NEBUNUL CU OCHII DESCHISI...

Sunt nebun... Sunt anormal... Aud uneori din gura unora ceea ce si mie imi trece prin cap uneori... Si adesea ma apuca spaima: daca e adevarat?!!

Ma simt anormal in majoritatea timpului... Nebun arareori... Dar cand aprofundez lucrurile, si pun intrebarea care descoase toate lucrurile: "De ce?" incep sa realizez ca sunt de fapt un om normal intr-o societate anormala,... O societatein care scara valorilor a fost inversata.

Si pentru ca refuz sa fac parte din masa de manevra, refuz sa ma predau celor care vor sa imi controleze viata pana in cele mai intime momente, sunt considerat a fi anormal. Pentru ca refuz sa accept mediocritatea chiar si atunci cand este vorba de persoana mea, pentru ca refuz compromisurile impuse de forta coercitiva a unui stat care functioneaza in defavoarea mea sunt considerat nebun.

Pentru ca refuz categoric sa ma las inghitit de mocirla in care este tinuta cu capul plecat aceasta natiune de niste nulitati care si-au uitat originile multi se uita nedumeriti la mine

Aleg sa raman cu ochii deschisi si sa stau in uimire privind la lumea care a decis ca raul este bine si binele este rau... Chiar daca asta imi ucide sufletul si pofta de a mai imparti ceva cu ea...

O seara de marti la Big Mamou...

"Vii si tu, ca e seara de jam la Big Mamou?"

Asa a inceput totul... Cu o intrebare. Si ma gandeam ca nu am mai facut asa ceva de mult si ca m-as duce si ca nu m-as duce...

Dar miscarea aceea browniana indusa pana la nivel celular in mine de muzica nu m-a lasat in pace, m-a scos din toate comoditatile posibile si m-a trimis cu un sut in dos pentru o mai mare viteza catre Big Mamou, unde aveam sa traiesc senzatii pe care macar uneori as vrea sa le pot produce...

Toate generatiile si-au dat intalnire parca in acea sera: De la tinerii din Phenomenon pana la veterani si totodata respectati muzicieni din trupe foarte cunoscute ca Holograf... La mijloc alti muzicieni cunoscuti reprezentand mijlocul distantei dintre generatii...

Cum nu stiam ceea ce va urma m-am suit pe scena cu trei piese dar una singura era cu adevarat mai dificila: "I Don`t Need No Doctor" , o piesa aproape necunoscuta a lui Ray Charles care a devenit un mare hit in intrepretarea de exceptie al lui John Mayer alaturi de John Scofield...

Ei si dupa aceea a venit traznetul: Calin Grigoriu (chitara), Cyfer (chitara), Alex Lambrino (Talisman) la bass si nu in ultimul rand Fernando Draganici (Talisman) la tobe. Si bineinteles Nadine.. Ooo, daaa... Nadine, cea pe care unii o cunosc dintr-un proiect lansat de ceva vreme pe piata... Fara o nota ratata, indiferent de intervale si cu o putere de expresie vocala uimitoare, alaturi de instrumentisti de valoare, intre care Calin Grigoriu, aflat intr-o stare efervescenta molipsitoare au facut din "Kashmir" al lui Led Zeppelin o piesa docta, prin improvizatii jazz, cantate cu dezinvoltura artistului care si-a educat talentul, sai, care desi nu stie incotro il va duce creatia, se lasa dus de val.













Incet mi-am revenit din starea de soc emotional dupa ce au mai intrat pe rand si altii... Intr-un tarziu, credeam ca totul s-a linistit... Dar a venit finalul... Cu Nashul (Sistem) la tobe si o formula aproape identica cu cea de la piesa "Kashmir", cu o muzicuta extraordinara in mainile unui alt muzician de marca m-a facut sa ma simt mic in lumea artei reale...

Cinci oameni s-au pus la instrumente si au executat trei piese in care break-urile, intonatiile, accentele, toate au fost executate de parca ar fi fost repetate in sali timp de nenumarate ore...

Celor carora nu le-am postat numele sunt oameni pe care nu-i cunosc suficient si a caror permisiune de a vorbi despre ei nu le-am cerut-o. Daca o voi primi voi posta si numele lor... Sunt nume sonore cu siguranta...

Le multumesc tuturor din suflet ca m-au lasat in preajma lor timp de cateva ore... Am parasit locul la fel de nesimtit ca si inainte... Voi continua sa cant... Atat cat ma pricep. Pana la urma muzica se face si cu tupeu daca ai bun simt muzical... Dar imi scot palaria in fata celor care mi-au amintit inca odata ca in Romania se face muzica de calitate.

Asta s-a intamplat intr-o seara memorabila de marti la Big Mamou...

George Becali a devenit erou. Eu il sustin!

Daca pana la revelionul 2009 il luam in ras pe George Becali, dupa ce l-am cunoscut personal trebuie sa recunosc ca am inceput sa am indoieli... Dar orice indoiala s-a risipit acum in urma arestarii sale care este o sfidare la adresa noastra a tuturor. Omul a avut cu ce si cum sa isi recupereze masina. Chiar daca le-ar fi dat si cateva palme tot era putin pentru furtul unei masini.

As fi de acord cu autoritatile daca am trai intr-o tara unde politia se misca la fel de repede precum a facut-o si el. Asta e de fapt un semnal ca se poate. Toate acestea se intampla dupa ce mai in vara am vazut politisti acuzati de complicitate cu hotii de autoturisme. Dar Becali reprezinta o voce din popor, simpla care poate sa pune bete in roate multora, si care asa ca un fele de Ilie Moromete spune lucrurilor pe nume ridiculizandu-i pe mai marii Romaniei...

Semnal de alarma!!! Statul politist si fosta Securitate nu au disparut deloc. Mentalitatile sunt aceleasi! Acum incep sa isi dea arama pe fata. Si daca ii lasam va fi vai de capul nostru. De aceea acum, dupa ce nu am fost de acord niciodata cu Gigi Becali si il luam in ras, ma vad obligat moral sa il sustin.

Voi merge si eu la protest impreuna cu ceilalti oameni simpli. Asa ar trebui sa faceti si voi! Chiar asa!

Nu luptati pentru el, ci pentru voi insiva, caci semnalul e clar : daca lui i se intampla asa ceva, noi cei multi, si asa destul umiliti, nu avem nici o sansa!

ROMANII INVATA SA ZBOARE...

Batrani sau tineri au obrazul zbarcit
Apasati de poveri, de dureri, de uitare
Cautarea luminii i-a obosit
Romanii acum invata sa zboare...

De la etajul opt, sau etajul trei
Intr-un univers paralel cautand o scapare
Sufletul lor acum de-aici s-a pierdut...
Romanii? invata sa zboare...

Nimic n-au primit, pentru ei nu s-a dat
Nici aer, nici apa, nici flori, nici iertare
Obositi de-a se sufoca infinit
Romanii, invata sa zboare...

E spectacol, e circ, e senzatie, e soc!

E total, peste tot e stirea cea mare...

Eu stau ca si altii, si nu fac nimic

Romanii invata sa zboare...

Ciorile croncane, totul e gri,
Doar sangele-i rosu pe trotuare
Uratii lumii contempleaza ranjind

Romanii invata sa zboare