Argumente istorice (partea a doua). Justitia PSD. Ca sa NU VOTATI PSD!

4. Iunie 1990. A treia Mineriada

Sub numele de Mineriada din iunie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 in Bucuresti, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din P-ta Universitatii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 am, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chitac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.
La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petrosani spre Bucuresti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.

14 iunie

Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de la Litere Gheorghe Brancus şi regretatul lingvist Petru Cretia, agresat de nişte indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme, şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică. Liderul studenţilor Marian Munteanu a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat printr-un miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureştiul era complet pacificat şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.

15 iunie

La orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statutului, preşedintele ales recent Ion Iliescu le-a mulţumit pentru acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi în Valea Jiului.

Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746 iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. Viorel Ene, preşedintele „Asociaţiei Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domneşti şi Străuleşti. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morţilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent şi nu a existat nici o poziţie oficială împotrivă”

Rădăcinile acestor mineriade se găsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. De altfel, limba română este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt, care mai apoi a fost tradus în toate limbile planetei. Se pare că după revolta minerilor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheată şi păzită de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevăraţilor mineri cu securişti. Ceauşescu însuşi avea un plan prin care trupele de Apărarea Patriei să contribuie la înăbuşirea Revoluţiei şi le dotase cu bâte şi alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timişoara, Braşov nu au putut fi convinşi să ia parte la un asemenea carnagiu, ci dimpotrivă au manifestat pentru libertate. O lovitură asemănătoare fusese administrată partidelor politice din Opoziţie cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenţi membri ai organizaţiilor de tineret ale PNŢCD şi PNL au fost bătuţi în Piaţa Palatului de muncitori cu bâte aduşi cu camioanele de PCR.

În plan intern mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de lipsă a libertăţii presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme(doar din punctul de vedere al puterii FSN ), împiedicarea prin ameninţare a apariţiei ziarului "România Liberă" . Sediile partidelor de opoziţie au fost devastate. Puterea FSN nu a reuşit să genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate să fie condamnată în justiţie.

Acţionând ca o forţă independentă de stat minerii s-au substituit forţelor de ordine şi implicit au subminat statul, iar consecinţa a fost acţiunea împotriva statului în următoarele 3 mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 şi a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 şi februarie 1999). Efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusă de la orice finanţare a organismelor internaţionale, a întrerupt acordul de asistenţă cu FMI.

Mii şi mii de tineri au fugit din ţară, au ales libertatea şi s-au refugiat în ţari democratice. Foarte lent, efectele acestea au fost îndepărtate iar încrederea Occidentului, care părea pierdută definitiv, a fost reclădită şi România a devenit membru al NATO şi al Uniunii Europene. Cu toate acestea, deşi au trecut mai mult de 18 ani de la evenimente, dosarul mineriadelor e departe de a fi finalizat, deşi procurorul militar Dan Voinea, cel care se ocupă şi de dosarul revoluţiei din 1989 a promis că până la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE va fi finalizat şi va începe urmărirea penală a vinovaţilor.

În pofida declaraţiei, Voinea n-a finalizat dosarele mineriadei, motiv pentru care în martie 2000 a fost revocat din funcţie, iar în 1 aprilie a fost pensionat.

Istoricul Andrei Pippidi a comparat 14-15 iunie 1990 cu "Noaptea de cristal" din Germania Nazista, cu acţiunile echipelor de "cămaşi negre" ale lui Mussolini, în Italia, şi cu forţele de pararepresiune ale poliţiei legionare din 1940, în România.

Andrei Cornea: Alcătuind o „categorie socio-profesională ce aparţine mai degrabă secolului al XIX-lea decât secolului al XXI-lea”, minerii au adâncit, în Romania postcomunistă, schismele sociale, delimitările dintre clase, sporind frustrările şi ranchiunile. În alt articol, Andrei Cornea spune că se poate vorbi despre un pogrom simbolic împotriva studenţilor şi intelectualilor de elită, dar şi asupra ţiganilor, molestaţi şi ei de mineri.

Adrian Nastase, numit ministrul Afacerilor de Externe la două săptămâni de la mineriadă, a afirmat că „a trebuit să lucrez mult pentru repararea imaginii României în străinătate”. În legătură cu rolul lui Ion Iliescu în mineriada din 90, Adrian Năstase a spus că această „temă este profund politică” şi că „a fost politizată de-a lungul timpului” şi a adăugat că dosarul mineriadei a fost “reactivat” în perioada în care Emil Constantinescu era preşedinte, în anul 1998.

Ion Iliescu vorbind despre scenele „de anarhie şi dezordine“ care au dus la atacul minerilor, după ce la vremea respectiva a denumit „o rebeliune legionară“, ulterior a reformulat „ne aminteşte de rebeliunea legionară [...] şi a fost percepţia multor altora din generaţia mea…”.