POVESTIRI INCREDIBILE (ultima parte)

Nu-s buni rusii pentru noi... La nimic... Apropierea geografica ne pune mereu in pericol... Americanii isi permit luxul de a face afaceri cu ei pentru ca este mare distanta... Se pot rezuma la afaceri...

Desigur, nu vrem sa stim ce se intampla in culise... Geopolitica mi se pare ca ii zice chestiei... De fapt de aceea si pot americanii multe... Si tot de aceea noi nu...

Am mai incercat asta cu rusii in perioada interbelica... Cred ca am fost primii care le-am deschis usa dupa 1918... Si am primit numai multumiri.... Se vede si astazi... Nu mai contenesc... Ni s-a grefat genetic frica de a face ceva... Si, spre deosebire de occidentali care spun ca orice este posibil, noi spunem "nu are rost"...

Nu cuantificasem toate lucrurile acestea pe cand ma zbateam ca sa obtin acea amarata de licenta pentru a putea transmite programe TV prin cablu... Dar in zilele acelea mi s-au intampolat atat de multe lucruri incat experienta a fost indeajuns pentru o viata... Ma inspaimanta gandul la faptul ca unii traiesc aproape toata viata in acel mod...

Tocmai mi-am adus aminte de un episod extrem de interesant din acea perioada... Cat pe ce sa uit... Ma plimbam cu G.N. in stanga si in dreapta prin Bucuresti, tot cautand solutii... Si intr-una din zile ne oprim la restaurantul "Marul de aur"...

Multora dintre voi acest nume nu va spune nimic... Bucurestenilor poate ca... Si oricum, nu tuturor bucurestenilor... Era situat langa sediul Guvernului Romaniei... Dar locatia era bine ascunsa... Aud ca acum s-a inchis... Sau este redeschis cu alt nume... Cum te uiti in Piata Victoriei, stand cu spatele la cladirea Guvernului in stanga este un bloc urias cu fatada de sticla... "Marul de aur" se afla undeva in spatele acestei cladiri... Sper ca imi aduc bine aminte...

Imi amintesc si mai bine portarul cu uniforma cu epoleti care se aplecase aproape cu nasul de pamant ca sa ne dea onorul la intrare... Ma obisnuisem deja cu locuri de genul acela... Incepuse chiar sa imi placa... Dadeau senzatia ca as fi "cineva"... Ca eram foarte tare...

In acea zi, pe undeva prin preajma restaurantului, s-a tinut un meci de fotbal... La nivel de amatori desigur... Si i s-a pus si eticheta de amical, desi era intre PNL-Aripa Tanara a lui Patriciu si PD-ul lui Petre Roman...

Stateam cu G.N. la masa... I-am vazut intrand... Ii cunosteam pe cei mai multi dintre ei... Dar ceea ce tin foarte bine minte este aparitia lui Traian Basescu... Astazi Presedintele Romaniei... Pe atunci fost ministru... Iliescu nu a placut opozitia ce i-a facut-o guvernul Roman asa ca a mai trimis minerii o tura... Pentru "inca una mai flacai"... Nu hora... Mineriada...

Stiti de ce tin minte intrarea lui Basescu? Foarte simplu... Eram intr-un loc in care se presupunea ca eticheta era la ea acasa... Si presupun ca asa si era... Pentru ca, toata lumea era imbracata la cravata... Inclusiv eu... Toti eram niste "costume"... Doar Basescu al meu era in trening...

Mi-a placut instantaneu atitudinea aceea de " mi se rupe de eticheta voastra"... Imi amintea de zilele cand eram rocker... G.N. mi-a vazut probabil privirea aruncata inspre usa la intrarea grupului, si vazandu-l pe Traian Basescu, cu care a fost coleg la Institutul de Marina, ma intreaba: "Vrei sa iti fac cunostinta cu un om tare?"...

Tanar, nelinistit, prostut si plin de mine i-am raspuns cu emfaza ca nu sunt interesat... Intre timp insa G.N. deja strigase "Traiane"... Si uite asa. langa mine la masa, pentru cateva minute a stat un om care astazi este presdintele Romaniei...

Nu am discutat nimic important... Multe glume si jovialitate... Pret de cateva minute... Dintr-un motiv ciudat nu am uitat intalnirea aceea... Pentru mine si astazi Traian Basescu este omul care sfideaza eticheta... Sistemul... Si poate ca nu vi se pare ca este un pas urias pentru Romania... Dar Presedintele Traian Basescu ESTE un PAS INAINTE... Pentru simplul motiv ca s-a luat la tranta cu cei pe care ii urasc din toti rarunchii: PSD si clica lor...

