PROCES DE CONSTIINTA

Este intotdeauna mai usor sa identifici o boala la altii decat la tine insuti. Este intotdeauna mai usor sa prescrii medicamentul decat sa il iei tu insuti. Si, exact din cauza aceluiasi mecanism, erorile si defectele celorlalti sunt mai vizibile si deci mai usor de criticat. Este intodeauna mai usor sa vezi paiul din ochiul altuia decat barna din ochiul tau. Insa stiu ca nimeni nu este perfect.

De aceea, uneori, le cer prietenilor mei sa imi spuna cu adevarat ceea ce gandesc despre mine. Nu ar trebui sa fac asta. Ar trebui ca oamenii sa spuna ceea ce gandesc intotdeauna. Un proverb arabesc spune ca nu iti este prieten acela care te face sa razi ci acela care te face sa plangi. Adica acela care iti spune adevarul.

Nu sunt perfect. Unele defecte si erori de gandire sau comportament mi le identific. Le cunosc. Si tocmai de aceea sunt atent la ele, si cand apar muncesc asiduu pentru a le corija. De aceste defecte nu imi este teama. Pentru ca inceputul rezolvarii unei probleme este sa identifici faptul ca o ai problema respectiva de rezolvat...

Insa imi este teama de acele defecte pe care nu le-am identificat, care exista vizibil doar pentru cei din jur, datorita carora actionez crezand ca actiunile mele sunt corecte... Sunt ingrozit de faptul ca cei care imi sunt prieteni, cred ca a le fi drag de mine inseamna neaparat a ma cocolosi fara a-mi spune cand gresesc...

Din acest punct de vedere trebuie toti sa ne sustinem unii pè altii. Desigur atitudinea suparacioasa a romanului la rostirea adevarului ii opreste pe multi sa spuna ceea ce gandesc cu adevarat. Jumatatea de "om nou, creatie postbelica initiata sub regimul comunist, si desavarsita din 1989 incoace de urmasii lor, care astazi vorbesc despre "revigorarea socialismului in lume", ä stalcit grav din acest punct de vedere raporturile sociale si comunicarea...

Pentru ca am ajuns sa tacem in fata oricarui trambitas de profesie, in fata oricarui coate-goale. In fata oricarui vita-vercea. Apropos, incredibil Caragiale!!! Fin analist. Atat de fin incat pare sis scriitor S.F. si analist social deopotriva... Ai crede ca nu mai exista caracterele ridicole ce ne-au fost prezentate acum aproape un secol si jumatate. Dar, vai! Ele exista. Si datorita unui soi de "omerta" autohtona exact acestor specimene le-am ridicat la rang de modele pentru copiii nostrii. Destul!

Cat despre mine, stiu ca nu sunt perfect... Vreau sa stiu cand gresesc... Cum as putea sa corectez o greseala fata de cineva daca nu mi se spune ca am gresit?!! Am citit candva o carte ce mi s-a parut de capatai. Cartea se numea "Secretele succesului" si ii apartinea unui american, Dale Carnegie. Aveam si un citat favorit:

"In fiecare vara, ma duc la pescuit pe lacul Maine. In ceea ce ma priveste ma înnebunesc dupa fragi

cu smântâna. Dar am descoperit ca, pentru o oarecare ratiune misterioasa, pestii prefera ramele. Deci, când

pescuiesc nu ma gândesc la ceea ce îmi place mie. Ma gândesc la ceea ce le place pestilor. Nu pun în

cârlig fragi cu smântâna, ci aleg un vierme bun sau vreo lacusta. De ce n-am folosi fata de oameni aceeasi tactica ?"...

Japonezii au si ei acelasi sistem de a comunica. Majoritatea celor care citesc "Shogun" al lui James Clavell sunt incantati de scenele erotice in care apar si jucarii ce le infierbanta imaginatia... Adolescent fiind cand am citit cartea ii pot intelege in parte. Insa dupa atatia ani de la prima lecturare am descoperit ca pe mine m-a impresionat modul de comunicare al japonezilor in epoca medievala.

