SI TOTUSI, ASTENIA...

Transpiram. De cald. Dupa doua trei zile de primavara iata, vine vara peste noi... Se pravaleste. Brusc si din senin. Prin astenie am trecut cu viteza. Fara ca sa o bag in seama.

De ceva vreme inspiratia ma parasise. Aceea de a scrie vreau sa zic. In schimb activitatile mele au crescut in intensitate. O zbatere sterila si care nu s-a finalizat deocamdata in nimic... Poate in idei doar... Cand scriu scriu ca sa nu uit ca am un blog...



Politica mai nou ma lasa rece... Desi intotdeauna m-am infierbantat... Ma uit cum fiecare pasare piere pe limba ei... Antenele o dau de acelasi gard. La mijloc randasii. Noi. Palmasii. Si tot la fel. Neimportanti. Exista insa o diferenta mai nou... Mie mi se rupe. De tot. 


Urate cuvinte. M-am obisnuit sa le spun fara sa gandesc la ce se refera... De fapt sunt apatic si imi savurez zilnic supravietuirea... Cu patima... Cu bucurie... Cu zambetul pe buze. Chiar si atunci cand muschii fetei ar trebui sa exprime ingrijorare...



Pentru unii viata inseamna sa promita marea cu sarea... Pentru altii inseamna sa creada si sa spere. Eu m-am saturat de amandoua taberele. Eu nu mai am rabdare sa astept ani pentru implinirea unei promisiuni.

A existat insa un om care m-a ajutat atunci cand toata lumea imi punea piedica. Fara el nu as fi rezistat in ultimele luni prin Romania. Mai exista si astfel de caractere. Dar rar. Nu i-am cerut acordul pentru a-i scrie numele asa ca nu am sa il desconspir...


Am o singura dorinta: sa traiesc in liniste. Asta inseamna sa cant. In primul rand. Nu ma pot desparti de aceasta latura a mea. Ma defineste intr-un mod pe care imi pare rau ca l-am acceptat atat de tarziu. Sper ca nu prea tarziu...



Peste tot in jur se duce o lupta surda pentru a supravietui... Chiar si aici. Doar ca nu cu aceeasi ferocitate ca acasa. Si, din cate realizez , cel mai adesea nu castiga cel mai bun... Ba mai mult, cum nivelul cel mai cel de la noi este de nivel mediu comparativ cu ceea ce ar trebui sa fie duhoarea mediocrului iti inunda imaginatia...



Am invatat sa traiesc inconjurat de mediu sau mediocru... Ignor cu desavarsire cocoseii care isi inchipuie ca patratelul pe care il stapanesc ei este tot Universul, doar ca sa se simta ei cu creasta mai rosie si mai mare...



Mai nou sesizez ca, desi uneori ma manifest prin puseuri agresive, a pus stapanire pe mine o noua senzatie: ignor ceea ce nu imi foloseste. Pur si simplu. Nu am nevoie de incarcari suplimentare.



Poate voi scapa daca nu cumva am scapat deja de blestematul dar pe care l-am primit la nastere: empatia... Cert este ca pe zi ce trece sunt tot mai linistit. Si la mine asta se manifesta fizic prin kilograme mai putine...



Inca nu stiu daca voi pleca sau nu din tara... Am amanat decizia dar nu pentru multa vreme... Mi-am dorit foarte tare sa pot sa fac ceva aici. Dar daca nu se poate decat in conditiile altora, atunci cand aptitudinile sunt ale mele va trebui sa spun nu. Si multumesc.



Pana la urma, nu pierd nimic plecand de aici. Romania este o tara de factura africana situata din greseala in Europa. Suntem mereu la coada unei Europe extrem de civilizate...



Nu sunt un individ santajabil. Si accept greu un compromis. Pentru ca stiu exact cat valorez. Nu am nevoie sa ma aplec pentru ca nu este cazul. Am facut asta. Si m-am indatorat inutil. Cand a fost sa cer EXACT ceea ce imi doresc eu, usile s-au inchis.



Refuz sa fiu un om controlat sau controlabil. Mi se rupe de ce cred altii. Prefer lucia saracie decat traiul indestulat dar inghitind caviarul cu noduri... Poate ca sunt nebun...


Sau poate ca sunt romantic... Sau pur si simplu un razvratit cu idei justificate... Mai ales cand privesti infectia si mizeria in care au loc toate intamplarile din vietile noastre...

Incepe sa imi fie clar ca sunt astenic desi cand am inceput sa scriu aceste randuri credeam ca mi-a trecut deja...