INCURCATURA...

Pentru timisorenii mei, afirmatia urmatoare va suna ciudat: mi-e dor de Bucuresti.... Abia astept sa ajung acolo... Vacarmul acela surd si infundat care nu place nimanui la inceput te cucereste intr-un tarziu... In fapt povestea este ca deja ar fi trebuit sa fiu acolo.... Si totusi nu sunt...

De cand am plecat la Bucuresti nu am mai petrecut printre ai mei atata vreme. Am stat mai bine de doua saptamani... S-au schimbat multe: cladiri noi, sensuri unice, sensuri giratorii, semafoare, locuri noi de iesit...

Dar eu nu ma mai simt acasa... Lucrurile se petrec incet, aproape in reluare... Oamenii sunt mandri precum ii stiam si precum eram si eu sau poate inca mai sunt... Doar ca acum mi se pare ca sunt multi, sau prea multi, animati de o mandrie nejustificata...

Cum spuneam ar trebui sa fiu la Bucuresti deja... Numai ca m-am impotmolit... Din vina mea. Personala. Am acceptat date cu prea multe variabile la input... M-a surprins sa realizez ca planificarea este oricand supusa unei schimbari de scenariu si ca spontaneitatea poate sa duca si la blocaje...

Fiind de atata vreme in Timisoara veniturile mele au fost zero. In schimb am cheltuit. Asa ca atunci cand prietenul meu X mi-a spus ca pleaca luni dimineata spre Bucuresti m-am Bucurat nespus. Cu trenul este mai inconfortabil si mai scump. Iar la mine banii erau pe terminate.

Atat de pe terminate incat mai aveam un pic peste banii ce ar fi insemnat biletul de tren... Gandeam melancolic la ultima mea plecare. Cu avionul. La 4 dupa amiaza in Timisoara, la 9 seara, in aceeasi zi, la cantare in Bucuresti. Aia treaba...

Fiind Pastele, stiind care-i planu` si crezand ca e batut in cuie, pofticios cum sunt m-am bagat si in rezerva... Insa amicul meu decide ca vrea sa plece in chiar ziua de Paste la 4 dimineata. Duminica.

Asta nu puteam face. Era sarbatoare. In plus nu aveam de la cine lua cheia apartamentului din Bucuresti... Am ramas. La Timisoara. Cu o problema: banii de intoarcere... Aia lipsa!!!

Mi-am spus ca nu este o problema... Se rezolva, Mai ales ca nu era cine stie ce suma... Ei bine soc! Mare parte din ziua de ieri mi-am petrecut-o sunand si solicitand ajutor... Rezultat? Sunt inca in Timisoara...

Mi-am amintit fara sa vreau, instinctiv, de povestea (adevarata altminteri) cu taximetristul din Bucuresti... Cred, prin deductie logica, cu experienta aceea in spate, ca nu la prieteni trebuia sa apelez...

Si uite asa am intrat in incurcatura... Dar am o salvare: Posta Romana. Astazi incepe sa lucreze. Il caut pe taximetristul din Bucuresti. Sigur se rezolva!!!!