Viețuirea creștină o înțelegem dogmatică, eclesiologică și ascetică în același timp, dar în această ordine, prin ele urcând către mistică. Primirea, păstrarea și mărturisirea adevărurilor de credință ne deschid intrarea și ne mențin în Biserică prin Sfintele Taine, iar adâncirea trăirii harului primit prin Ele, a vieții Sfintei Treimi, o realizăm prin asceză, toate acestea urmând a ne duce la iluminare și îndumnezeire, la ceea ce numim trăirea mistică.
Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Scriptură luminează și dă putere, desigur, fiecărui aspect al vieții religioase, dar în prezentul articol ne vom opri doar asupra viețuirii ascetice.
Chemarea către o viețuire ascetică completează și de multe ori chiar contrazice modalitatea prin care societatea contemporană încearcă să răspundă problemelor vieții, amintindu-ne permanent că esența lumii este nimicul și că doar rupându-ne de pofta mărului adamic, de „pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții care nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2,16), ne putem umple de har, căci „lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2,17).
Manualele de economie, ce reflectă foarte bine concepția lumii contemporane, mărturisesc în general ca scop al științe economice precizarea și punerea în practică a modalităților în care putem oferi o satisfacere cât mai bună a dorințelor în continuă creștere și diversificare cu un consum cât mai mic al resurselor limitate de care dispunem, fără a produce degradarea mediului. Rezumând, putem spune că știința economică încearcă să ne ofere soluții pentru problema dorințe – resurse. Considerăm însă că se trece prea ușor peste analizarea moralității și oportunității dorințelor și nu se analizează deloc posibilitatea rezolvării problemei și prin reducerea acestora, în timp ce Sfânta Scriptură exact în această direcție luminează înțelegerea noastră.
Potrivit reputaților specialiști în marketing Philip Kotler şi Gary Amstrong, nevoia reprezintă conștientizarea unei senzații de lipsă, în timp ce dorința este forma pe care o ia o nevoie modelată de cultura și personalitatea individului[1], definiții pe care le împrumutăm și noi în prezentul demers. Prin urmare, avem o nevoie atunci când resimțim o senzație de lipsă, iar modul în care știm să ne răspundem la întrebarea ce îmi lipsește? va exprima dorința noastră.
Potrivit Sfintei Scripturi „un singur lucru trebuie” (Luca 10,42), cu alte cuvinte, un singur lucru ne lipsește cu adevărat, acela de a simți prezența harului divin în suflet. Când sufletul este plin de har nu mai poate resimți nicio lipsă, uitând, potrivit mărturiei Sfântului Siluan Athonitul, chiar lumea cu totul: „din pricina iubirii Lui uită lumea”[2]. Așa se explică viețuirea ascetică a proorocilor Moise și Ilie care au postit patruzeci de zile (Ieșire 34,28; III Regi 19,8), fapt pe care mulți nici nu pot să-l creadă.
Dumnezeu, știind însă că firea noastră căzută, pe care am moștenit-o la venirea în lume (Romani 5,18), nu o putem ridica ușor și imediat la o asemenea viețuire, binecuvintează și apoi sfințește treptat viața noastră. El ne oferă natura binecuvântată și sfințită, impregnându-o cu energiile divine, dar și statornicește hotar dorințelor noastre, arătându-ne cât și cum ne putem folosi de ea fără a pierde harul. Altfel spus, Dumnezeu ne arată ce este păcatul, ce este binecuvântarea și ce este sfințenia.
Pentru a ilustra cât mai bine și ușor de înțeles această pedagogie divină ne oprim asupra modului în care lucrează prin intermediul Tainei Cununiei delimitând niveluri ascetice în viața creștinilor.
Mântuitorul Iisus Hristos le mărturisește apostolilor și nu numai lor că „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită.” (Luca 20,34-35) „ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22,30) și că „nu este de folos omului să se însoare” (Matei 19,10), însă nu le pretinde tuturor să anticipeze de aici această stare paradisiacă prin păstrarea fecioriei ori a castității arătând că „nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat” (Matei 19,11), dar nici nu lasă satisfacerea dorinței sexuale fără a-i statornici hotar ci învață că fiecare bărbat poate avea femeia sa însă cel ce „privește cu poftă la femeie (ce nu îi este soție) a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5,28). Prin urmare cununia este binecuvântată de Dumnezeu, iar fecioria ori castitatea sunt un pas spre sfințenie.
