ADIABATIC...

Chiar nu mai am chef sa scriu nimic despre nimic. Asa ca am sa scriu despre asta... M-au obosit intr-atat nebunia si prostia oamenilor incat as vrea doar sa merg la culcare si sa visez doar la copilarie...

Cred ca am fost un copil fericit... De fapt sunt sigur... Din momentul in care am gasit muzica (sau ea pe mine) am gasit mereu un loc de refugiu... Poate ca de aceea imi si permit atatea luxuri si fug de responsabilitati... Am in ce sa ma ascund...

Nu am cuvinte de fapt ca sa descriu magnitudinea la care se dezlantuie senzatiile in mine... Daca as putea face acest lucru as putea fi probabil mai usor de inteles... Am sesizat adesea ca ceea ce pentru mine este simplu si limpede nu poate fi inteles decat partial de cei apropiati, carora am curajul sa le spun tot ceea ce gandesc...

Asa ca, incet-incet, am ajuns sa ma simt din ce in ce mai inchis intr-un invelis adiabatic, foarte strans pe corp... Am nevoie de acest invelis ca de un costum de protectie impotriva mitocaniei, tupeului nesimtit, si a mediocritatii galagioase, care mereu te iscodeste, cautandu-ti nod in papura...

Fereasca sfantul sa faci si cea mai mica greseala. Tie nu iti este permis. Singurul perfect in imperfectiune are dreptul sa fie el. El, mascariciul de balci. Caci el, un Mare Maestru al Bascaliei, prezent peste tot in jur, va declara tuturor ca tot ceea ce ai afirmat pana atunci este fals. In virtutea a doar unei greseli... Ce mai conteaza ca singura lui mare realizare este ca nu are nici una?!!

Ma uitam in urma la cate lucruri puteam sa fac si cat de castigati ar fi fost multi daca, in loc sa imi dea la glezne, cum se zice in fotbal, mi s-ar fi alaturat sau m-ar fi sustinut... Au facut-o chiar si parintii mei... Dar ei au facut-o cu cele mai bune intentii si din dorinta de a ma vedea fericit...

Pe ceilalti insa ii suspectez de gelozie... De o gelozie bolnava... Ma bucur ca nu sufar de aceasta boala... Ma bucur sa pot aprecia pe cineva, mai ales atunci cand este mai valoros decat mine... Pe undeva ii inteleg pe cei bolnavi de care va pomeneam... Cand vad pe cineva care stie mai multe decat mine mi se starnge inima si surasul imi este un pic fortat, cel putin pana ma obisnuiesc cu ideea ca am fost surclasat... Insa dupa ce am trecut de aceasta etapa voi fi admiratorul sincer al persoanei in cauza...

Nu am chef sa scriu azi nimic... Asa ca am scris despre asta... Am chef sa dorm si sa visez... Sa visez ca sunt din nou copil... Si sa nu am absolut nici o grija pe lumea asta... Sa raman in vis... Mereu asa cum eram, cu toti cei pe care i-am iubit si ii iubesc, in jurul meu... Ma duc... Ma uit cu jind la culcusul meu din pat...