O NOUA SPERANTA...

Se sting zgomotele orasului... Pe nesimtite... Si incep iar a visa cu ochii deschisi la intunericul siluit doar de ecranul unui notebook... Se stinge orice zgomot, pana la punctul in care, daca sunt atent imi pot auzi respiratia si, daca sunt foarte atent imi pot numara bataile inimii... Aud valurile, unul dupa altul, spargandu-se de malul tarmului nu foarte indepartat... Si sunetul lor ar trebui sa imi alunge nelinistea care m-a cuprins...

Alandala, prin camera tot soiul de obiecte imi amintesc ca si maine este o zi in care trebuie sa fiu viu... Si totusi acum parca nu mai sunt aici... O fractiune de secunda sunt inapoi in timp... In urmatoarea sunt acasa... In cealalta incerc sa ma plasez in viitor... Ma intreb daca am inima de gheata sau ca un taciune aprins... Ma ntreb daca pot face fata zilei care va veni asa cum ar trebui sa o fac... Ma intreb daca ma voi poticni de cine stie care ciot ce mi se iveste in cale si orgoliile inca nerapuse in mine vor iesi la suprafata din nou...

Imi pierdusem sirul gandurilor... Pentru simplul motiv ca am aprins lumina... Putin mai tarziu periile masinii ce curata strada in care dau ferestrele mele au rapus starea in care ma aflam... Asa ca am gasit cu cale sa rapun si eu cei doi mititei pe care i-am primit ca surpriza, mititei adusi de la restaurantul "El Rancho"...

Si, pentru ca s-a facut dimineata, intrand in acea stare de oarecare normalitate a functionarii, mi-am amintit ca o odioasa vedeta a manelelor va veni sa cante la o petrecere ce se va infaptui curand... Nu am scapat nici aici de usa cortului si de tarania pe campie... Maneaua este anatema rusinii romanesti, si mocofanii se lafaie in ea... Ba inca vor plati si cateva zeci de euro intrare... Cand am auzit ca muzica asta este prezentata si drept muzica traditioneala romaneasca aproape ca am luat-o razna... Acum sunt furios amintindu-mi de acelasi lucru...

Suntem condamnati la manelizare? Suntem o natiune care nu isi poate depasi propria conditie? Uite asa iar am luat-o de la capat cu marea mea durere... Si oricat as vrea sa fiu de zen si in pace cu lumea nu pot fi. De fapt cu lumea aceasta eu sunt intr-un necurmat razboi. Si nu il percep ca pe un razboi in care trebuie sa lupt cu armele conventionale... Pentru ca asta ar duce la crima... Eu lupt ajutandu-ma de puterea cuvantului in speranta ca agerimea mintii si sufletului romanesc va intelege...

Acest razboi nu poate fi pierdut... Daca pierdem acest razboi, nu pierd eu, sau ceilalti care sunt de aceeasi prte a baricadei cu mine ci pierde insasi poporul in sanul careia m-am nascut... Este o noua dimineata... O noua zi... Si am o noua speranta pentru ceea ce voi numi mereu: acasa...