Toate intamplarile acestea care astazi mi se par S.F. s-au terminat insa odata cu hotararea mea de a vinde firma unui omolog din Caransebes... Mi se oferise o suma frumusica... A existat si ceva competitie, dar Fane "Englezul", personaj binecunoscut in Constanta, cel putin la acea vreme, la fel ca si "Malborachis" si altii, a trimis oamenii nepotriviti pentru negociere...

Asa ca tranzactia s-a facut cu firma din Caransebes... Eu m-am ales cu o suma cu sase cifre... Am pierdut totul ulterior in doua saptamani, in septembrie 1996 cand valoarea leului a suferit brusc o uriasa depreciere... Un soi de criza a la Wall Street personala daca vreti... Multa vreme am avut ganduri negre... Sinuciderea nu mi-a fost un gand strain... Dar ce nu te omoara te face mai puternic zic americanii... Si au dreptate...

Oricum pana la crah am trait din plin... Am huzurit... M-am plimbat... Am facut tot ce mi-a trecut prin cap... Se mai spune si ca drumul catre intelepciune este pavat cu excese... Si accesta este un adevar...

Insa chiar si dupa ce am vandut compania drumul ma ducea destul de des la Constanta... Aveam cativa prieteni, o fosta iubire si multe cunostinte acolo... Asa Ca nu am pierdut contactele... Pentru o vreme am ramas in legatura si cu Doru Onaca, de care din perioada mea post-capitalista ma leaga inca doua intamplari foarte vii...

Intr-o zi suna telefonul... Eram la Timisoara, in apartamentul parintilor mei... Tin minte ca am avut convorbirea in sufragerie... La celalat capat al firului era Doru Onaca, si imi solicita sa ii fac rost de o... hidrobicicleta! Mucalit ii spun: "pai nu ai pe malul ghiolului la tine acolo"? La care el imi spune ca vrea una dichisita, cu tobogan si acareturi...

Eu tot nu intelegeam de ce ma sunase pe mine la Timisoara pentru asta... Credeam ca era mai vesel decat de obicei si avea chef de glume... Treaba s-a lamurit insa cand m-a rugat sa ma duc in Ungaria la lacul Balaton...

Tot nu aveam nimic de facut asa ca am urcat in masina (nu va spun marca, mi-e rusine azi de opulenta asemanatoare cu cea a unui parvenit ce o aveam pe atunci insuflata de stilul banatenilor) si am luat-o catre Balaton... Am ajuns cu greu, fara harta si nestiind in care parte a Ungariei se afla, dar am ajuns... Am gasit un nene care se ocupa cu asa ceva, am ales cwculorile si am platit-o... I-am spus ca urma sa vina cineva sa o ia... cred ca toata treaba a costat o mie si cincisute de marci... Ceva de genul asta...

parintii mei aveau o firmade turism asa cum am mai spus... Cu soferi, microbuze si tot tacamul... Printre ele avea si un Volkswagen Transporter diesel, alb... Pe acela l-am trimis intaoi la Balaton si dupa aceea, la indicatiile lui Onaca, in Bucuresti...

La intoarcerea din cursa soferul era socat... Il intampinase adjunctul unui ministru in cutrtea unui minister, dupa o asteptare de cateva ceasuri, timp in care nu i s-a oferit nici macar un pahar cu apa... Omul mi-a povestit toate acestea... Si cand le-am aflat am devenit foarte curios...

Asa ca atunci cand m-am dus la Constanta unde, inevitabil, m-am intalnit cu Onaca pentru a recupera "investitia" l-am intrebat pentru cine era hidrobicicleta... Mai bine nu intrebam... Zice: "He he... Ce mandra se plimba madam` Vacaroiu cu ea pe Snagov"... Asta m-a iritat... Am si spus-o dar voalat... nu imi placea PSD nici macar atunci cand aveam nevoie sa trec puntea... Preferam sa mor... Doru Onaca a ras la auzul vorbelor mele... El isi rezolvase niste probleme probabil... Treaba lui...

Tot cu Onaca avea sa aibe loc si ultima intamplare din aceasta serie... Care se opreste aici... Daca imi voi mai aduce aminte cate ceva voi scrie... Am decis sa dau cat mai multe nume... Ca sa nu le mai fiu partas... Ca sa ies din sistem... Un sistem in care indivizii relationeaza intre ei exact ca si mafiotii... Se ameninta voalat, Se ajuta si isi infig cutite pe la spate... Totul pentru profit. Pentru bani. Cat mai multi bani.

