POVESTIRI INCREDIBILE (partea a V-a)

Ii mai auzi pe cate unii spunand ca ce a fost a fost... Dar oare nu faptele, lucrurile pe care le-am realizat in viata si intamplarile care ni s-au intamplat din ziua in care incepem sa murim - adica din ziua in care ne nastem - ne definesc?!! Faptul ca o multime de indivizi marunti, cu aspiratii la fel de marunte, vor sa para mai mari incercand sa te faca pe tine sa te simti mai mic trebuie sa ne afecteze? In nici un caz...

Am dedus adesea ce se vorbeste pe la spatele meu din afirmatiile unor "prieteni", facute cu mult tupeu si putin voalat, cu mine de fata... Incercau sa minimizeze toate realizarile mele spunand ca am facut toate acestea cu banii "lu` tata", incercand sa justifice astfel prea-putinele lor realizari... Candva toate acestea ma afectau... Acum insa nu mai este cazul... Multi cred ca nu am inteles ideea ce o propagau... Tactica strutului mai tineti minte? Unii chiar cred ca daca ascund capul in nisip nu li se vede fundul...

Deci, incepusem sa ma invart prin Bucuresti... Eram in cautarea unei solutii ca sa pot obtine licenta de emisie pentru televiziune prin cablu... Cautam pe cineva care sa imi faciliteze intrarea... Privind retrospectiv trebuie sa recunosc: tupeul "baietilor destepti" inca nu atinsese nivelul din zilele noastre... Lucrurile se faceau cu mai multa "perdea"...

La un moment dat, cum-necum, ideea unei firme de televiziune prin cablu si la Bucuresti s-a infiripat... Asa am ajuns pentru o scurta, foarte scurta bucata de vreme sa fiu asociat in cadrul unei firme nou create (IBN parca am denumit-o) impreuna cu Ghighi Bejan si cu Paul Grigoriu... Ghighi Bejan era director la B.T.T pe atunci... Paul Grigoriu la Radio Romania...

Aceatsa comuniune nu a rezistat multa vreme... Am iesit din ea dupa ce am primit licenta pentru firma de la Constanta... Insa datorita ei am in memorie o discutie de la hotelul "Ambasador"... Tineti minte "Caritas"-ul de la Cluj? In acea vreme totul mergea foarte bine si Clujul devenise centrul Romaniei... Insa ziarele incepusera sa sperie lumea scriind zilnic despre viitorul faliment...

Nu am fost niciodata adeptul jocurilor piramidale, dar, la acea vreme "Caritas"0ul nu dadea semne de oboseala... Era la apogeu cand au inceput ziarele sa toarne gogomanaii una mai mare decat celalalta... Si lumea incepuse sa se sperie... Cred ca acela a fost primul test despre cum poate functiona media ca arma de ghidare a masei de manevra...

Si uite asa, stand de vorba cu G.B., Paul Grigoriu si unul dintre redactorii principali de la "Tineretul liber" apare in discutie "Caritas"... Am aflat cum isi bagasera si politicieni cunoscuti banii acolo... Petre Roman a fost pomenit cu siguranta... Parca si Stolojan... Am aflat atunci ca baietii stiau de iminenta cadere a "Caritas" si isi scosesera banii, fara ca sa le fi venit randul... Cu alte cuvinte, stiau ce se va intampla si au ales sa ia ceea ce nu li se cuvine de la gura unor oameni mult mai putini instariti ca ei...

Am pus si eu o intrebare vazand ce se intampla si ca media este pornita spre daramarea imediata a "Caritas", care putea sa mai reziste o vreme... Intrebarea mea a fost adresata redactorului de la "Tineretul liber"... "De ce scriu ziarele toate lucrurile acelea neadevarate despre "Caritas"? Oricum va pica... De ce ataca ACUM"? Raspunsul a fost simplu. Si naucitor... "Stii, noi mai primim si hartie subventionata... Mai scrii si ce ti se spune"...

Inima mea s-a strans.... Tocmai dadusem de "independenta" presei "libere"... Tocmai aflasem, direct de la sursa, cat de putina coloana vertebrala si cat de si mai putina independenta si deontologie profesionala exista in cadrul presei scrise din Romania... Dar cel mai dezarmant lucru a fost faptul ca toate acestea mi-au fost prezentate cu o figura fireasca, joviala si plina de naturalete...

Cumva, am ajuns insa intr-un final sa obtin licenta de emisie CATV... Pana la urma toata agitatia aceea a meritat... Firma "Christian Startel" primeste decizia pe data de 23 iulie 1993... Asta dupa ce am intrat de doua ori in fata comisiei si am trecut prin biroul fiecarui membru CNA in parte...

Presedintele CNA din acea vreme era un oarecare Titus Raveica, profesor universitar doctor... Facand anticamera la el l-am vazut pe Tudor Gheorghe, si el mebru CNA in acele vremuri, deschizand vijelios usa de la biroul lui Raveica pe care l-a anuntat artistic: "Sa traiti sefu`! M-am prezentat la serviciu! Am plecat!"... Cred ca aceasta a fost singura intamplare amuzanta... Artistul ramane artist in orice imprejurare...

In rest? Sa scormonesc prin ungherele mintii... Aaaa.... Prima intrebare pusa de membrii CNA a fost: "Ce cautati de la Timisoara la Constanta?"... Si, in timp ce Titus Raveica isi tinea biroul pe un podium, punandu-si interlocutorii intr-un fotoliu jos ca sa poata domina el orizontul, Radu Cosarca parca (nu sunt sigur) mi-a cerut sa trec secretara lui pe statul meu de plata... I-am zis ca da, dar in gandul meu spusesem imediat: " adica sa o platesc eu ca sa o f..i tu?!!"...

De fapt eram furios din alte motive... Fiecare imi cerea mai mult sau mai putin voalat cate ceva... Desi eram in legalitate si aveam dreptul sa primesc licenta, aproape fiecare membru CNA avea o pretentie personala... Mai putin Tudor Gheorghe si inca vreo doi-trei... Tot respectul pentru el... Insa restul... Cum isi puteau permite oameni cu functia de ministru secretar de stat sa se comporte in asemenea hal? Dar trebuie sa subliniez: treaba era generalizata, de la portar si sofer la ministru toti asteptau "ceva"...

Cand mergeam la Bucuresti trageam intotdeauna la "Ambasador"... Asa am avut ocazia sa il vad pe Gheorghe Sechelariu, care pe atunci prospera din exportul alcoolului ambalat in sticle de apa minerala catre Republica Moldova... Inconjurat de dame de consumatie, vinul curgea rauri rauri... Una dintre fetele platite ale lui Sechelariu mi-a placut...

In a seara urmatoare a urcat in camera mea... Cred ca am inca si astazi o fotografie cu ea... Ciudat cum intotdeauna in preajma damelor de consumatie era cate un fotograf... Cuvantul "santaj" imi vine in minte mereu gandindu-ma la faza respectiva... Eu? Incepusem sa capat apucaturile lor si sa cred ca asa se face treaba... Nu a durat mult insa... Genetic eram incompatibil cu acea lume...

Unii vindeau platina... Altii submarine... Altii vroiau sa le platesti curvele ce si le angajau pe post de secretare prin ministere... Iar altii vroiau pur si simplu sa fie dumnezeiti... Intrasem intr-o lume total straina pentru mine... Stomacul meu incepuse sa se ingretoseze dar eu inca nu realizam asta... Pentru moment primisem licenta si castigasem o batalie... Asa mi se parea atunci... Aveam 24 de ani, o firma prospera si inca mai visam... Un nebun cu ochii deschisi daca este sa ma intrebati acum...