Vedeti voi insa, aceste lucruri pot fi facute doar cu oameni ce au un anumit nivel de educatie. Cu oameni la care daca bati saua, iapa pricepe. Stiti de cate ori am incercat sa folosesc aceasta tactivca si de cate ori am esuat pentru ca desi eu vorbeam in parabole despre o problema existenta interlocutorii mei nu intelegeau deloc despre ce vorbesc, sau aveau senzatia ca nu despre ei vorbesc, atunci cand prezentam problema ca fiind una intalnita in alta parte? Mi se intampla des si astazi.

Aproape ca iti vine sa renunti. De fapt stau si gandesc acum ca ar trebui sa revenim la vorbele spuse din topor pentru cei care sunt din topor si la comportamentul acela cu manusi fata de cei care pricep ceea ce le spui si au decenta necesara de a corija ceea ce le-ai scos in evidenta ca fiind malformat in modul lor de a gandi sau a fi...

Probabil ca unii dintre cei ce mi-au fost apropiati o vreme si citesc acum aceste randuri vor realiza ca de fapt adesea ceea ce credeau ei ca este gunoi ascuns sub pres era pentgru mine extrem de vizibil si urat mirositor. Si sper din tot sufletul ca prin aceste randuri sa provoc o mini-revolutie pentru persoana mea... Sa pot sa ii fac pe cei care ma stimeaza cu adevarat sa imi spuna ceea ce gandesc despre mine, fara sa le fie teama ca ma ofenseaza.

Dimpotriva. Eu voi respecta intotdeauna pe acela care imi spune ceea ce are de spus in fata. Pe acela care imi zmbeste in fata si arunca vorbe de ocara atunci cand lipsesc de la masa nici macar nu merita sa il pomenesc. Uneori le citesti pe fata gandurile, si e trist sa ii vezi zambindu-ti, crezand inca o data ca sunt cei mai isteti si versati intriganti sustinuti de pamant...

Am nevoie sa cunosc detalii despre mine. Despre cum ma vad cei din jur. Toti avem. Suntem, asa cum am mai spus si alta data, legati unii de altii prin fire invizibile. Chiar si la nivel energetic daca vreti. Pana la urma, nobletea si educatia pot fi evaluate si din modul in care un individ isi insuseste o critica si nu modul in care stie sa ii pèrie pe altii chiar si atunci cand acestia in mod clar nu numai ca nu merita a fi periati, ci inca mai mult, trebuiesc mustrati...

Constiinta mea este treaza. Sta la panda in cautarea erorilor ce le comit. Si atunci cand ma mustra este ingrozitor. Este intr-adevar un proces. Mustrarea de constiinta este pentru mine cea mai dureroasa pedeapsa. Este obositoare. Nu ma lasa sa fac ceea ce altii fac cu o gretoasa dezinvoltura... Constiinta, aceea educata, dezvolta un stomac fin, ce nu poate fi umplut cu resturi din ghena de gunoi...

De aceea, omule cu inima buna, oricine ai fi, cand ma vezi, spune-mi ce este bun la mine. Caci am nevoie si de incurajare. Dar vreau sa imi spuneti si cand am gresit. Ca sa ma pot corecta. Ca sa fiu in fiecare zi mai putin colturos. Mai slefuit. Mai OM. Pot simti intotdeauna dojana unei inimi curate, lipsita de ganduri ascunse...

Doar cei rai si cu inima plina de viclesug sa nu indrazniti vreodata a folosi aceste randuri impotriva mea, aruncand cine stie ce minciuni. Voi nu numai ca nu sunteti fara de pacat, ci sunteti ca porcul care, atunci cand da de mocirla, nu o ocoleste ci ii place sa se tavaleasca in ea... Oricata placere ati gasi in a imi spune lucruri neadevarate doar pentru placerea de a ma vedea suferind, prin nedreptele voastre judecati nu puteti judeca sau mustra asa cum o face propria-mi constiinta!