare, mai mult cele locale, desi am trait acolo vreme de mai bine de patruzeci de ani. Astfel, dupa nici doi ani petrecuti intr-o alta parte a lumii, nu va pot descrie sentimentul ce l-am avut citind cele cateva randuri scrise in ziarul britanic "Tenerife Weekly"...

Este pentru prima oara cand o actiune la care particip este mentionata intr-un ziar din strainatate. Si am stiut dintotdeauna ca Dumnezeu este marele facataor de dreptate. Imi lipseste insa rabdarea si intelepciunea de a astepta momentul respectiv. De ce mi se pare intamplarea extraordinara? Simplu! Pentru ca este vorba despre muzica si pentru ca este vorba de o comunitate vorbitoare a limbii engleza. Adica este vorba despre oameni ce au cunoscut live mare parte a muziciii pe care noi o apreciem doar din ceea ce am auzit sau am citit.

Desigur, apare si sarpele mandriei, reprezentat de faptul ca nu ma pot opri din a ma bucura de faptul ca vorbirea limbii engleze nu tradeaza deloc originile mele si ca in continuare, la auzul faptului ca sunt roman, britanicii raman uimiti... Incerc sa imi reprim aceste puseuri insa gandesc adesea la faptul ca eforturile facute inca din copilarie de a invata ceva despre ceva sunt si ele cumva rasplatite.

Am presarat aceasta postare cu cateva fotografii. Undeva, in dreapta primei fotografii, ascunsa in umbra, sta iubita mea Gretschen, asa cum ii spun eu chitarii mele... Mi-am amintit o intamplare ce ar fi fost hazlie, daca nu ar fi spus multe despre isteria ce stapaneste mintile romanilor acum...

Gretschen este o chitara marca "Gretsch". De culoare portocalie. Am ales culoarea aceasta din mai multe motive: Unul ar fi faptul ca este vizibila pe scena si ca arata extraordinar pe fond negru, dar nu mai putin important a fost faptul ca unul dintre chitaristii mei favoriti, Brian Setzer, canta pe un "Gretsch" de aceeasi culoare... Asa ca va inchipuiti stupefactia mea cand am fost intrebat daca chitara mea este portocalie pentru ca sunt pedelist... Mare este gradina Ta Doamne...

Ca sa revin la oile noastre... Din nefericire, precum mi se intampla mereu, nici eu, nici fetele nu avem vreun instantaneu din momentul in care am cantat, dar sper ca voi gasi in curand printre cei care au fost in public persoane ce au astfel de fotografii...