În acest sens Sfântul Apostol Pavel spune că „bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.” (I Corinteni 7,1-2) adăugând că „cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.” (I Corinteni 7,38).
Vorbind despre feciorie Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Bună este căsătoria, pentru că-l face pe om să păzească curăţia şi nu-l lasă să cadă în desfrânare şi să moară.”, dar „omului care n-are nevoie de ajutorul ei (…) nu-i nici folositoare, nici necesară.” (s.n.)[3] Iar Sfântul Siluan Athonitul ne descoperă lucrarea harului asupra sexualității atunci când este atinsă măsura sfințeniei: „Cine rămâne în această măsură, pe acela nu-l mai înşeală iubirea fetelor, cu care se desfată toată lumea, căci dulceaţa iubirii dumnezeieşti face sufletul să uite tot ce-i pământesc.” [4]
Exemplificarea de mai sus ne arată că drumul ascetic pornește de la păcat către binecuvântare și de aici spre sfințenie. Aceasta trebuie să fie atitudinea noastră și atunci când ne raportăm la resursele materiale pe care societatea ni le oferă. De la lăcomia de avere să ne îndreptăm spre îndestularea cu ceea ce avem și de aici, prin dărnicie, să mergem cât mai sus spre asumarea sărăciei voluntare.
Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos sunt cât se poate de explicite: „Nu vă adunaţi comori pe pământ.” (Matei 6,19), iar Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre lăcomia de argint, ne arată consecințele nerespectării acestui îndemn: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (I Timotei 6,10), iar la aceasta aducem ca și completare sfatul „Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi.” (Evrei 13,5).
Din acest îndemn înțelegem că într-o primă fază creștinul trebuie să se mulțumească cu cele ce are. Totuși, pentru că creștinului contemporan chiar și aceasta i se poate părea prea mult, îndrăznim să le oferim, acelora care se confruntă cu o situație materială mai precară, nivelul mediu de trai din țara în care locuiesc ca și limită a înavuțirii.
Înfrângându-ne dorința de înavuțire este firesc să apără, dacă muncim tot atât de mult, resurse pe care le putem dărui, iar dacă reducem volumul de muncă ne vom elibera mintea și timpul pe care le putem folosi apoi pentru citirea Sfintei Scripturi și rugăciune.
Ținta spre care suntem chemați de Sfântul Apostol Pavel, odată ce ne-am îndestulat cu cele ce avem, ne este arătată în Epistola Întâi către Timotei „Având hrană şi îmbrăcăminte cu acestea vom fi îndestulaţi.” (I Timotei 6,8). Aceasta este măsura sfințeniei și pe aceasta o au în vedere cei care depun votul sărăciei potrivit rânduielii monahale. Desigur, la aceasta ajung foarte puțini, dar important este ca fiecare creștin să cunoască și să aibă asumat ca mod de viață dorința de a se apropia clipă de clipă de acest deziderat.
Sfânta Scriptură ne luminează cu privire la soluționarea discrepanței dorințe – nevoi la nivel individual, dar asumată fiind calea acestică de fiecare creștin va avea efecte majore la nivel social. O societate în care fiecare adoptă acest fel de viețuire ascetică aproape că rezolvă total problema sărăciei, dar nu prin secătuirea Pământului de resurse în speranța găsirii de noi resurse pe alte planete ci prin modelarea și redimensionarea dorințelor, făcând o analiză temeinică a moralității și oportunității acestora. Într-o astfel de lume nu s-ar putea auzi cuvintele „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul.” (Luca 9,58).
Siluan Popescu
[1] Philip Kotler şi Gary Amstrong, Principiile Marketingului, Ediţia a II-a, trad. Smaranda Nistor şi Cosmin Crişan, Bucureşti, Editura Teora, 2003
[2] Sf. Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ediția a IV-a revizuită, trad. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p 253
[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p 41
[4] Sf. Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ediția a IV-a revizuită, trad. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p 150
Preluare de pe site-ul "Cuvant Ortodox"
.jpg)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Eu cred ca: