O seara de marti la Big Mamou...

"Vii si tu, ca e seara de jam la Big Mamou?"

Asa a inceput totul... Cu o intrebare. Si ma gandeam ca nu am mai facut asa ceva de mult si ca m-as duce si ca nu m-as duce...

Dar miscarea aceea browniana indusa pana la nivel celular in mine de muzica nu m-a lasat in pace, m-a scos din toate comoditatile posibile si m-a trimis cu un sut in dos pentru o mai mare viteza catre Big Mamou, unde aveam sa traiesc senzatii pe care macar uneori as vrea sa le pot produce...

Toate generatiile si-au dat intalnire parca in acea sera: De la tinerii din Phenomenon pana la veterani si totodata respectati muzicieni din trupe foarte cunoscute ca Holograf... La mijloc alti muzicieni cunoscuti reprezentand mijlocul distantei dintre generatii...

Cum nu stiam ceea ce va urma m-am suit pe scena cu trei piese dar una singura era cu adevarat mai dificila: "I Don`t Need No Doctor" , o piesa aproape necunoscuta a lui Ray Charles care a devenit un mare hit in intrepretarea de exceptie al lui John Mayer alaturi de John Scofield...

Ei si dupa aceea a venit traznetul: Calin Grigoriu (chitara), Cyfer (chitara), Alex Lambrino (Talisman) la bass si nu in ultimul rand Fernando Draganici (Talisman) la tobe. Si bineinteles Nadine.. Ooo, daaa... Nadine, cea pe care unii o cunosc dintr-un proiect lansat de ceva vreme pe piata... Fara o nota ratata, indiferent de intervale si cu o putere de expresie vocala uimitoare, alaturi de instrumentisti de valoare, intre care Calin Grigoriu, aflat intr-o stare efervescenta molipsitoare au facut din "Kashmir" al lui Led Zeppelin o piesa docta, prin improvizatii jazz, cantate cu dezinvoltura artistului care si-a educat talentul, sai, care desi nu stie incotro il va duce creatia, se lasa dus de val.













Incet mi-am revenit din starea de soc emotional dupa ce au mai intrat pe rand si altii... Intr-un tarziu, credeam ca totul s-a linistit... Dar a venit finalul... Cu Nashul (Sistem) la tobe si o formula aproape identica cu cea de la piesa "Kashmir", cu o muzicuta extraordinara in mainile unui alt muzician de marca m-a facut sa ma simt mic in lumea artei reale...

Cinci oameni s-au pus la instrumente si au executat trei piese in care break-urile, intonatiile, accentele, toate au fost executate de parca ar fi fost repetate in sali timp de nenumarate ore...

Celor carora nu le-am postat numele sunt oameni pe care nu-i cunosc suficient si a caror permisiune de a vorbi despre ei nu le-am cerut-o. Daca o voi primi voi posta si numele lor... Sunt nume sonore cu siguranta...

Le multumesc tuturor din suflet ca m-au lasat in preajma lor timp de cateva ore... Am parasit locul la fel de nesimtit ca si inainte... Voi continua sa cant... Atat cat ma pricep. Pana la urma muzica se face si cu tupeu daca ai bun simt muzical... Dar imi scot palaria in fata celor care mi-au amintit inca odata ca in Romania se face muzica de calitate.

Asta s-a intamplat intr-o seara memorabila de marti la Big Mamou...

FIFTY - FIFTY (tragicomedie). MOTTO: Mai bine o jumatate sanatoasa decat un intreg bolnav)

• Jumatate in serios - jumatate in gluma
• Jumatate rautacios - jumatate binevoitor
  
• Jumatate invidios - jumatate admirativ
  
• Jumatate periculos - jumatate hazliu
• Jumatate cu dusmanie - jumatate prietenos
  
• Jumatate pe ascuns - jumatate la vedere
• Jumatate ca tiganu` - jumatate patriotic
  

Cam asa mi-a sunat in urechi mesajul unui "prieten", care incerca sa imi explice ca nu prea am nimic in comun eu cu Noua Dreapta (el fiind membru, eu aproband cateva idei ND) si cu Romania, legand chestia asta de faptul ca sunt jumatate sarb (dupa mama). In caz ca nu ati stiut (nici eu nu stiam) exista ceva diferende teritoriale intre romani si sarbi dar acolo de unde sunt eu, mai pe la granita de Vest si pe unde intra vantul in tara, nu prea face nimeni spume la gura pe tema asta...

