NU... (revizuit)

Incerc din rasputeri sa tin treaza legatura cu ceea ce se intampla acasa... Desi nu mai vreau... Nu am lasat in urma multi oameni sau prea multe lucruri pe care sa le regret...

Adesea, dimineata stau pe terasa, cu cafeaua aburind, privind "cocoasa" cum imi place mie sa ii spun Muntelui Rosu, Monte Roja cum ii spun localnici, care parca rasare din ocean... Uneori pot vedea si insula vecina care pare cel mai adesea un nor la orizont... Ochii mei se bucura de ceea ce vad si ma cuprinde o relaxare si o liniste care devine alarmanta pentru ca nu sunt obisnuit cu ea...

Dar, inevitabil, deschid calculatorul si incep sa caut stirile de prin ziarele romanesti... Si uite asa incep sa ma infierbant... Sa ma irit... Sa ma cuprinda aceeasi stare de furie neputincioasa fata de stupiditatile pe care le gasesc...

Apoi seara, tarziu in noapte, ies afara langa piscina ca sa recapitulez ziua care a trecut... Imi trec tot felul de ganduri... Este un fel de curatare a sistemului inainte de a ma duce la culcare...

Am realizat de multa vreme ca de fapt am plecat din Romania tocmai pentru a scapa de violenta raporturilor sociale... Am realizat ca ea este indusa in mod intentionat...

Am realizat ca violenta si parsiva camapanie mediatica dusa de opozitie in acest moment de fapt isi face efectul: romanii sunt mereu porniti pe harta pe contrazicere din oficiu si au numai stiri despre dezastre... Scopul? Readucerea prin orice mijloace la putere a USL...

Am invatat in aceasta viata cu greu sa spun "NU". Imi era rusine. Chiar si atunci cand nesimtirea altora ar fi cerut o riposta sau macar un "NU!" hotarat... Dupa ce am invatat sa spun "NU" cei din jurul meu au inceput sa se uite mirati la mine... Asta in prima faza... In a doua faza au inceput sa se uite chiondoras...

Cand am invatat sa mai spun si lucrurilor pe nume si sa mai si trantesc verde in fata ceea ce altii credeau ca pot ascunde sub pres, foarte multi au inceput sa ma ocoleasca... Si mai multi au inceput sa ma barfeasca... Trebuie sa recunosc faptul ca nu prea mi-a pasat...

Dar ma simteam din ce in ce mai alienat in propria mea tara... In propriul meu oras... In propriul meu cartier... In propria mea casa... Asa ca am plecat cat mai departe, intr-un loc care sa ma tina legat prin frumusete nu prin genetica...

Dupa mai bine de un an de la plecarea mea din tara am invatat ca daca as fi plecat mai demult as fi avut realizari si recunoastere... Caci astazi mi s-a facut o propunere... Neasteptata si pe nepusa masa... Din senin... Flatanta... Mi s-a propus o pozitie intr-o companie britanica, unde as putea castiga destul de frumos si relativ usor mai multi bani decat acum... Mult mai multi... Si asta doar pentru ca oamenii s-au autosesizat in ceea ce priveste aptitudinile mele... Adevarat si ei m-au cam avut sub ochi mai mereu...

Am ramas socat... Dar ce ma ingrijoreaza cel mai tare este faptul ca eram neincrezator... Mi se parea ca omul mai vrea ceva de la mine... Instinct de conservare dobandit in Romania, unde orice cadou este un cal troain... Intr-adevar omul ar avea un interes... Capacitatea mea de a produce profit. Insa munca mi-ar fi rasplatita... Si apoi nu am cerut eu ci mi s-a propus... Si asa ceva nu mi s-a intamplat niciodata in Romania... Ba dimpotriva...

Nu stiu daca voi accepta... Va trebui sa renunt la cantat... Voi avea mai putin timp de scris... Ma voi reconecta la Matrix... Si nu stiu daca as mai rezista inca o data... Nu ma reprezinta... Insa, ca un magnet, ma atrage propunerea, in sensul ca nu trebuie sa primesti mereu sansele care ti se ofera...

Vreau sa ma deconectez definitiv de la Romania... Constat insa ca am petrecut prea mult timp acolo si ca, intr-un mod ciudat si aproape masochist, nu ma pot dezlipi nicicum de ea...

Imi fug gandurile uneori catre Romania... Desi nu mai vreau... Nu am lasat in urma multi oameni sau prea multe lucruri pe care sa le regret... Si cred ca nu am invatat inca foarte bine lectia aceea despre "NU"...