KING OF THE ROAD

Nu stiu de ce cititi voi ce scriu eu... Putine lucruri pe care le recitesc imi plac. Pe cele mai multe le-as rescrie... Sau macar as reformula fraze intregi... Si sigur as incerca sa pun tot ceea ce am scris intr-o ordine. Alta. Un fel de sistematizare a gandurilor...

Nu sunt un cetatean model si sigur nu sunt un exemplu demn de urmat daca vrei sa ai banii si puterea in rRomanica de azi... Nu mi-am propus niciodata sa fiu un exemplu, desi sunt teribil de egocentric... Mi-ar place insa foarte tare sa primesc darul de a face o schimbare pocnind din degete ca Samantha din serialul acela vechi, "Bewitched"... Sa vezi atunci distractie si randuiala...

Nu mi-a placut sa respect legile absurde din Romania care constrang, de cele mai multe ori pe cei pe care ar trebui sa ii protejeze... Nu mi-au placut legile de pana in 1989 iar cele facute de atunci incoace nici atat... Le-as schimba pe toate oricand cu altele mai clare... Adica unele in care notiunea de furt sa nu poata fi interpretata de exemplu...

Nu am o familie si nici nu planuiesc sa imi intemeiez una. A fost o vreme cand am dorit acest lucru dar acum cred ca ceasul biologic s-a stricat, sau l-am pierdut undeva pe drum... Cine stie de ce? Scuza mea oficiala este ca am intarziat prea mult ca sa fac pasul. Uneori insa nu pot sa nu ma gandesc daca nu cumva am ales sa nu fac asta, din egoism, de frica sau din comoditate...

Mama mea naturala si tatal meu vitreg m-au vrut inginer... Eu nu aveam chemare pentru asta... Alte constrangeri: "daca nu faci cum vrem noi..." Acum mi se pare ca am pierdut timp mult degeaba... Dar atunci imi era frica sa o iau singur pe drum... Constrangeri... Mereu constrangeri... Mereu inchinarea la zeul ban.... Cred ca de acolo mi se trage ura fata de compromis si goana dupa averi...

Nu sunt deloc obisnuit cu greutatile si am fost mai mereu un rasfatat... Sa nu care cumva sa credeti ca daca a fost "vitreg" nu a fost un tata bun... Ba chiar a fost... Doar ca ideile noastre despre ce si cum trebuie in viata difera...

Ruptura intre mine si ai mei era inevitabila. gandeam fundamental diferit. Si acum realizez ca mai bine o faceam atunci... Pana la urma tot sa fac ceea ce mi-am dorit mai mult am ajuns iar ei tot suparati pe mine sunt pentru ca fac ce fac si nu ingineresc pe la vreo fabrica sau, mai nou, companie... Ba inca ne-am si certat urat de tot si ne-am spus cuvinte grele... Iar in pierdere sunt...eu. Timpul pierdut nu se mai intoarce.

Nu am strans nimic pentru ca nu am avut surplusuri decat araraeori. Nu am pus nimic deoparte. Am datorii. La stat. La banci. La oameni. Ma mir ca cea care imi sta alaturi de atatia ani inca mai suporta toate acestea. Si totusi radem si ne harjonim in mai tot timpul... Doar uneori apasarile devin prea puternice si atunci izbucnesc mici flame.. Trebuie sa recunosc: de obicei eu incep, si culmea din motive care nu au nici o legatura cu noi...

In lume? Am o gura bogata care nu vrea sa taca atunci cand vede rautati... Urasc prostia, tupeul nesimtit si fudulia mediocritatii... Sau ar trebui sa zic mediocritatea fudula?!! Astea nu le pot ierta nicidecum, nicicand, niciunde...

Dupa toate regulile societatii din jurul meu am ratat mai toate lucrurile, am pierdut mai toate starturile si trenurile... Si cu toate acestea in cea mai mare parte a timpului sunt fericit... Nu simt ca as fi pierdut ceva. Dimpotriva. Am senzatia ca mi-am recastigat libertatea de parca eram intr-un fel de Matrix din care am iesit si acum am ochii deschisi...

Sunt un norocos... Inca mai exista oameni care viseaza cu ochii deschisi... O minoritate... O minoritate in care aleg fara rezerve sa ma inscriu si eu... Fiindca daca nu am putea visa am fi la fel de mici ca aceia pe care ii privim uimiti cum trec in jurul nostru flecarind despre nimicuri, si strangand lucruri ce vor fi stricate dupa o vreme...

Prin metoda reducerii la absurd mi-ar place sa il pot intreba pe vecinul meu de loc de veci cam ce a strans pe lumea aceasta si cam la ce ii folosesc toate dupa Marea Trecere... Dar sunt sigur ca in putreziciunea oaselor nu mai exista nici un fel de fudulie... Dumnezeu ne smereste pe toti la momentul potrivit. Si nimeni nu e mai presus decat nimeni...

Eu fac ceea ce imi spune inima. Mai pot scrie cate ceva. Uneori, rar in ultima vreme, ies pe scena, locul meu favorit... Chiar si asa, iesind rar, reactiile celor care ne asculta ma ridica si ma fac sa ma simt regele intregului Pamant... Sunt exact ceea ce vreau sa fiu...

Nu am nimic de dovedit nimanui... Am tot facut-o si putulimea neputincioasa de a face lucruri asemanatoare a gasit nodul in papura: "aia a fost"... Mama lor de scarnavii... Pentru mine acest "a fost" este ceva ce pentru ei nu va fi niciodata cu putinta... Ii mananca, ii roade, pentru ca desi au cate ceva la capul lor, stiu cat valoreaza. Si nu le place. Deloc.

Pana la urma cine sunt eu si de ce exist? Eu?!! Cant cu inima. Oamenii simt asta, si pentru mine nimic nu are egal ca valoare... Asta sunt eu. Nu am ratat niciodata nimic din ceea ce mi-am dorit sa fac cu adevarat. Si tot ceea ce am vrut am avut. Si tot ceea ce nu mi-a trebuit am dat la o parte sau am aruncat la gunoi... Uneori, dupa o iesire pe scena, ma intorc in ceea ce numesc eu "hruba noastra din Titan" imi amintesc cantecul asta, care se potriveste atat de bine sufletului meu... Mereu hoinar... Mereu haiduc...