Avand in vedere situatia economica si politica in care se afla cele doua tari ma gandeam ca se aplica si la nivel geopolitic, si foarte bine inca, principiul roman "divide et impera". Pana una alta ma simt roman si la mine acasa. Militez la vedere pentru o Romanie mai buna si un roman genetic imbunatatit. Poate ca nu ar trebui sa fac asta... Sau poate ca numai eu nu vad bine si totul e roz in Romania...

Nu ma ascund si nu mi-e frica de oameni, pentru ca ei nu imi pot face nici un rau. Cel mult pot sa imi ia viata... Nu am nimic de pierdut si nici timp nu am sa ma impiedic de cioturi...

• jumatate sarb - jumatate roman

Cica jumatatea sarbeasca ma descalifica de la statutul de roman... Am un raspuns pentru toti aceia carora fundul meu li se pare apetisant, astfel incat ma tot musca de el:

De cand a devenit asta o problema, mai astia? Sau va macina invidia si rautatea pentru te miri ce alte motive numai de voi stiute? De cand e asta o problema pentru voi, cei care vorbiti in soapta pe la colturi, si, tot pe la colturi, va afirmati patriotismul, desi VOI sunteti aceia care vindeti marfa tiganilor pentru un ban in plus (aici ma refer inclusiv la marii "patrioti" romani care canta sau au cantat manele)?!! Nu-i asa baieti? La placinte inainte la razboi inapoi, nu?!! Cand bucatele sunt pe masa aveti curaj!!! Halal sa va fie!!!

Acu a vorbit jumatatea aialalta tuturor acelora care, asemeni "prietenului" sus-mentionat si al carui nume nu are nici o importanta, au placerea infantila de a se juca mereu cu lopatica in rahat...

Raman la parerile mele... Nu am obosit si nu voi obosi niciodata sa apar principiile in care cred, mai ales in fata lindicului cu tupeu obraznic. Asta face cu adevarat un barbat sa fie barbat!

Aceasta postare nu va primi nici un comentariu fara identitate clara. Lasii si placintarii nu au ce cauta!

ACEASTA NU-I LUMEA MEA (proprie, scrisa azi 19.03.2009)

ACEASTA NU-I LUMEA MEA

Aceasta lume este a lor.

Lumea celor rai.

Traiesc aici dar nu fac parte din ea.

Cu oameni-caini si cu oameni-lingai,

Aceasta nu-i lumea mea.

Aceasta lume este a lor.

Adevarul se pierde-n perdele de fum.

Intr-o zi ca multi altii de aici voi pleca.

Sunt doar spectator,

Aceasta nu-i lumea mea.

Ma tin deoparte si ma feresc,

De molima aceasta

Sa ma molipsesc.

Ma zbat uneori sa opresc ceva,

Dar aceasta nu-i lumea mea.

Aceasta lume este a lor,

Si pot sa faca ce-or face cu ea.

Astept sa se intample ceva si sa zbor

Aceasta nu-i lumea mea...

DOAR MORT DEVII LEGENDA?

Altfel nu ai nici o sansa...

Am vazut zilele acestea o mare agitatie si tot soiul de lume care deplange moartea lui Marian Cozma. Si chiar asa se cuvine cu conditia ca cei care tot isi varsa lacrimile pe internet si pe TV sa nu fie tributari influentei mass media ci sa-l fi cunoscut cu adevarat pe tanar asa cum era el si sa-l fi apreciat si in timpul vietii pentru performantele sale...

Trimit unii si altii, care simt ca acum e momentul sa arate ca si ei exista, si se folosesc de orice prilej ca sa iasa din anonimat, tot soiul de mesaje pe internet si ma intreb: oare talentul dat de Dumnezeu trebuie sa moara odata cu omul, pentru a fi recunoscut? Nimic nou... Se stie despre pictori mai ales, ca devin mai notorii decat au fost vreodata in viata, dupa ce au trecut la cele drepte...

Eu unul, fiind atat de absorbit de partea cu muzica si atat de indolent de gras, desigur ca nu am nici o legatura cu sportul... Asa ca spre rusinea mea recunosc faptul ca nu am auzit de acest om inainte... Si indolenta mea este caracteristica majoritatii conationalilor mei... Este o chestiune de genetica daca ma intrebati pe mine.

Si totusi la romani mai e ceva in plus: fereasca sfantul sa ai vreun talent! Va deveni o piedica in calea fericirii tale depline, pentru ca romanii iubesc cu mare aplomb mediocritatea. Iubesc si aplauda curvele, smecherii umflati in sali de fitness si tot soiul de ratati care cred ca daca au bani sau au aparut cumva pe sticla sunt semizei.