Eu aveam bani. Multi. Suma cu sase cifre. In marci germane. Si pana sa ii pierd pe toti, am mai avut o incercare de a face o afacere... Dar asta presupunea achizitionarea unor camioane... Dar aveam nevoie de o suma de zece ori mai maredecat dispuneam eu... Trebuia deci sa ma refinantez... Un milion de dolari... Asta era suma... Chair si mie mi se parea utopica... Probabil ca de aceea nici nu am crezut foarte tare in idee, iar la momentul cheie am facut un pas inapoi...

Stiam pentru cine este hidrobicicleta... Asta, prin deductie logica imi spunea ca daca ma poate cineva sa obtin suma, persoana era Doru Onaca. Asa ca la-m sunat ca sa stabilim o intalnire si m-a dus la Constanta... Din nou... Stiam Ca Onaca este mereu calare pe telefoane asa ca atunci cand am intrat la el in birou l-am rugat sa uite de telefon cateva minute... "Desigur!" mi-a raspuns el iar in clipa urmatoare, cu urechea plecata la receptor a spus "Alo?"...

I-am explicat ca am nevoie de un milion de dolari... Nu numai ca nu a clipit... In clipa urmatoare a pus mana pe receptor si a inceput sa formeze un numar... L-am intrebat pe cine suna... Nu o sa ghiciti ce mi-a raspuns niciodata... Asa ca va ajut eu... "Pe Stolojan la new York" imi zice... Si apoi a urmat completarea care va da si epilogul acestei serii de intamplari" Dar cu EI te descurci tu!"...

Nu stiam cine sunt EI... Fusese pomenit doar Stolojan si New York... I-am cerut lui Onaca sa renunte la telefon, am mai facut si ceva conversatie dupa care am iesit din birou... Din cladire... Din Constanta... Si nu m-am mai intors multa vreme prin acele locuri...

EPILOG

Majoritatea protagonistilor acestor marturisiri (pentru ca eu asta simt ca fac: ma spovedesc) sunt inca in viata... Nu ma astept sa marturiseasca... Nu ma stept nici sa nege... Acum ei sunt prea importanti iar eu prea putin...

Insa acel cuvant "EI" descrie un sistem... Un sistem instaurat in 1989 de linia a doua a comunistilor profesionisti... Oamenilor Securitatii acest lucru le-a convenit... De aceea l-au tradat pe Ceausescu, nefacand nimic... Ei lucrau in diplomatie si intreprinderile de comert exterior... Aveau acces la informatie... Si cand a venit vremea le-au luat pe toate in satpanire personala desi ele erau ale statului Roman...

Romania este feuda lor... Si noi suntem serbi si iobagi pe tarlaua lor atat vreme cat tacem din gura si ii lasam in pace... Primul lucru ce trebuie facut este bagarea in puscarie a celor care se fac vinovati de multe nelegiuiri din 1989 incoace. Inclusiv crima. Apoi mai vorbim. Alta cale de insanatosire nu exista. Si sa nu mai indrazneasca nimeni sa imi spuna altcevba. Decat daca a vazut mai multe lucruri si stie chestiuni care sa combata ceea ce mi s-a intamplat mie...

Toate acestea mi s-au intamplat pe parcursul a patru ani... Si eu sunt un singur individ... Ceea ce am vazut eu este doar o infima parte din ceea ce s-a intamplat de fapt... De aceea tin cu Basescu azi... Se bate cu PSD si gasca lor... Siu chiar daca o mai scranteste trec cu vederea... Si imi asum responsabilitatea pentru alegerea ce am facut-o. Nu ii sunt fan, chiar daca l-am cunoscut candva... In viata trebuie sa facem alegeri. Nu putem sta cu fundul in doua luntri. Trebuie sa ne asumam responsabilitati. Mai ales acum...

Statul in expectativa tradeaza lipsa verticalitatii coloanei... De aceea cand unii spun ca ei nu dau numai in Basescu ma irit sau si mai rau ma ingretosez... Romanii trebuie sa invete sa comunice intre ei. In primul rand. Iar in al doilea trebuie sa invete sa nu mai fuga de raspundere. Numai astfel indivizi ca Ion Iliescu (var cu regele Cioaba), fiu al unei tiganci si al unui tradator de neam, nu vor mai avea niciodata curajul sa omoare romani tineri si batrani deopotriva, doar pentru a-si satisface planurile meschine...

Acum pot scrie, in sfarsit,

SFARSIT