TUPEUL, NESIMTIREA SI MINCIUNA... (II)

Mi-a fost pusa astazi o intrebare la care am raspuns ca si locuitorii salbaticului vest de odinioara: intai am tras si dupa aceea am intrebat.. Adica m-am intrebat... Intrebarea era simpla: "tu te crezi cel mai inteligent om din lume?" iar raspunsul meu a fost cel normal, adica "nu"...

Am auzit aceasta intrebare adesea pe parcursul vietii... Dar astazi, pentru un motiv ce acum nu il pot identifica oricare ar fi el, aceasta intrebare a ramas ca un ecou intr-o pestera, lovindu-se mereu de peretii ce pazesc materia cenusie, insistent si cerand o regandire a raspunsului...

Ma tem ca sunt nevoit sa cred despre mine insumi ca sunt cel mai inteligent... Va sfatuiesc si pe voi sa faceti acelasi lucru. Insa mentineti mereu legatura cu bunul simt comun, astfel incat, in clipa in care intalniti un om care este mai inteligent decat voi (si cu siguranta veti intalni) asigurati-va ca aveti capacitatea de a recunoaste acest lucru, si de a-i acorda respectul cuvenit...

Desigur, nu avem certificarea ca suntem cei mai inteligenti de pe planeta, si, cu siguranta nu suntem egali din acest punct de vedere... Insa sistemul de referinta de la care am pornit este respectul. Respectul de sine. Trebuie sa ne respectam noi insine inainte de toate ca sa fim respectati de cei din jur.

Desigur, cel mai adesea, cautatorii de nod in papura, atat de des intalniti mai ales in Romania, vor incerca mereu sa va taie din avant si din crez, caci aceasta este un din preocuparile romanesti de baza si tot romanul ar fi miliardar in euro daca ar castiga bani din cautatul sau inventatul modurilor de a minimiza realizarile altora...

Va spun insa ca este bine sa credeti la superlativ despre voi insiva in tote cele, inarmati cu bunul simt necesar pentru a recunoaste si calitatile altora (ma repet ostentativ, pentru a sublinia acest lucru), dar pregatiti si pentru a dezarma orice incercare de micosrare a realizarilor si capacitatilor voastre...

Pana la urma, asa cum adesea am spus, mediocritatea isi face loc, dand din coate cu tupeu mitocanesc, aproape intotdeauna facand bascalie de calitatile evidente ce le avem... Stiu ca ati intalnit acest lucru adesea in viata multi dintre voi... Stiu ca atunci cand vine atacul va simtiti de parca ati fi despuiati in vazul intregii lumi desi nu ati facut nimic rau, ba inca dimpotriva...

Stiu ca vi s-a intamplat adesea ca intentiile voastre bune sa fie rastalmacite de "prieteni", ca adesea vi s-a facut rau cu buna stiinta cu pregatita scuza "eu am avut intentii bune"... Stiu ca adesea empatia voastra si dorinta de a face binele au fost adesea crunt dezamagite...

Insa nu trebuie sa dezarmam... Nu putem lasa nevolnicia sa triumfe... Atunci cand se va intampla acest lucru suntem condamnati la intoarcerea in copac si la precuparea zilnica doar pentru alimentare, procreere si scarpinatul in dos...

Sa credem intotdeauna in noi. Sa ne respectam noi pe noi. Sa avem bunul simt de a-i respecta si pe altii. Insa in acelasi timp trebuie sa fim nemilosi cu cele trei forme ale cancerului numit mediocritate: tupeul, nesimtirea si minciuna!