BRUSC...

Starea sanatatii mele s-a inrautatit brusc. Aproape peste noapte. Nimic grav, sper... Insa este un semnal de alarma... Nu prea sunt obisnuit cu lucrurile acestea desi in ultimii ani problemele de sanatate au inceput sa se inmulteasca... Trecerea anilor isi cere obolul fara sa aibe mila, aducandu-mi inca o data aminte ca toti suntem predispusi deteriorarii si ca aceasta carcasa fizica este doar un invelis efemer pentru altceva...

Imi amintesc acum de anii adolescentei cu oarecare nostalgie... Ma uit mereu la o fotografia asta facuta in vara lui 1988, cand eram in concediu... Faceam armata si am primit concediu... Nu imi amintesc sa fi avut vreun altul de atunci... Nici nu banuiam atunci, la padurea de langa barajul de la Dumbravita ca peste un an si putin voi asista la evenimente atat de importante... In acea zi imi faceam curaj sa conving o fata sa ne petrecem noaptea impreuna...

Aceeasi fata din cauza careia Securitatea m-a trimis sa fac armata la "diribau" alaturi de fosti puscariasi si alte "elemente despre care sistemul de atunci considera ca au nevoie de reeducare... Aceeasi fata din cauza careia C.I.-stul unitatii de geniu de la Vladesti (langa Ramnicu-Valcea) m-a luat la intrebari inteligente de genul: "Unde v-ati cunoscut?"...

Vremuri trecute... Cu bicicleta "Sputnik" pe care o chinuiam kilometri intregi zi de zi, cercetand imprejurimile Timisoarei... Daca ar fi stiut mama ca mergeam chiar si pana la Izvin cu bicicleta cred ca ar fi facut infarct de ingrijorare...

Astazi nu as mai avea puterea sa sar gardul dela Citimitirul Eroilor din Timisoara pentru a-mi scapa viata de gloantele trimise inspre mine, de catre oameni... Oameni care au ridicat arma, au pus-o la ochi, m-au luat in catare pe mine sau pe altii si au apasat pe tragaci...

Si asta imi da putere. Ma ajuta sa trec peste. Caci nu am terminat rafuiala cu aceia care mi-au furat viata mie si generatiei mele. De fapt rafuiala abia acum a inceput. Abia acum, dupa 20 de ani, am realizat ca nu putem obtine nimic in lupta cu fortele oculte ce au pus mana pe Romania in 1989 daca tacem si avem bun simt.

Pentru ca ei apeleaza la metode violente. Nu conteaza ca este vorba de un razboi de gherila mediatic sau de o o agresiune minereasca. EI SUNT violenti. Si nu poti sa lupti cu ei purtandu-te decent, pentru simplul motiv ca Ion Iliescu, oamenii sai si urmasii lor, toti pozitionati azi in USL, nu respecta decenta si nu accepta argumentele logice si de bun simt.

Asa se face ca pot sa se prezinte la televiziunile ce le manevreaza mintind cu o liniste nerusinata, crezand ca nimic nu ii poate afecta, afirmand ca ei, RAUL, sunt binele si ca binele este rau... Sa nu ma intelegeti gresit. Sunt un sustinator al PDL este adevarat. Si fac asta din tot sufletul, constient ca nu exista padure fara uscaturi. Insa nu ader la lozinca iliesciana " nu aleg intre doua rele", o scuza patetica invocata de multi, unii chiar de buna-credinta, ci aleg sa urmez o lozinca proprie, mult mai pragmatica: VOI ALEGE CEEA CE ESTE MAI BUN DIN CEEA CE MI SE OFERA!

Din acest punct de vedere este sigur ca cea mai buna solutie este PDL. Nu stiu care ar fi solutia pentru Presedentie insa... Traian Basescu nu mai poate candida. Si desi USL ne tot scoate pe ochi limbajul sau mai putin diplomatic, dar mult mai direct si pe intelesul mai multora, eu unul parca regret faptul ca nu mai poate sta inca cinci ani ca Presedinte...

Nu de alta, dar de ce sa punem in analele istoriei romanesti un tigan, ruda cu Cioaba pe locul patru dupa numarul de zile in care a fost sef al statului?!! Si asta mai ales ca, dupa douazeci de ani, avem deja clare rezultatele dezastrului creat dupa 1989: romani asmutiti contra romanilor, tiganul devenit rrom (prezentandu-se in occident rromany), leul transformat in ron, si un sistem, in care devalizarea Romaniei a fost elementul de capatai, ce se lasa greu doborat.

Imi este atat de ciuda ca oasele mele imbatranesc... Fiindca mai sunt atatea de facut... Nu stiu daca le voi vedea facute pe toate in timpul vietii, dar atata timp cat mai sunt viu si imi pot misca macar degetele pe tastatura, nu ma las... As vrea sa vad lucrurile implinite... Mi-ar place...

Mi-ar place tare mult... Macar la sfarsit sa pot fi fericit pe deplin si sa stiu ca acel decembrie cald si insorit din 1989, inrosit de sange nevinovat, nu a fost degeaba... Stiu ca multi vor condamna ceea ce voi spune dar dupa Breivik si Oslo, parca as renunta si la sansa mea la nemurire daca as sti ca acest sacrificiu i-ar ajuta pe semenii mei...

Starea sanatatii mele s-a inrautatit brusc. Aproape peste noapte. Nimic grav, sper... Insa este un semnal de alarma... Nu prea sunt obisnuit cu lucrurile acestea desi in ultimii ani problemele de sanatate au inceput sa se inmulteasca... Trecerea anilor isi cere obolul fara sa aibe mila, aducandu-mi inca o data aminte ca toti suntem predispusi deteriorarii si ca aceasta carcasa fizica este doar un invelis efemer pentru altceva... Dar sper si cred in ceea ce imi doresc fierbinte de douazeci de ani.