SE DA CU FLIT...

Sunt satul de omenirea aceasta galagioasa. Sunt satul de vulgaritatea pe care tot neamul-prost o considera a fi umor. Cat sunt de crestin uneori tot imi ies din pepeni...

Mi-ar place sa fiu mai ponderat insa temperamentul meu vulcanic ma ataca atunci cand imi este lumea mai draga... Si ori de cate ori imi ies din fire, ca orice bun crestin dupa aceea ma incearca grele si serioase mustrari de constiinta in timp ce pe aceia care au provocat toata furtuna nu ii incearca nimic, caci tupeul ii face sa doarma linistiti...

De cand a devenit mojicia normala in lumea aceasta? De cand a devenit bunul simt un balast de care trebuie sa te scapi? De cand trebuie sa ne ingropam cuvintele de dojana in virtutea luptei pentru supravietuire?

Cine, unde si cand a spus ca de vei lasa nesimtirea in pace i se va face rusine de ea insasi? Si brusc imi vine sa tac... Imi vine sa tac in semn de protest. Sa refuz a mai scoate un cuvintel, fie el vorbit sau scris... Dar am tacut prea multa vreme... Am citit recitit de multe ori cartea lui Dale Carnegie "Arta de a reusi in viata"... Pana acum ceva vreme am fost totalmente de acord... Nu mai pot fi...

Periind orgoliul mediocritatii, lasand-o sa musteasca in suc proprii ii faci de fapt loc. O validezi. Mi s-a spus mereu sa nu critic. Cand este ceva de laudat o fac. Din toata inima. Nu laudmerite ine3xistente si nu fac nici un compliment din interes personal. Mi-ar place sa am rafinamentul diplomatic al japonezilor asa cum este el prezentat in "Shogun", insa nu il am. Sunt exact ceea ce sunt. cel mai adesea ma simt precum Ioan: o voce care striga in pustiu...

Ceea ce bunicii nostri au trait in timpul celui de-al doilea razboi mondial ar fi trebuit sa invete omenirea minte... Nu ne-am invatat lectia data de istorie. De aceea se si repeta istoria.  Iar eu, desi vad toate acestea si le simt, ma zbat, avertizand asupra a ceea ce va sa se intample... Nici macar atunci cand ceea ce am prefigurat se intampla, precum s-a intamplat bunaoara inj cazul recenteleor alegeri din Romania ( ma refer la neprezentarea la vot ca efect direct al atacului mediatic violent din media controlata de USL), nu am sesizat ca zbaterea mea sa fi avut vreun rost...

Caci ce rost are toata agitatia mea atunci cand esti aprobat si aplaudat in spatiul virtual dupa care cei mai multi dintre cei care te aproba, dand nas in nas cu realitatea cotidiana uita ce isi doresc de fapt renunta la efortul, adevarat imens, ce trebuie facut pentru a schimba starea de fapt, alegand calea minimei rezistente, si purced din nou la a face compromisuri cu mojicia sperand ca asa le va fi viata mai usoara...

Daca nu l-as fi cunoscut pe Cristos, probabil ca mintea mea ar fi luat-o razna de multa vreme la cat sunt de sensibil cand vine vorba de dreptate... Insa, cum am trait atata amar de vreme in putreziciunea lumeasca, dupa legile tot mai nebune ale unei lumi tot mai nebune, inca si astazi uneori ma trezesc la fel de rusinat de rusinea ce ar trebui sa le fie altora...

Inca si astazi raman siderat de tupeul cu care isi apara unii lipsa de adanca simtire si educatie... Adevarat, unii cred ca fiind in posesia multor informatii, sunt in masura ca sa dea verdicte sau sa polemizeze... Pe acestia trebuie sa ii inveti ca nu CANTITATEA ci CALITATEA informatiei conteaza... Pe aceasta tema am avut discutii dureros de taioase cu persoane ce imi sunt extrem de dragi. Insa nu am facut nici un fel de compromis.

Sunt satul de parerile second-hand, ce izvorasc din alte pareri second-hand ale unora ce vorbesc si ei din auzite, Ajungand astfel la false concluzii si la sofisme pe care le-au ambalat in cuvinte rar folosite, ca sa para mai cu greutate ideea si promotorul ei, idei pe care insa daca le iei la puricat si le compari cu sursa originala vei realiza ca sunt la fel de departe de realitate precum sunt fratii Grimm sau Petre Ispirescu...

Candva, pe cand eram copil, chiar si dupa adolescenta, cand Internetul nu exista, am fost educat sa selectez informatia. Am avut dascali avizati. Dascali carora le pasa. Dascali pe care ii stimez si astazi.

In vremea cand cresteam, a citi o carte nu era o rusine iar maneaua era doar favorita puscariilor si a puradeilor din satra, iar tatuajul era marca recidiviztului... Pe vremea cand cresteam, in orasul meu natal nu conta de ce origine etnica sau nationalitate erai atata vreme cat te supuneai legilor decentei...

Astazi, indecenta, mojicia, tupeul, vulgaritatea ineaca tot ce este bun sau a fost bun vreodata in Romania... Si daca vreti cu adevarat sa stiti, nu numai in Romania... Mareaa diferenta insa este faptul ca la noi toate acestea tind sa devina regula si nu exceptii de la ea...

Daca mi-ar fi spus cineva in 1989 ca romanii vor ajunge in aceasta stare si daca l-as fi crezut, as fi fost demult plecat... Eu insa refuz sa cred in continuare ca romanii sunt asa chiar daca pentru moment realitatea ma contrazice... Si chiar daca am plecat, am plecat din cauza inimii acesteia aventurose si doritoare de hai-hui, la care a contribuit in mare masura si o indreptatita lehamite, nu din lipsa de dragoste fata de Romania...

Nu o sa gasiti vreun altul care sa fie mai mandru ca este roman... Nu ascund faptul ca sunt roman, desi am fost indemnat mereu sa fac acest lucru, pentru ca accentul meu induce in eroare, creind impresia ca sunt american.. Daca sesisez o grimasa doar pe fata interlocutorului atunci cand afla ca sunt roman il iau putintel la rost sau ii intorc spatele rapid... Trebuie sa stie si restul lumii ca romanii nu au ca ocupatie principala nici cersitul, nici furtul, nici prostitutia... Macar datorita mandriei indusa de gena latina daca nu de altceva...

Sunt satul de omenirea aceasta galagioasa. Sunt satul de vulgaritatea pe care tot neamul-prost o considera a fi umor. Cat sunt de crestin uneori tot imi ies din pepeni... Dau cu flit lumii acesteia... Sunt suparat nimic nu imi poate intra pe voie... Desigur, ati putea pune toate astea pe seama faptului ca sunt racit cobza cand afara este caldura mare... Insa v-ati insela...