Elite avem dar cine le mai asculta? Se imputineaza pe zi ce trece, si, cu tristetea indulcita de satisfactia muncii lor se autoexileaza intr-un univers propriu... Noi, desigur, ii vom aprecia, dar nu vii... Singurul talentat bun in Romania este cel mort, cu rare exceptii. Pe cel viu il ironizam, ba chiar il si scuipam altadata, ca are alte pareri... Pai nu asta este si ideea? Nu de aceea sunt geniali? Nu fac ei diferenta identificand ceea ce noi nu putem?

Daca stau sa gandesc mai bine, avem chiar si categorii de mediocrii pe taramurile mioritice... Mediocrul needucat care se manifesta exclusiv fizic impunand simplitatea intelectului sau cu pumnul. Cel mai rau insa este mediocrul educat... Pe asta il recunosti dupa aerul de doct pe care il afiseaza... E mereu calm, dar ironic... Si ironiile sale, carora el le spune glume, vor fi un atac direct orientat catre persoana aflata in vizor... Este metoda lui favorita de intimidare.

Asta face pe pacifistul, dar daca nu te convinge cu cunostintele sale, sufletul sau mic se strange intr-un puseu de furie, care se manifesta printr-un zambet fortat sau un ranjet, si arunca asupra ta tot arsenalul de mistocareala caragialeasca pe care il are il stie. Chiar se si antreneaza in acest sens. Si adesea este admirat pentru modul in care face conotatiile acelea pe care le gaseste batandu-si capul ce sa mai spuna ca sa umileasca omul din fata lui... Desigur ca tu neavand aceasta mentalitate vei fi prins cu garda jos si chiar vei parea prost sau fraier (ca tot aia e)...

Imi vine in minte cum in decembrie trecut, cand ne-a parasit Adi Mocanu, toata lumea vorbea de talentul sau muzical, de perspectivele sale care nu au mai apucat sa se fructifice. Mie imi pare rau si acum ca nu am avut ocazia sa vorbesc cu el dupa ce ne-am certat. S-au spus vorbe grele atunci... Unii chiar au uitat vorbele urate ce le spuneau despre el pe la spate. Au trecut doua luni si doua zile de la inmormantare si vorbele au amutit... asa cum vor amuti si despre Marian si cum vor amuti despre multi altii daca nu ne ingrijim sa schimbam ceva... In NOI!

O schimbare trebuie sa aibe loc... Schimbarea trebuie sa inceapa cu mine, cu tine si asa pana la urma cu noi toti. Trebuie sa cunosc, sa recunosc, sa am grija si mai ales sa respect oamenii de valoare din Romania, sa le acord in continuu recunoasterea talentului si muncii lor si NICIODATA sa nu tratez aceste valori, binecuvantate de Dumnezeu cu ceva ce eu nu posed, altfel decat merita.

Desigur se ridica statui si se tin comemorari cu discursuri bombastice si asa aflam ca cel care nu mai e a fost. In fata mortii nu mai avem curajul sa ne imbatosam in virtutea penajului nostru mediocru.

Mai avem noi romanii avem si alte probleme cu valorile noastre... Adoptam orice este din afara Romaniei si luam de bun orice nu ne apartine... Chiar si manelele, care sunt o jalnica interpretare a unor melodii furate cu tupeu, vin din afara granitelor... Mediocritatea da din coate in continuu, mioritic, ca sa-si faca loc si sa iasa in evidenta... Asa am ajuns sa vedem mari actori ai scenei romanesti ca se zbat in lipsuri materiale. Americanii i-au facut milionari si i-au idolatrizat pe ai lor...

Sa recunoastem valoarea fiecarui individ deosebit, care face diferenta, este ceea ce trebuie sa facem... Asta ne poate face si pe noi deosebiti finalmente... Si cand auzim ironii lansate de otravitoarea limba a mediocrilor sa le-o retezam scurt si cuprinzator: "Poti tu sa faci mai bine acest lucru?" Tupeul nesimtit al mediocritatii e prezent de dinainte de Caragiale si trebuie omorat din fasa, pus la zidul rusinii, pentru ca nimeni sa nu indrazneasca sa scoata un sunet in fata valorii...

Si daca tot suntem aici sa ne punem mereu intrebarea: "Eu pot face asa ceva?" Poate asa, surprinsi ca nu, o sa incepem sa facem diferenta dintre noi si valorile reale, care se afla inca aici si trec timide, tacute, pe langa noi. Si le vom trata cu respectul cuvenit. Cat sunt in viata!

Amin!