.jpg)
Ce te faci cu un popor care nu mai vrea sa fie un popor? Ce te faci cu un popor care accepta sa fie batjocorit pentru o viata amarata intocmai ca o curva care face orice pentru o bruma de bani? Ce te faci cu oameni care desi respira si umbla au murit deja pentru ca a murit dorinta de a trai din ei si a fost inlocuita cu surogatul supravietuirii?Papagalii antenelor caraie din coliviile lor numite studiouri, debitand aceleasi tampenii fleoscaite, in acelasi stil incercand sa mmai salveze ce se poate salva. Dar caraiala este din ce in ce mai burzuluita si se simte osteneala deja. Nici ei nu mai cred ce spun si asta se vede...
De partea cealalta ogarii castigatori ai presedintelui isi vad nestingheriti de treaba, si, din cand in cand, mai arunca poporului infometat dupa paine si circ cate un nume, spre a fi macerat, scuipat si batut cu pietre. Treaba merge struna deci. Ce poate fi mai frumos?
Se merita unii pe ceilalti. Chiar ca se merita. Si poporul isi merita mai-marii si mai-marii isi merita poporul. Intrebarea este ce ne facem noi, astia care gandim ca avem o viata ce trebuie traita SI nu supravietuita?
Uneori, imi vine sa dau cu toate de pamant. Sa las totul si sa plec. Cat mai departe. In fond, acum, cu buletinul in mana te poti duce oriunde in Europa... E atat de ispititor sa faci asta nu-i asa? Dar apoi, cand ma reculeg, realizez ca exact asta le-ar place multora. Fiecare isi urmareste scopul. Tiganii vor un teritoriu si l-au gasit: Romania. Politicianul a gasit prosti usor de furat: pe romani. Romanii au si ei un vis: carnatul cazut din cer.
In tara asta nu esti considerat istet daca nu stii sa mistocaresti. Daca nu stii sa ocolesti legile bunului simt. Daca nu stii sa tragi o teapa sau macar pe unul in piept. Cateodata stau de vorba cu unii care se cred isteti nevoie mare. Eu, sunt dus cu gandul in alte parti si nu le raspund. Atunci "istetimea" li se infoaie. Sa-i vezi ce se bucura ca si prostii. Dar mai ales sa vezi ce ura li se intipareste pe chip cand le arati ca ai inteles...
Pentru mai toti este trai si viata. Motivele sunt diferite. Unii se multumesc cu putin, altii mint si obtin... Si nu le place nici unora nici altora sa li se spuna adevarul. Desigur ca, neacceptand orice compromis, esti incomod pentru multa lume... Chiar si pentru tine... Dar statul in genunchi pentru a supravietui zilei ce vine nu este o optiune. Nici plecarea capului. Nici adormirea constiintei.
Nu sunt un sfant. Nu mai sunt un om rabdator. Nu mai sunt un om impaciuitor. Nu mai tac rusinat de rusinea mojiciei altora. Am fost prea multa vreme impaciuitor, rabdator si plin de prea mult bun-simt. Acum cred ca trebuie sa ii spun fiecaruia ceea ce vad la el...
Nu mai fac compromisuri. Le evit. Fac unele concesii minore. Chiar si atunci imi pare rau. Am invatat ca orice compromis as face este un semn de slabiciune. Am invatat ca orice compromis as face niciodata nu va fi indeajuns. Am invatat ca orice compromis este inceputul unei indelungate minciuni. Am invatat ca din orice compromis te smulgi cu greu si ca el injecteaza in tine substante pentru adormirea constiintei...
Si apoi, de ce am face compromisuri? Crezi ca nu ai loc niciunde? Crezi ca nu esti bun de nimic? Crezi ca numai asa se poate? De ce crezi asta? De unde atata lipsa de incredere in noi insine? Chiar credem ca nu suntem suficient de buni pentru a face ceea ce ne-am propus si numai compromisul ne poate da ceea ce vrem?
Adesea m-am intrebat daca nu cumva am luat-o eu razna si de fapt eu sunt cel care vede deformat realitatea... Dar uitati-va in jurul vostru... Ce pare sa fie in regula? Trebuie sa acceptam inselatoria, minciuna, rautatea ca pe reguli de conduita pentru a trai in continuare DOAR UN PIC mai bine decat cel de langa noi? Nu este clar ca ceea ce rezulta din aceasta generala atitudine este nesanatos?!!
De ce trebuie sa ne multumim cu putin? Suntem atat de egoisti incat doar atat putem lasa mostenire copiilor nostrii? Le dam doar de mancare, ii imbracam si atat? Asta este tot ce ii putem invata? Cu ce inima isi lasa un parinte copilul in aceasta lume hada? Cand ne-am strambat intr-atat si cand ne-am schimonosit sufletele in asemenea hal?
Ii mai aud pe unii vrand si chestii pozitive de la mine. Desigur. Cand va fi cazul. Pana atunci...
Postări
romanii sunt un popor care si-a pierdut valorile traditionale...va mai dura inca 25 de ani pana ne vom regasi pe noi insine...pana atunci: manele, manarii, tiganeala...si politicieni verosi...
RăspundețiȘtergereSincer nu cred ca mai avem atata timp la dispozitie...
RăspundețiȘtergereextrapolând cu puţin cinism şi un strop de umor (amar) aş spune că ne merităm unii pe alţii...
RăspundețiȘtergerepe de altă parte, nu suntem chiar atât de singuri în univers şi unori binele se mai face şi cu sila...
Pappy, puţin optimism nu o să ne omoare chiar dacă totul pare zugrăvit în gri.
duminică frumoasă.
Cristi, tragedia unora ca tine(este şi a mea), este că avem bun-simţ(iată ce-am ajuns să crede cred şi să afirm). De aceea suntem afectaţi de mitocănie, manelism(nu te obosi să-l cauţi în DEX, nu există), politicieni veroşi, corupţie instituţionalizată, şi nu mă refer la orice funcţionarii ci în mod deosebit la cei ce-şi spun intelectuali, iar după studiile avute pot fi socotiţi astfel, etc.
RăspundețiȘtergereUneori am impresia că valorile sădite de părinţii noştri, oameni sărmani, în noi, nu fac altceva decât să ne ,,încurce" în devenirea noastră dar imediat mă scutur de asemenea gânduri şi-mi dau seama că aceasta-i calea de urmat: bunul-simţ, croirea de cărări drepte, compasiunea, iertarea, întrajutorarea,punerea umărului,etc. Cu cât suntem mai mulţi cu atât vom reuşi mai repede să ,,schimbăm la faţă România".Ceea ce cred eu şi aş vrea să-ţi spun este că, finalmente, noi vom avea câştig de cauză. Devreme sau mai târziu. Este o ordine mai presus de fire şi tu şti ce vreau să spun. Să ne încredem în Bine(este Unul singur)şi... ,,fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea". Nu ne vom da bătuţi. Nu mor caii când vor câinii.
Prietenul tău forever, Q.
ÎNDEMN LA LUPTĂ
RăspundețiȘtergereNu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,
ce-mi pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunţările la vis.
R.G.
Q.